Antena Căutare

Iarna se încăpăţânează să vină mai devreme. Cod galben de ninsori emis de meteorologi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat, luni, avertizarea Cod Galben de vînt puternic şi ninsori, valabilă până marți dimineață, la ora 10.00, în 17 județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat, luni, avertizarea Cod Galben de vînt puternic şi ninsori, valabilă până marți dimineață, la ora 10.00, în 17 județe

Potrivit ANM, în intervalul 31 octombrie, ora 11:00 — 1 noiembrie, ora 10:00, la munte, vor fi intervale de timp în care va ninge, pe arii mai extinse în Carpații Orientali și în Carpații Meridionali, unde și vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 60 — 70 km/h, viscolind și spulberând ninsoarea.

Județele vizate de avertizarea ANM sunt: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Sibiu, Brașov, Covasna, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamț, Suceava și Botoșani.

Meteorologii mai precizează că, în noaptea de luni spre marți (31 octombrie/1 noiembrie) precipitații predominant sub formă de ninsoare se vor semnala și în estul Transilvaniei și nordul Moldovei.

Pavlos, eroul din Colectiv, confesiuni sfâşietoare: "Am trecut prin mai mult de 20 de operaţii"... Colectiv, un an! Familia lui Alex Hogea luptă pentru adevăr: "Eram trataţi ca nişte numere, ca nişte oi"...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x