Antena Căutare

COȘMAR „pe aripile vântului” pentru peste 30 de oameni! Ce li s-a întâmplat după ce s-au urcat în baloane cu aer cald

Opt baloane cu aer cald au fost duse de curenţii puternici de aer în zone greu accesibile din Munţii Gurghiu. Acestea au aterizat controlat, vineri, fără ca vreuna dintre cele 32 de persoane implicate să fie rănită.

Opt baloane cu aer cald au fost duse de curenţii puternici de aer în zone greu accesibile din Munţii Gurghiu. Acestea au aterizat controlat, vineri, fără ca vreuna dintre cele 32 de persoane implicate să fie rănită.

Incidentul a avut loc la scurt timp după debutul celei de a XIII-a ediţii a paradei baloanelor cu aer cald, care are loc timp de trei zile la Câmpul Cetăţii, judeţul Mureş.

Echipajele formate din cetăţeni străini care nu cunosc locurile au cerut sprijin organizatorilor, Salvamont intervenind pentru recuperarea acestora.

„Organizatorii ne-au solicitat sprijin pentru recuperarea echipajelor, care au aterizat controlat în zone greu accesibile, unde baloanele fuseseră purtate de curenţii de aer. Două dintre echipaje au transmis coordonatele GPS, iar ulterior au fost găsite toate, persoanele fiind ghidate la sol de Salvamont şi organizatori pentru a ajunge în zone sigure”, a declarat, pentru News.ro, şeful Salvamont Mureş, Robert Kovacs.

Unul dintre organizatorii paradei, Lorincz Miklos, a precizat că niciun participant nu a fost rănit.

„Baloanele cu aer cald sunt purtate de vânt, iar direcţia nu poate fi controlată. Curenţii de aer şi-au schimbat brusc direcţia, iar câteva baloane au fost duse în munţi. Am cerut sprijinul Salvamont în condiţiile în care echipajele care au ajuns în zonele greu accesibile aveau nevoie să fie ghidate pentru a se întoarce”, a spus Lorincz Miklos.

La parada baloanelor cu aer cald de la Câmpul Cetăţii participă 19 echipe din România şi din străinătate.

Oficial! Școli închise și în țară, pe 5 octombrie. Lista județelor unde elevii nu vor merge la școală... Civilizație ca-n vest! Orașul din România unde nu se plătesc taxe și impozite...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x