Antena Căutare

Traiul în intuneric nu ne sensibilizează. Persoanele nevăzătoare nu primesc ajutor de la oameni, ci de la animale

Viaţa lor stă de cele mai multe ori în mâinile noastre. Numai că prea puţini dintre noi îi vedem. Sunt nevăzători, iar traiul lor în întuneric e de cele mai multe ori un chin. Reporterii Observator au vrut să vadă câţi trecatori reacţionează când un nevăzător cere ajutor.

Viaţa lor stă de cele mai multe ori în mâinile noastre. Numai că prea puţini dintre noi îi vedem. Sunt nevăzători, iar traiul lor în întuneric e de cele mai multe ori un chin. Reporterii Observator au vrut să vadă câţi trecatori reacţionează când un nevăzător cere ajutor.

Minute în şir de aşteptare în van. Pietonii erau prea ocupaţi, iar şoferii mult prea atenţi la cu totul altceva. Nici scările de la metrou, ce pot fi un pericol real pentru Gabi, nu au sensibilizat pe nimeni.

Femeia este extrem de mirată că Gabi a îndrăznit să-i pună o întrebare. Bărbatul i-a auzit tocurile care se loveau de beton şi a sperat că va găsi ajutorul mult dorit.

Norocul sau Cel de Sus îi mai scoate bărbatului în faţă şi oameni care nu se feresc de el. Mii de mulţumiri ies din gura lui Gabi. Sunt sincere pentru că doar el şi cei ca el ştiu ce înseamnă viaţa în întuneric.

Iar curajul e cam singura lor armă într-o lume în care mulţi ochi îi privesc, dar puţini sunt cei care-i văd cu adevărat. Cel mai mare ajutor vine din partea căţeluşei Chloe, special antrenată pentru a-l ghida prin oraş.

Patrupedul cunoaşte trasee, îl fereşte de obstacole, totuşi şi ea se dovedeşte a fi neputincioasă în faţa ignoranţei. Însă omul nu-i urăşte. Nu poate şi nu vrea. Ştie ca mai devreme sau mai târziu toţi vor deschide larg ochii.

Vezi imagini cu reportajul realizat de colegii de la Observator AICI!

Rămânem fără vin! Ploile au distrus strugurii... Veste tristă pentru bucureşteni: Metroul din Drumul Taberei întârzie!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare Sambata, 04.05.2024, 16:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x