Antena Căutare

Harghita: 84 de apeluri la Inspectoratul de Jandarmi în acest an legate de prezenţa urşilor, 54 dintre acestea fiind făcute în luna iunie

Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Harghita a primit, de la începutul anului, 84 de apeluri legate de prezenţa urşilor în mai multe localităţi din judeţ, iar 54 dintre acestea au fost făcute doar în luna iunie.

IJJ Harghita a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că cele mai multe apeluri au venit din zona localităţilor Băile Tuşnad şi Voşlăbeni. “De la începutul anului şi până în prezent au fost înregistrate la nivelul dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita un număr de 84 de apeluri prin care a fost semnalată prezenţa urşilor în judeţ, cele mai multe fiind înregistrate în luna iunie, respectiv 54 de apeluri. Ca zonă de răspândire a acestora, cele mai multe au fost în zona localităţilor Băile Tuşnad şi Voşlăbeni, dar am înregistrat solicitări şi în zona localităţilor Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Izvoru Mureşului, Păuleni- Ciuc, Suseni, Sânmartin, Poloniţa, Sub Cetate şi Dealu”, se arată în comunicat. Sursa citată a menţionat că cinci apeluri au fost primite în ultimele 24 de ore. Unul dintre acestea semnala prezenţa unei ursoaice cu pui într-o grădină din comuna Dealu, altul anunţase că doi urşi se aflau în apropierea unor case din Odorheiu Secuiesc, iar o altă ursoaică cu pui fusese văzută lângă un bloc din Băile Tuşnad, jandarmii intervenind pentru îndepărtarea animalelor. Jandarmii reamintesc oamenilor că este recomandat ca de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.

Sursa : news.ro

Situație dezastruoasă la Evaluarea Națională 2020. Aproape jumătate dintre elevii de la sate au obținut note sub 5: ”Ei ... Dolj: Poliţiştii au deschis o anchetă după un scandal între două grupuri/ În urma conflictului, un bărbat a murit, mai m...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x