Antena Căutare

Schimbare uriașă la examenul de Bac! Ce a anunțat ministrul Educației: „Elevii vor putea să aleagă”

Informația momentului pentru elevi! Noul ministru al Educației, Monica Anisie, a anunțat ce se întâmplă cu examenul de Bacalaureat!

Ce schimbări anunță ministrul Educației în privința examenului de Bacalaureat

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat joi că îşi doreşte ca de anul viitor să existe o discuţie despre un examen de Bacalaureat în care ultima probă să dea posibilitatea elevilor care sunt la liceele tehnice sau vocaţionale să îşi aleagă o disciplină de profil.

"La momentul acesta, eu cred că nu ar trebui să vorbim despre examenul de Bacalaureat, pentru că îi speriem pe cei care sunt acum în clasa a XII-a. De la anul, tot prin consultare publică, îmi doresc să discutăm despre un examen de Bacalaureat în care ultima probă să dea posibilitatea şi elevilor care sunt la liceele tehnice sau la vocaţional să îşi aleagă o disciplină de profil, pentru că, de exemplu, la un liceu tehnologic fac discipline tehnice pe care nu le valorifică printr-un examen şi ei îşi doresc.

În cadrul Ministerului Educaţiei au fost nenumărate propuneri în sensul acesta, chiar şi de la profesori, nu numai din partea elevilor. Încă din 2016, când eram secretar de stat, am primit astfel de solicitări, numai că s-a terminat mandatul", a precizat Anisie.

Articolul continuă după reclamă

Schimbare uriașă la examenul de Bac! Ce a anunțat ministrul Educației: „Elevii vor putea să aleagă”

Ce schimbări anunță ministrul Educației în privința examenului de Bacalaureat

Ce se întâmplă cu examenul de Bacalaureat

Ea a adăugat că tot în urma unei consultări cu toţi factorii implicaţi se va decide modul în care se va realiza examenul de Evaluare Naţională din anul şcolar viitor, informează cei de la Agerpres.

Monica Anisie a fost prezentă la sediul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, unde a participat la deschiderea unui congres internaţional pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale.

Trei eleve de la un liceu din Prahova, duse la spital după ce s-au simţit rău din cauza unui miros înţepător simţit în b... Dosar penal pentru un elev din Buzău! Gestul șocant făcut în sala de curs...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Vecinii gălăgioși pot fi amendați și în afara orelor de liniște. Ce spune legea și unde poți face reclamație
Vecinii gălăgioși pot fi amendați și în afara orelor de liniște. Ce spune legea și unde poți face reclamație
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Nicușor Dan, reacție după cele două atacuri din școlile din România: „Două semnale pe care nu ne mai permitem să le ignorăm”
Nicușor Dan, reacție după cele două atacuri din școlile din România: „Două semnale pe care nu ne mai...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x