Antena Căutare

Sfântul Ilie 2019. Cum s-a ridicat Ilie Tevisteanul la cer și de ce e sărbătorit în calendarul ortodox

Sfântul Ilie este sărbătorit în calendarul creștin ortodox la data de 20 iulie. Biserica celebrează ridicarea la cer, cu căruța de foc, a unuia dintre cei mai mari prooroci din Vechiul Testament. Povestea lui Ilie Tevisteanul este inedită, presărată cu minuni, în timpul vieții și până la final. 

Sfântul Ilie

Sfântul Ilie este sărbătorit în calendarul creștin ortodox la data de 20 iulie. Biserica celebrează ridicarea la cer, cu căruța de foc, a unuia dintre cei mai mari prooroci din Vechiul Testament. Povestea lui Ilie Tevisteanul este inedită, presărată cu minuni, în timpul vieții și până la final.

Sfântul Ilie Tevsiteanul este a doua personalitate a Vechiului Testament care s-a înălțat cu trupul la cer, și unul dintre cei mai importanți prooroci dinainte de Hristos, alături de Moise, prooroc amintit chiar și în Noul Testament. Numele ”Ilie”, purtat de peste 120.000 de români, se traduce prin ”cel al cărui stăpân este Dumnezeu sau stăpânul meu este Dumnezeu!”.

Din punct de vedere popular, Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor și erou al credinței. Se crede că atunci când se întâmpla fenomene meteorologice spectaculoase, Sfântul Ilie traversează cerul cu căruța lui de foc, pentru a ne ocroti, fiind mereu în slujba binelui.

De asemenea, un profet de anvergura lui Ilie Tevisteanul, pomenit cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox, are în jurul său o multitudine de tradiții și superstiții, grupate în ce e permis și ce nu e permis să facă credincioșii în această zi.

Articolul continuă după reclamă

Sfântul Ilie și povestea ridicării la cer, cu căruța de foc

Faptele Sfântului Ilie sunt descrise cu lux de amănunte în Bibile, în Cartea a treia a Regilor, capitolul 17 versetele 1-24. Copilăria și adolescența erau închinate Legii, dedicându-se vieții monahale. Și-a exercitat învățărurile în Regatul de Nord, în timpul regelui Ahab, care s-a căsătorit cu o principesă păgână, pe nume Izabela, care l-a detreminat să cadă pradă idolatriei, făcând zei din aur și închinându-se la ei. Bibila vorbește despre influența nefastă a Izabelei asupra regelui Ahab, care, sătul de avertismentele proorocului Ilie referitoare la nenorocirile care se vora bate asupra sa și a asupra poporului, a început să-i asuprească pe credincioși, obligându-i să se închine lui Baal și Astarte, ce mai importanți zei ai vremii.

Necredința lui Ahab a adus nenorocirea asupra poporului: secetă, devastare, părinți și copii morți de foame. Poporul lui Israel era devastat! Îmbrăcat în piele de oaie și de vițel, Sfântul Ilie a părăsit ținutul din porunca lui Dumnezeu. Biblia spune că a ajuns la râul de Chorrath (Kerrith), dincolo de Iordan, bea apă din cascadă, iar hrana îi era trimisă de Dumnezeu prin intermediul corbilor.

Sfântul Ilie 2019. Cum s-a ridicat Ilie Tevisteanul la cer și de ce e sărbătorit în calendarul ortodox

Sfântul Ilie a înfăptuit minuni când a întâlnit o văduvă săracă, care trăia împreună cu fiul ei. Aceasta aduna lemne pentru a coace ultima pâine pentru ea și fiul ei. Pentru că femeia a acceptat să-l găzuiască, făina și uleiul nu s-au mai împuținat până la revenirea ploii. Însă cea mai importantă minune a fost aceea a învierii fiului văduvei de către prooroc, profețind astfel învierea morților.

Simțindu-și însă propria moarte, proorocul Ilie și-a ales un succesor: pe Elisei, cel care a și asistat la urcarea la Cer a mentorului său. Se spune că Ilie a fost demn de a vedea chipul lui Dumnezeu, care l-a scutit pe om de trecerea de la viața pământească la cea cerească, prin poarta morții, înălțându-se la cer pe o căruță de foc trasă de cai.

Sfântul Ilie și numele care se sărbătoresc pe 20 iulie

Sfântul Ilie este sărbătoare importantă de cruce roșie. În această zi peste 120 000 de români își serbează onomastica și țin tradițiile zilei și se roagă în bisericile care poartă numele hramului Sf Ilie. Sărbătoarea de Sfântul Ilie abundă în tradiții și superstiții, pe care le poți citi AICI!

Citește și:

Mesaje de Sfântul Ilie. Cele mai frumoase SMS-uri și urări de „La mulți ani!”​

Calendar ortodox 2019, iulie. Rugăciune făcătoare de minuni către Sfântul Ilie Tesviteanul

Turmă de oi în putrefacție, chiar la marginea orașului Alba Iulia. Câinele, legat cu lanț, a supraviețuit mâncând din le... Patru persoane, între care un copil, au fost rănite, în urma unui accident rutier provocat de un șofer beat ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Ce înseamnă implantologia și cum afli, înainte de orice intervenție, dacă ai destul os pentru un implant dentar?
(P) Ce înseamnă implantologia și cum afli, înainte de orice intervenție, dacă ai destul os pentru un implant...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Sobă cu lemne în 2026. Ce trebuie să știe românii care își încălzesc locuințele astfel și ce reguli trebuie să respecte
Sobă cu lemne în 2026. Ce trebuie să știe românii care își încălzesc locuințele astfel și ce reguli...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x