Antena Căutare

Mai multi locuitori ai unui sat din Arges furau curent prin intermediul sarmei de intins rufe

Din seria "experimente pe care sa nu le incercati acasa", stiati la ce foloseste o banala sarma de intins rufe? La furtul curentului electric! Locuitorii unui sat din Arges fac asta de ani buni, la indemnul autoritatilor, spun ei! Ilegal, spun politistii, care au intocmit 20 de dosare penale

Metoda e simpla: sarma de rufe ajunge de la stalp pana in casa, mascat. Si toata lumea e fericita. Toata lumea, adica localnicii. S-au straduit sa ascunda bransarea ilegala la reteaua de curent si o vreme au reusit.“Ne-am agatat si noi asa. Nu mi-a facut nici curte, nu mi-a legat nici curent, lasa-ma in pace cu iluminatul. am fost multumita si asa, ca am stat 15 ani sefu’ fara lumina!”, spun oamenii.

Justificarile lor nu au fost evident primite cu prea multa intelegere. Bransamentele improvizate au fost taiate imediat. “Am controlat peste 20 de imobile bransate ilegal luand masura intreruperii curentului electric”, a precizat Liviu Saia, purtatorul de cuvant al IJJ Arges

Toti cei care au fost descoperiti ca fura current pe sarma au acum dosare penale.

Trei familii din Comarnic au ramas pe drumuri, dupa ce casele lor au fost facute scrum... Perchezitii in Dambovita pentru destructurarea unei grupari specializate in furturi din locuinte...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare Sambata, 04.05.2024, 16:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x