Antena Căutare

Noi informații despre starea de sănătate a lui Klaus Iohannis! Președinția a făcut anunțul în urmă cu puțin timp 

Președintele Klaus Iohannis a fost externat vineri dimineață, după ce în cursul zilei de joi a fost supus unei intervenții chirurgicale artroscopice la umărul stâng. 

Președintele Klaus Iohannis a fost externat vineri dimineață, după ce în cursul zilei de joi a fost supus unei intervenții chirurgicale artroscopice la umărul stâng.

Joi seară, reprezentanţii Spitalului Militar ”Carol Davila” anunţau că operaţia a decurs fără probleme, iar şeful statului urmează tratament antialgic, antiinflamator şi antibioterapie cu spectru larg, începând procedurile de recuperare fizică.

Preşedinţia anunţa joi seară că în cursul zile Klaus Iohannis a fost internat a Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” pentru o intervenţie chirurgicală la umărul stâng şi că intervenţia s-a desfăşurat conform protocolului medical, cu rezultate foarte bune.

"Preşedintele României este apt medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei, starea sa de sănătate fiind optimă”, preciza Administraţia prezidenţială într-un comunicat.

Ulterior, spitalul a venit cu date suplimentare, conform cărora Iohannis a fost supus unei intervenţii minim invazive artroscopice la umărul stâng, că intervenţia a decurs fără probleme.

"Pacientul urmează tratament antialgic, antiinflamator şi antibioterapie cu spectru larg, începând, încă din această seară, în post-operator, procedurile de recuperare fizică, conform protocolului aplicat în cazul unui astfel de tratament chirurgical”, au transmis reprezentanţii unităţii medicale, conform News.ro

Potrivit acestora, anterior, preşedintele a fost supus aceleaşi proceduri minim invazive artroscopice şi pentru tratamentul afecţiunilor suferite la nivelul articulaţiei umărului drept.

În 26 aprilie 2016, preşedintele a fost operat la umărul drept.

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost internat marţi, 26 aprilie a.c. (2016 - n.r.), la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" şi operat la nivelul umărului drept”, anunţa atunci Administraţia prezidenţială într-un comunicat, precizând că ”intervenţia chirurgicală a decurs în condiţii optime, cu respectarea tuturor procedurilor”. ”Starea de sănătate a preşedintelui României este foarte bună, fiind apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei”, mai informa Administraţia prezidenţială.

La rândul lor, reprezentanţii Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila” precizau atunci, într-un comunicat de presă, că preşedintele Klaus Iohannis a fost operat la umărul drept pentru "impingement (conflict) subacromial drept", "bursită subacromială dreaptă" şi "leziune de tendon supraspinos". "Intervenţia s-a desfăşurat artroscopic, a decurs în condiţii optime, iar în prezent,starea de sănătate a preşedintelui României este foarte bună", mai spuneau reprezentanţii unităţii medicale.

Vestea momentului pentru elevi! Ministerul Educației anunță când se intră oficial în vacanță... 4 bărbați sunt filmați când agresează o fată de 16 ani din Constanța. Unul dintre ei este chiar IUBITUL acesteia! Scene ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x