Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu a discutat telefonic cu omologul ungar privind deblocarea tranzitului cetățenilor români prinși între granițe.
Sunt apeluri pe care cei prinți în această situație le-au făcut pe rețelele de socializare pentru soluționarea problememor lor.
Economia românească, la ce să ne așteptăm. Cum își mai susțin firmele mici activitatea
Bogdan Aurescu a semnalat situația umanitară creată prin prezența unui număr considerabil de familii cu copii și persoane în vârstă. În total peste 3.500 de persoane.
Ministrul a solicita adoptarea unor măsuri de urgență care să permită reluarea tranzitului acestora pe teritoriul ungar.
Urmăriți toate informațiile prezentate de Antena 3.
Peste 3.500 de români, între care și familii care au copii mici, blocați la granița dintre Austria și Ungaria. Ce spune ... Guvernul Greciei interzice Bisericii Ortodoxe să mai țină slujbe până la 30 martie. Sinodul susține că Sfânta Împărtășan...