Antena Căutare

Mormântul lui Gheorghe Dumitraşcu a fost vandalizat! Fiica lui, mesaj cutremurător! „Te iubesc la infinit, tati!“ - Foto

Mormântul lui Gheorghe Dumitraşcu, din Cimitirul Central din Constanţa, a fost vandalizat. Fiica sa a publicat un mesaj cutremurător după ce a descoperit că locul de veci al tatălui ei a fost acoperit de mizerie, iar lespedea a fost spartă.

Mormântul lui Gheorghe Dumitraşcu, din Cimitirul Central din Constanţa, a fost vandalizat. Fiica sa a publicat un mesaj cutremurător după ce a descoperit că locul de veci al tatălui ei a fost acoperit de mizerie, iar lespedea a fost spartă.

Lavinia Dumitraşcu, fiica profesorului Gheorghe Dumitraşcu, a descoperit mormântul tatălui său vandalizat chiar în ziua în care acesta ar fi împlinit 80 de ani.

„Mormântul tatălui meu, al mamei și al bunicilor, pângărit și vandalizat, azi, când tata ar fi împlinit 80 de ani! Tati, ai fi împlinit, azi, 80 de ani…Ne-am fi întâlnit toţi ai noştri şi prieteni şi te-am fi sărbătorit, aşa cum se cuvenea… Mi-e dor să te îmbrăţişez…să primesc putere de la tine, ca întotdeauna. Dar, eu ştiu, că, de undeva de acolo, tu ne veghezi pe toţi…Şi oamenii nu te-au uitat…copiii tăi cei mulţi te pomenesc…Armand Dascălu ţi-a scris de la începutul lunii, cum obişnuia odată…Ştefan Paraschiv ţi-a scris şi el…fetele de la „Ziua de Constanţa” la fel…N-am avut timp azi să „sap” mai mult în„ chestia” asta, cum îi spuneai tu calculatorului…Nu te-au uitat, tati…

Aş vrea să-ţi scriu mult şi de toate, să-ţi dau „raportul” la zi. Îţi spun doar că încerc să fac totul ca să nu-ţi înşel speranţele şi să-ţi urmez calea „Dobrogea e misia mea”. Dar, mi-e greu fără tine… Şi ti-aş mai spune multe, tati… DAR, am fost la cimitir. Mormântul tău, al mamei şi al bunicilor mei sunt acoperite de pământ şi de vase enorme pline de ţărână. Au făcut două morminte lângă voi şi toată mizeria şi pământul le-au aruncat-o peste voi…Am dat, cât am putut, pământul şi gunoaiele la o parte. Au spart măsuţa şi lespedea…Oricum, tot ce au făcut – prost, plătiţi fiind – atunci când ai plecat – dus cu roaba, pentru că pe aleea cea mare, cândva, au „plantat” morminte şi corpul tău nu a avut loc să fie dus, ca la creştini, pe braţe, spre „casa” veşniciei -, e PÂNGARIT ŞI VANDALIZAT! Că sunt revoltată şi mă doare? Nici nu ştiu dacă să mă mire sau nu: aşa consideră unii dintre noi să te „respecte” pentru tot ce-ai făcut pentru oameni, pentru Constanţa, pentru Dobrogea şi pentru ţară. Mă aştept să se dea vina pe muncitori şi nu accept această scuză de doi bani”, a scris fiica lui Gheorghe Dumitrașcu.

Mormântul lui Gheorghe Dumitraşcu a fost vandalizat! Fiica lui, mesaj cutremurător! „Te iubesc la infinit, tati!“ - Foto

Ea a adăugat că oamenii trebuie să înțeleagă faptul că dacă nu „ne respectăm morții și valorile, nu suntem oameni”.

„Şi, totuşi, nu pot lăsa aşa lucrurile….nu vreau să spun mai multe…postez imaginile să vorbească… Odihneşte-te în pace, tati! Habar n-ai cât ne lipseşti…Te iubesc la infinit, tati!”, a mai scris ea.

Profesorul de istorie Gheorghe Dumitraşcu, născut la 25 septembrie 1939, era dobrogean get-beget, fiind născut la Nisipari, satul de lângă Castelu. A murit la 17 ianuarie 2017, după ce a contribuit decisiv la înfiinţarea Universităţii Ovidius din Constanţa. A fost unul dintre cărturarii care au obţinut ridicarea Liceului Mircea cel Bătrân la rang de Colegiu Naţional.

Are o fiică - Lavinia Dacia (istoric) şi un fiu - Decebal. În anul 2013 a fost desemnat cetăţean de onoare al Nisipariului, din partea comunei Castelu. Prestigiul său ca specialist şi ca dascăl nu au fost, însă, de ajuns, pentru a fi declarat de consilierii actuali drept cetăţean de onoare al Constanţei.

Istoricului Gheorghe Dumitraşcu i-a fost refuzat anul trecut titlul de cetăţean de onoare, din cauza carierei sale de politician. La şedinţa de Consiliu Local, liberalii au votat împotriva acordării acestei distincţii venerabilului profesor, ctitor al Universităţii Ovidius din Constanţa şi formator al zeci de promoţii de elevi şi studenţi.

Alertă în Bacău! Un bărbat a încercat să răpească o copilă de pe stradă, în plină zi: „A luat-o în brațe și a încercat s... Rata de ocupare a populaţiei a crescut în trimestrul al doilea la 71,6%, peste ţinta naţională pentru 2020...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x