Antena Căutare

Ordonanta privind recalcularea pensiilor militarilor, modificata

Comisia de Aparare din Senat a dat aviz favorabil, marti, ordonantei de urgenta care prevede recalcularea pensiilor militarilor, cu amendamentul potrivit caruia daca la recalculare vor rezulta sume mai mari, acestea se vor aplica, iar daca vor rezulta sume mai mici, vor ramane in plata pensiile care au cuatumul mai mare.

Presedintele Comisiei senatoriale pentru Aparare, liberalul Teodor Melescanu, a declarat, in calitate de coautor al amendamentului, ca la formularea acestuia s-au avut in vedere atat principiile de drept, cat si prevederile Legii 19/2000 a pensiilor.

"Singura problema la care nu am primit raspuns este de ce a fost nevoie de tot acest exercitiu. Ma refer la desfiintarea sistemului de pensii ocupationale si trecerea la cele pe baza de contributivitate, in conditiile in care nu se face nicio economie si in conditiile in care bulversarea, pentru foarte multi e foarte mare", a afirmat Melescanu.

Totodata, senatorul liberal a afirmat ca, in cadrul dezbaterilor, membrii comisiei au primit asigurari ca s-a renuntat la ideea ca militarii sa-si caute actele doveditoare pentru recalculare si, de asemenea, ca vor primi diferentele rezultate in urma acesteia.

El a spus ca i-a intrebat pe reprezentantii Executivului daca acesti militari pensionari vor primi si dobanda - de vreme ce statul a folosit acesti bani, timp de doua luni - insa raspunsul a fost nu.

Sursa: Jurnalul National

VIDEO! Constanta: Bebelus aruncat la gunoi... Parintele Arsenie Papacioc, internat in spital...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare Sambata, 04.05.2024, 16:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x