Antena Căutare

Iubitorii sporturilor nautice au făcut scufundări în Marea Neagră la şase grade Celsius

Iubitorii sporturilor nautice nu ezită să facă scufundări şi iarna. E drept, Marea Neagră este mult mai limpede decât vara, iar sub apă experienţa vizuală este magnifică.

Iubitorii sporturilor nautice au făcut scufundări în Marea Neagră la şase grade Celsius Galerie
Iubitorii sporturilor nautice au făcut scufundări în Marea Neagră la şase grade Celsius

Lumea nouă şi magică de sub ape i-a fascinat pe cei care s-au înscris la cursurile de scuba diving. În adâncuri, pot descoperi comori nemaivăzute.

Primul nivel al cursului de scufundări durează cinci zile şi costă 1.600 de lei. Scafandrii obişnuiesc să intre în mare în primul weekend din an, dacă le permite vremea.

Astăzi la orele prânzului la Constanţa sunt 6-7 grade Celsius. Vântul nu suflă deloc, iar soarele este foarte prietenos. Aşadar atmosfera este una de primăvară. Situaţia se va schimba radical de mâine când temperaturile vor scădea la jumătate, iar vântul va sufla la rafală chiar şi cu 70 km pe oră.

De mâine, la Constanţa, temperaturile vor ajunge până la -5 grade pe timpul nopţii, iar ziua nu vor depăşi 3 grade Celsius. Return to index of stories...

BREAKING NEWS. Panică pentru zeci de români! Avionul în care se aflau a fost evacut de urgență... Recuperarea navei răsturnată în Portul Midia se amână! Autoritățile nu s-au înțeles la capitolul bani. „S-au bâlbâit”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare Sambata, 04.05.2024, 16:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x