Antena Căutare

Vacanțele, în pericol! Nelu Tătaru vrea impunerea de restricții și posibilă carantină pe litoral și Valea Prahovei

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că autoritățile din România nu exclud varianta impunerii unor măsuri și restricții pentru litoral și Valea Prahovei, pe fondul creșterii numărului de cazuri de coronavirus.

Restricții pe litoral și Valea Prahovei, din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid-19 | Hepta

Nelu Tătaru susține că gradul de risc la mare, de exemplu, este extrem de ridicat, iar de acolo, oamenii pleacă ulterior în toate zonele țării, sporind astfel transmiterea intracomunitară a Covid-19.

Citește și: Ce se întâmplă cu coronavirusul, de fapt, vara! Ce îl poate distruge, în 11 minute! Medicii: „Mare atenție, ați putea fi păcăliți”

Autorităţile analizează zone precum Valea Prahovei şi litoralul, întrucât „acolo se respectă cel mai puţin regulile”, a mai spus Tătaru, într-o declarație la Digi 24.

„Trebuie să facem o analogie și să vedem ce înseamnă tot turismul de pe Valea Prahovei apoi tot litoralul. Vine populație din toată țara și se reîntoarce, făcând o transmitere comunitară în localitățile lor. Acolo se respectă cel mai puțin regulile și atunci reevaluarea ca și controale la agenții economici, reevaluarea la județele de unde au venit acești conaționali. În următoarele două-trei zile vom vedea județele care au creșteri”, a spus Nelu Tătaru.

Articolul continuă după reclamă

Va fi impusă carantină în anumite locuri de vacanță?

Potrivit Ministrului Sănătății, „agenții economici trebuie să respecte regulile care au fost stabilite. Dacă nu sunt respectate, se vor lua măsuri la acei agenți economici, mă refer la terase și cluburi unde nu era respectată nicio regulă”.

Citește și: Lista organelor pe care le atacă COVID-19, dezvăluită de specialiști! Cum poate face ravagii în organism. „NU este doar un virus respirator”

Rata de infectare în România este de 4%

Nelu Tătaru a mai precizat că, în prezent, rata de infectare din România este de 4% şi că „avem o transmitere comunitară accentuată”.

„Avem un sistem medical pregătit dar nu trebuie să ne punem în această bază. Cresc cazurile grave, avem o virulenţă crescută şi sunt afectate grupele de risc. Am văzut şi tineri afectaţi”, a mai spus Tătaru.

Începe, în premieră, sesiunea specială a Evaluării Naționale 2020. Când vor fi afișate rezultatele și cum se calculează ... Sfinții Petru și Pavel au făcut păcate imense! Pentru ce i-ar fi iertat Iisus. Ce să NU faci, luni, dacă vrei să îți mea...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
A vrut să facă un test IQ de 0,99 euro și s-a trezit cu 215 lei retrași de pe card. Ce a pățit o româncă
A vrut să facă un test IQ de 0,99 euro și s-a trezit cu 215 lei retrași de pe card. Ce a pățit o româncă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x