Antena Căutare

Peste 200 de gospodării dintr-un sat arădean, inundate în urma unei ploi torenţiale. Localitatea este inundată a patra oară în opt zile

Peste 200 de gospodării din localitatea arădeană Păuliş au fost inundate, sâmbătă după-amiază, în urma unei ploi torenţiale care a durat 20 de minute, timp în care au căzut aproximativ 200 de litri de apă pe metru pătrat. Satul a fost inundat a patra oară în opt zile, însă de această dată pagubele sunt cele mai însemnate, iar localnicii spun că nu a plouat atât de abundent de peste 50 de ani.

Peste 200 de gospodării din localitatea arădeană Păuliş au fost inundate, sâmbătă după-amiază, în urma unei ploi torenţiale care a durat 20 de minute, timp în care au căzut aproximativ 200 de litri de apă pe metru pătrat. Satul a fost inundat a patra oară în opt zile, însă de această dată pagubele sunt cele mai însemnate, iar localnicii spun că nu a plouat atât de abundent de peste 50 de ani.

Localitatea Păuliş, aflată la 15 kilometri de Arad, a fost afectată de o ploaie torenţială care a format pe dealuri torenţi, iar noroiul şi apa scurse au inundat peste 200 de gospodării.

Primarul comunei Păuliş, Ioan Turcin, a declarat pentru News.ro că ploaia a durat 20 de minute.

”S-a măsurat în şase locuri din comună cantitatea de apă căzută şi avem aproximativ 200 de litri pe metru pătrat. Aşa ploaie nu a mai fost de peste 50 de ani. Jumătate din comună a fost acoperită cu apă şi noroi care s-au scurs de pe dealurile din jur”, a spus edilul.

Conform sursei citate, în jur de zece locuinţe au fost inundate, în rest fiind vorba de curţi, grădini şi anexe gospodăreşti.

”Probabil 50 – 60 la sută din ce aveau oamenii în grădini a fost distrus”, a spus primarul, care a solicitat intervenţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă pentru a-i ajuta pe săteni.

Localitatea a fost inundată a patra oară în opt zile, însă de această dată au fost înregistrate cele mai mari pagube. Miercuri, de exemplu, în jur de 50 de gospodării au fost afectate.

Primarul afirmă că în jurul dealului există un şanţ prea mic de colectare a apelor, iar acestea se revarsă în sat.

”Problema a apărut după ce în urmă cu trei ani Consiliul Judeţean a reabilitat drumul judeţean şi nu a prevăzut o cale de evacuare a apelor pluviale în extravilanul comunei, aşa că tot ce vine de pe dealuri rămâne în intravilan”, a declarat Ioan Turcin.

Primăria urmează să contracteze lucrări de lărgire şi adâncire a şanţurilor din jurul dealului, însă în ultimele zile nu a putut interveni de urgenţă din cauza noroiului care a umplut canalul de colectare.

”E nevoie să se usuce pământul pentru a putea interveni cu utilaje”, a declarat edilul.

Noi avertizări de furtuni și ploi torențiale. În mai puțin de două ore începe iar URGIA: Capitala este vizată... România s-a cutremurat. Un seism de magnitudine ridicată a avut loc în Vrancea...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x