Antena Căutare

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat în judeţul Harghita, aparatul de zbor luând foc. Pilotul şi copilotul au scăpat cu viață

”Un avion de mici dimensiuni, care imprăştia substanţă antirabică, a aterizat forţat în zona Varfului Mădăraşi din judeţul Harghita. Potrivit datelor furnizate de apelant, după aterizare avionul a luat foc”, a transmis, joi, Inspectoratul General pentru situaţii de Urgenţă.

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi, într-o zonă montană din judeţul Hargihta, iar aparatul de zbor a luat foc. Pilotul şi copilotul s-au evacuat.

”Un avion de mici dimensiuni, care imprăştia substanţă antirabică, a aterizat forţat în zona Varfului Mădăraşi din judeţul Harghita. Potrivit datelor furnizate de apelant, după aterizare avionul a luat foc”, a transmis, joi, Inspectoratul General pentru situaţii de Urgenţă.

Sursa citată a precizat că La bord se aflau pilotul si copilotul, care s-au evacuat imediat. ”Ambele persoane sunt conştiente, fără răni grave si urmează să fie evaluate de către echipajele medicale”, a mai precizat IGSU.

Având în vedere altitudinea mare la care a avut loc incidentul, se deplaseaza trei echipaje de salvatori cu mijloace 4x4.

De asemenea, un elicopter SMURD a fost trimis pentru recuperarea victimelor.

Sursa : news.ro

Plata cu ajutorul cardurilor contactless, disponibilă în toate mijloacele de transport public din Cluj-Napoca, începând ... Legea e ignorată de aproape toți hotelierii de la malul mării. Amenzi uriașe pentru șezlonguri...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x