Antena Căutare

Spui "La mulţi ani!" celor dragi de Adormirea Maicii Domnului? Iată de ce acest obicei este unul greşit

Sfânta Maria Mare este prăznuită de creştini pe data de 15 august, această zi fiind ziua în care se pomeneşte Adormirea Maicii Domnului sau, mai exact, trecerea sa în nefiinţă. Astfel, este o sărbătoare de tristeţe pentru creştini pentru că se cinsteşte moartea şi înălţarea Fecioarei Maria cu trupul la cer

Sfânta Maria Mare este prăznuită de creştini pe data de 15 august, această zi fiind ziua în care se pomeneşte Adormirea Maicii Domnului sau, mai exact, trecerea sa în nefiinţă. Astfel, este o sărbătoare de tristeţe pentru creştini pentru că se cinsteşte moartea şi înălţarea Fecioarei Maria cu trupul la cer

Conform tradiţiilor bisericeşti, pe data de 15 august, cu ocazia sărbătorii de Sfântă Maria Mare nu se spune "La mulţi ani" celor care poartă numele sfintei.

Cei care poartă numele Sfintei Maria îşi vor serba onomastica pe 8 septembrie, de Sfântă Maria Mică, respectiv la Naşterea Maicii Domnului.

Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare cunoscută şi sub numele de Sfânta Maria, are loc pe 15 august. Este una dintre cele mai importante sărbători pentru creştinii din întreaga lume.

Articolul continuă după reclamă

Adormirea Maicii Domnului se referă la moartea şi înălţarea Ei cu trupul la cer, eveniment despre care nu se găsesc relatări în Sfintele Evanghelii ci doar în tradiţiile Bisericii. Evenimentul înălţării Maicii Domnului la cer este tratat de cei patru părinţi orientali – Patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului şi Sfântul Ioan Damaschin.

Tradiţii şi obiceiuri care au loc cu ocazia sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului” sau „Sfânta Maria”:

- Femeile merg la biserică pentru a pomeni morţii, rugându-se pentru ei. Acestea trebuie să ducă obiecte de casa preotului pentru a le sfinţi, dar şi vinul şi mâncarea pe care le vor da la pomană mortului.

- Începând cu 15 august se pot face din nou programări de nunţi în Biserică, până în luna noiembrie, atunci când începe Postul Crăciunului.

- Oamenii lucrează mai intens decât în toate lunile de vară până pe 8 septembrie, la Sfânta Maria Mică, pentru că roadele toamnei să fie mai bogate.

- În această zi de sărbătoare, orice floare culeasă de pe câmp sau de lângă orice sunt banal capăta puteri tămăduitoare dacă este pusă la o icoană cu Maica Sfântă.

- Bărbaţii nu trebuie să se scalde în ape curgătoare dacă doresc să aibă o soartă liniştită.

- În toate casele, uşa de la intrare trebuie să fie deschisă pe parcursul întregii zile. Se spune că Fecioara Maria poate intra oricând în casele credincioşilor, pentru a le binecuvânta.

- Tradiţia spune că ziua de 15 august este cea mai indicată pentru angajarea paznicilor la vii.

- Ziua Sfintei Maria este ultima în care se mai pot aduna plante de leac.

- Dacă în preajma acestei sărbători înfloresc trandafirii, vom avea o toamnă lungă şi călduroasă.

- Printre superstiţiile legate de Sfânta Maria Mare se resăsesc şi cele legate de foc. În multe sate româneşti nu se aprinde focul cu două zile înainte de această sărbătoare. Se spune că, în caz contrar, oamenii riscă să se îmbolnăvească, să le ia foc acareturile şi să ia boli care pocesc pentru cei ce mănâncă gătit la foc în aceste zile.

- Gospodarii vor avea recoltele blestemate şi fără roade dacă vor lucra în această zi mare, iar vitele li se vor îmbolnăvi şi gospodăria se va destrăma.

Îngheţata, desertul periculos, mai ales pentru copii! Cele mai dăunătoare sunt cele cu aromă de fructe: Ce a descoperit ... Meteorologii au anunțat schimbări majore! Cum va fi vremea săptămâna aceasta...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Sibiu sau Craiova? Unde poți merge duminică, 15 noiembrie 2026, la târgurile de Crăciun deja deschise. Ce oferă fiecare
Sibiu sau Craiova? Unde poți merge duminică, 15 noiembrie 2026, la târgurile de Crăciun deja deschise. Ce oferă...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x