Antena Căutare

Ne-am cutremurat de două ori în mai puţin de 24 de ore! Aceste seisme mici pot anunța producerea unui CUTREMUR MAJOR

Ne-am cutremurat de două ori în mai puţin de 24 de ore. Aseară în zona Vrancea s-a produs cel mai mare seism de la începutul anului. 4,6 grade pe Richter a avut mai exact şi s-a resimţit chiar şi în Capitală.

Ne-am cutremurat de două ori în mai puţin de 24 de ore. Aseară în zona Vrancea s-a produs cel mai mare seism de la începutul anului. 4,6 grade pe Richter a avut mai exact şi s-a resimţit chiar şi în Capitală. Câteva ore mai târziu, seismograful s-a mişcat din nou.

Din fericire nu a fost raportată nicio pagubă în urma acestui cutremur şi nici nu a fost vreun apel la numărul de urgenţă 112. În Capitală, s-a resimţit doar în anumite zone asta pentru că seismul, spun specialiştii, s-a produs la aproximativ 145 de kilometri adâncime în zona Vrancea. Ceva mai purenic au fost scuturaţi cei care locuiesc în Covasna, Târgu Secuiesc sau Sfântu Gheorge, dar nici acolo nu au fost motive de panică.

Totuşi azi dimineaţă, în jurul orei patru un alt cutremur, de suprafaţă de această dată s-a produs în Marea Neagră, cu magnitudine de 3,9 pe scara Richter. Seismologii spun că aceste cutremure mici sunt benefice pentru că detensionează scoarţa terestră, dar nu exclud producerea la un moment dat a unui cutremur major. Tocmai de aceea fiecare dintre noi ar trebui să ne informăm despre cum ar trebui să reacţionăm în astfel de situaţii critice.

Veste extraordinară pentru STUDENŢI de 1 mai. Ce se întâmplă în MINI VACANŢA de 1 mai... Se schimbă vremea! COD GALBEN de ploi, descărcări electrice şi GRINDINĂ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x