Live acumObservator 12
Prime Time 20:30Poftiţi pe la noi: Poftiţi la circ

Tânăra care i-a făcut plângere penală vloggerului „Colo” a fost amenințată cu moartea. Cine îi vrea răul: „Mi s-a spus că ar trebui să mă prindă Dincă”

Fata care a avut curajul să îi facă plângere penală vloggerului Colo a fost amenințată cu moartea. Cine îi vrea răul?

Pentru prima dată, un vlogger român plăteşte cu libertatea pentru ideile periculoase pe care le lansează în spaţiul public. Alexandru Bălan, zis şi „Colo”, şi-a petrecut noaptea după gratii şi va rămâne timp de două luni sub control judiciar, pentru că a instigat la violarea copilelor ce se îmbracă provocator.

„Aia merită violată. Să-i dai cu picioare, să-i dai cu parul, să o ţii cu capul de pereţi, să-i pui piciorul de faţă.”

Limbajul obscen şi instigarea la violenţă şi chiar viol al minorelor au scandalizat deopotrivă părinţi, dar şi poliţişti. Vloggerul „Colo” şi-a petrecut noaptea după gratii.

„Colo” a fost chemat la audieri seara trecută şi după patru ore de explicaţii, a ieşit încătuşat şi flancat de poliţişti.

Misterul din jurul morții celor doi polițiști, arși de vii în mașina de patrulare. Ana Maria avea doar 21 de ani, abia dăduse examenul de tutelă

La ieşirea din secţie, vloggerul a fost întâmpinat de o parte dintre fanii săi. Cei mai mulţi, copii şi adolescenţi.

„Avem mască la fel!”, i-au strigat fanii.

Fata care i-a făcut plângere penală vloggerului, amenințată de fanii lui Colo

Semn că fanii i-au luat în serios postările este şi drama prin care trece o tânără care a făcut plângere penală împotriva lui. Fata le-a povestit reporterilor Observator că a primit un val de ameninţări pe reţelele sociale.

„Majoritatea celor care mi-au trimis amenințări erau adolescenți. Mi s-a spus că or să mă prindă și o să mă violeze. Că ar trebui sa mă prinda Dincă, criminalul din Caracal și o să mă omoare. Că o să mă prinda, o să caute unde stau și o să dea cu mașina peste mine”, a spus tânăra.

Tot încătuşat, vloggerul a ajuns astăzi în faţa judecătorilor. Alexandru Bălan pledează pentru nevinovăţia sa. Este pentru prima dată în România când un vlogger e cercetat pentru conţinutul pe care l-a dispus în mediul online.

Se credea Iisus și era convins că iubita lui era „întruchiparea răului pe pământ”. A ucis-o într-un mod înfiorător: „O să fii exact ca Eva!”

Vloggerul a scăpat de arest, dar va fi sub control judiciar timp de 60 de zile pentru infracţiunea de instigare publică. În tot acest timp NU are voie să posteze pe reţelele de socializare. Va urma un proces şi riscă până la trei ani de închisoare.

Alexandru Bălan are 850 de mii de urmăritori pe Youtube şi 400 de mii pe Instagram. Pe lângă banii obţinuţi din publicitate, vloggerul îşi rotunjea veniturile cu donaţii directe de la fanii săi.

Violența cibernetică- adică hărţuirea sau ameninţările online, încadrată la violență domestică

Un proiect de lege care prevede ca violența cibernetică- adică hărţuirea sau ameninţările online, să fie încadrată la violență domestică a trecut chiar astăzi de Parlament.

Șofer român de TIR, criminal în serie în Europa! Cum și-a ucis victimele? Anchetatorii, detalii șocante: Un chiștoc de țigară l-a dat de gol

Violenţa cibernetică:

  • hărţuirea online
  • mesaje online care instigă la ură pe criterii de gen
  • ameninţări online
  • publicare de conţinut grafic intim fără acordul uneia dintre părţi
Recomandari