Antena Căutare

Ziua Imnului, 29 iulie. Program ceremonie și restricții de circulație în București

Astazi, 29 iulie, romanii sarbatoresc „Ziua Imnului National al Romaniei”. Cu prilejul acestei sarbatori, vor exista ceremonii militare in Piata Tricolorului - situata in fata Palatului Cercului Militar National. Afla programul ceremoniei si ce restrictii de circulație exista in Bucuresti.

Astăzi, 29 iulie, românii sărbătoresc „Ziua Imnului Naţional al României”. Cu prilejul acestei sărbători, vor exista ceremonii militare în Piaţa Tricolorului - situată în fața Palatului Cercului Militar Naţional. Află programul ceremoniei și ce restricții de circulație există în București.

Potrivit MAPN, luni, 29 iulie, în toate garnizoanele din țară va fi sărbătorită Ziua Imnului Național.
La București, ceremonia dedicată evenimentului va avea loc, de la ora 09.00, în Piaţa Tricolorului - situată în fața Palatului Cercului Militar Naţional.
Programul activității cuprinde un serviciu religios și un concert susținut de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale.

Citește și; Ziua Imnului: 6 lucruri pe care nu le știai despre Imnul României

Ziua Imnului, 29 iulie. Restricții de circulație în București

Articolul continuă după reclamă

Traficul rutier va fi restricţionat după cum urmează:

- între orele 06.00 – 10.00, pe str. C. Mille, între Calea Victoriei şi str. Ion Brezoianu;

- între orele 08.30 – 10.00, pe Calea Victoriei, între str. Ion Câmpineanu şi Bd. Regina Elisabeta;
- între orele 08.30 – 10.00, pe Bd. Regina Elisabeta, banda I de circulaţie, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu, pe timpul intonării Imnului Naţional.

„În momentul intonării Imnului de Stat, se va restricţiona traficul rutier pe Bd. Regina Elisabeta, între Piaţa Universităţii şi str. Ion Brezoianu, timp de 5 minute, în intervalul 09.00 – 10.00”, informează Brigada Rutieră.

Rute ocolitoare:

- Piaţa Victoriei - Bd. Lascăr Catargiu – Bd. Magheru – Bd. Nicolae Bălcescu – Piaţa Universităţii – Piaţa Unirii;
- Calea Ştirbei Vodă – Str. Berzei – Str. Buzeşti – Piaţa Victoriei;
- Calea Ştirbei Vodă – Calea Victoriei – Str. Dem I. Dobrescu – Bd. Nicolae Bălcescu – Piaţa Universităţii.

Citește și: Ziua Imnului Național al României 2018. 170 de ani de la prima intonare oficială

Curtea Constituţională continuă deliberările privind sesizările depuse de PNL, USR şi de şeful statului la legile de mod... Un bărbat din Chișinău a fost reținut pentru tentativă de omor...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Experiența de casino online pe telefonul mobil: ce trebuie să știi
(P) Experiența de casino online pe telefonul mobil: ce trebuie să știi
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) De la primele zile de toamnă la zăpadă: Cum alegi ghetele pentru fete în funcție de vreme
(P) De la primele zile de toamnă la zăpadă: Cum alegi ghetele pentru fete în funcție de vreme
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x