Antena Căutare

Olt: Poliţiştii au oprit, după o urmărire, o maşină condusă de un băiat de 16 ani care nu avea permis şi care consumase băuturi alcoolice

Poliţiştii din judeţul Olt au prins, miercuri, un băiat de 16 ani, care se afla la volanul unui autoturism şi care nu a oprit la semnalul oamenilor legii. Ei au urmărit maşina respectivă, cele două autoturisme ciocnindu-se la un moment dat. Şoferul de 16 ani consumase băuturi alcoolice.

Poliţiştii din judeţul Olt au prins, miercuri, un băiat de 16 ani, care se afla la volanul unui autoturism şi care nu a oprit la semnalul oamenilor legii. Ei au urmărit maşina respectivă, cele două autoturisme ciocnindu-se la un moment dat. Şoferul de 16 ani consumase băuturi alcoolice.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Olt, miercuri, poliţiştii de la Secţia de Poliţie Rurală Bobiceşti, în timp ce se deplasau cu autospeciala în comuna Oboga, au pornit în urmărirea unui autoturism al cărui şofer nu a oprit la semnalele acustice şi luminoase ale agenţilor. "Autoturismul respectiv, în care se aflau trei bărbaţi, s-a deplasat în direcţia Oboga-Iancu Jianu, iar la ieşirea din comuna Iancu Jianu, la efectuarea bruscă a unui viraj la stânga, a fost acroşat de către autospeciala poliţiei. În urma evenimentului rutier au rezultat pagube materiale", au precizat reprezentanţii IPJ Olt. Poliţiştii au identificat cele trei persoane din maşină. Autoturismul era condus de un băiat de 16 ani, din comuna Bobiceşti. El a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie de 0,66 mg/ litru alcool pur în aerul expirat. Băiatul a fost dus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru a se stabili alcoolemia. Poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că băiatului i-a fost încredinţată maşina de unul dintre pasageri, un tânăr de 18 ani din Bobiceşti. Poliţiştii continuă cercetările pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. De asemenea, pasagerul este cercetat pentru încredinţarea autoturismului unei persoane care nu deţine permis de conducere şi sub influenţa alcoolului.

Sursa : news.ro

Dispecerii de la 112 au intrat la cursuri! Programul a început în București... Buzău: Peste 1.300 de cazuri de infecţii respiratorii înregistrate în ultima săptămână, de opt ori mai multe faţă de ace...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x