Antena Căutare

Arda Turan ar putea ajunge la echipa lui David Beckham din MLS, Inter Miami

Mijlocaşul turc Arda Turan, care a cerut încetarea împrumutului la Istanbul Basaksehir şi revenirea la FC Barcelona, ar putea ajunge la echipa lui David Beckahm din MLS, Inter Miami.

Potrivit cotidianului catalan Sport, Turan ar mai avea oferte de la Galatasaray, dar şi de la formaţii din Qatar.

Împrumutul lui Arda Turan la Istanbul Basaksehir s-a încheiat, marţi, la cererea jucătorului turc. Astfel, mijlocaşul trebuie să revină la FC Barcelona, unde mai are contract până la finalul sezonului.

La Istanbul Basaksehir, el a jucat 12 meciuri.

În septembrie, Arda Turan a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare după altercaţia avută într-un local, urmată de o bătaie cu Berkay, un cântăreţ popular în Turcia, în octombrie 2018.

În vârstă de 32 de ani, Arda Turan risca 12 ani de închisoare, însă în cele din urmă a primit o pedeapsă de doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare. El nu va merge la închisoare decât dacă va mai comite o infracţiune în următorii cinci ani.

Incidentul cu solistul a avut loc într-un local din Istanbul, iar Arda Turan i-ar fi făcut avansuri soţiei lui Berkay. Bătaia a început după ce acesta din urmă i-a reproşat jucătorului atitudinea. Turan l-a lovit în faţă pe Berkay, care a ajuns la spital, unde a fost operat la nas.

Potrivit CNN Turk, Turan ar fi mers la spital, pentru a-i cere iertare lui Berkay, iar acolo i s-ar fi descărcat accidental pistolul pe care fotbalistul îl purta la el.

Turan a fost inculpat pentru hărţuire sexuală, deţinere ilegală de armă şi agresiune.

Sursa : news.ro

Edi Iordănescu anunţă că nu merge la Universitatea Craiova: Sunt legat contractual, dar şi sentimental de Gaz Metan şi d... Espanol l-a achiziţionat pe atacantul Raul de Tomas de la Benfica pentru 20 de milioane de euro...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x