Antena Căutare

Patru copiii şi mama lor, victimele unui accident în lanț. Mașinile s-au ciocnit violent pe Valea Oltului

A fost carambol pe Valea Oltului, după ce mai multe mașini s-au ciocnit violent. Polițiștii, dar și medicii ajunși la fața locului au găsit mai multe victime, printre care o mamă și patru copii, care se aflau împreună în unul dintre autoturismele izbite.

A fost carambol pe Valea Oltului, după ce mai multe mașini s-au ciocnit violent. Polițiștii, dar și medicii ajunși la fața locului au găsit mai multe victime, printre care o mamă și patru copii, care se aflau împreună în unul dintre autoturismele izbite.

Patru copii cu vârste cuprinse între 4 şi 16 ani au ajuns joi la spital după ce maşina în care se aflau alături de mama lor a fost implicată într-un accident în lanţ produs pe DN 7, la ieşirea din staţiunea Călimăneşti, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Vâlcea.

"Accidentul s-a produs la kilometrul 199, pe sensul de mers Sibiu - Râmnicu Vâlcea, în zona OMV Călimăneşti. Sunt implicate trei autoturisme şi un camion, cauza probabilă a producerii evenimentului rutier fiind nepăstrarea distanţei regulamentare. Într-un dintre autoturisme s-ar afla o mamă cu patru copii, fără traumatisme evidente, dar care au solicitat transportul la spital", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea.

Reprezentanţii ISU Vâlcea au transmis că cei patru copii au suferit atacuri de panică şi traumatisme uşoare, fiind preluaţi de o ambulanţă SMURD şi una de la SAJ şi transportaţi la cea mai apropiată unitate sanitară pentru îngrijiri medicale. La spital a ajuns, de asemenea, şi unul dintre şoferii implicaţi în accident, acesta acuzând dureri la nivelul coloanei.

În zonă s-a circulat cu dificultate pe sensul de mers Sibiu -Râmnicu Vâlcea, traficul fiind reluat în condiţii normale după circa o oră.

Un puști de cinci ani a coborât într-o fosă septică, în Călărași, pentru a salva un bebeluș. Micuțul căzuse și se sufoca... Ziua Femeii 2019. Care sunt cele mai căutate flori de 8 martie și cât costă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x