Antena Căutare

Ce făceau jucătorii din Kosovo în timp ce tricolorii îi așteptau pe teren. Imaginile de la vestiar au devenit virale în online

Gestul total neașteptat al kosovarilor. Descoperă în rândurile de mai jos ce făceau în vestiar în timp ce tricolorii așteptau la -2 grade Celsius!

Galerie
Ce făceau jucătorii din Kosovo în timp ce tricolorii îi așteptau pe teren. Imaginile de la vestiar au devenit virale în online | profimediaimages.ro

România și Kosovo s-au ȋntâlnit aseară ȋntr-o nouă partidă din Liga Naţiunilor, meci care s-a desfășurat pe Arena Naţională din București.

Deși atmosfera a fost liniștită pe aproape ȋntreg parcursul jocului, finalul meciului a fost unul extrem de tensionat.

După un conflict între Denis Alibec şi Amir Rrahmani, în care ambii jucători au fost avertizaţi, jucătorii celor două echipe au continuat contrele înaintea unei lovituri libere a României.

Meciul România – Kosovo a fost întrerupt definitiv după ce kosovarii au ieşit de pe teren şi au refuzat să mai reia jocul. Ce au făcut în tot acest timp la vestiar

Articolul continuă după reclamă

La ultima fază a jocului, căpitanul kosovarilor a decis ca echipa să iasă de pe suprafaţa de joc, fără acordul arbitrului.

Tricolorii au aşteptat o vreme pe teren, după care s-au retras şi ei la adăpost, vizibil afectaţi de temperaturile scăzute. După aproximativ o oră de aşteptare, arbitrul Morten Krogh a decis să pună capăt partidei, iar acum UEFA urmează să ia o decizie în acest caz.

În mediul online au apărut imagini de la vestiarul kosovarilor, care, se pare că, în timp ce tricolorii îi așteptau pe teren, se delectau cu mâncare fără să țină cont de faptul că o lume întreagă îi aștepta înapoi la joc.

Jurnalistul Emanuel Roșu a publicat în mediul online o fotografie cu felul în care a rămas vestiarul după ce jucătorii din Kosovo au stat acolo aproximativ o oră, lăsând o lume întreagă în suspans.

În timp ce jucătorii și staff-ul României au stat să aștepte pe teren la minus 2 grade, jucătorii din Kosovo au refuzat să revină pe teren pentru finalizarea meciului. Decizia a surprins publicul și oficialii și a stârnit multe critici în lumea întreagă.

Citește și: Meciul România- Kosovo, transmis aseară de Antena 1 și AntenaPLAY, lider detașat de audiență

Fotbaliștii Kosovo au uimit nu doar prin faptul că au refuzat să se întoarcă pe teren, ci și prin faptul că au comandat pizza și s-au delectat la vestiar.

„În timp ce jucătorii și staff-ul României au fost ținuți să aștepte pe teren mai bine de 1 oră la -2 grade, jucătorii din Kosovo au comandat pizza și s-au tratat în vestiar, înainte de a decide să nu se mai întoarcă pentru a încheia meciul la București. Mi se pare că decizia a fost luată cu mult înainte de a fi anunțată efectiv de crainicul stadionului. Iată ce a lăsat Kosovo în urmă”, a fost mesajul pe care l-a transmis jurnalistul Emanuel Roșu pe platforma X.

Iată și imaginile care i-au contrariat pe mulți!

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Și pe Tik Tok au apărut videoclipuri cu vestiarul „devastat” de kosovari. Iată filmarea!

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Se pare că nu doar gestul de a refuza să mai joace a fost criticat, ci și felul în care kosovarii au lăsat vestiarul după ce au terminat de mâncat, în timp ce tricolorii încă așteptau pe teren.

Citește și: Mesajul lui Nicolae Stanciu pentru suporteri, înainte de meciul România - Kosovo. Ce a transmis căpitanul naționalei

Potrivit Antena 3, Mircea Lucescu, antrenorul echipei naţionale a României, susține că tricolorii nu au jucat la adevărata lor valoare şi este de părere că decizia kosovarilor a fost penibilă.

„Penibili au fost prin comportamentul lor. Jocul trebuie să se termine pe teren. Noi suntem sportivi, iar pe ceilalţi nimeni nu-i poate obliga să se comporte într-un anume fel. Şi au fost şi nişte provocări evidente. Este inadmisibil un asemenea comportament. E o ruşine faţă de toată lumea. Se vede de la o poştă că au încercat să facă asta, pentru că în joc era o calificare importantă.

Au jucat foarte bine, puteau să câştige. Am avut însă un portar senzaţional şi am mai avut o bară, însă mult prea puţin faţă de pretenţiile noastre. Calificarea este importantă acum şi să recuperăm jucătorii pentru următorul meci. Stanciu are o plagă destul de serioasă, o tăietură care a ajuns până la os, şi nu mai putea să joace. Probabil nu va juca nici cu Cipru”, a transmis acesta potrivit sursei citate anterior.

România rămâne ȋn luptă pentru câștigarea grupei din Liga Naţiunilor ȋnaintea debutului ȋn preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026, eveniment transmis ȋn exclusivitate de Antena.

Citește și: LIVE România - Kosovo, Liga Națiunilor, pe Antena 1 și în AntenaPLAY. Rezultatul final al partidei de pe National Arena

Meciul România- Kosovo, transmis aseară de Antena 1 și AntenaPLAY, lider detașat de audiență... Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea de sufe...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ianis și Elena Hagi, imagini adorabile cu fiul lor care a împlinit un an. Cum arată micul Giorgios: „Cum am putut trăi fără tine?”
Ianis și Elena Hagi, imagini adorabile cu fiul lor care a împlinit un an. Cum arată micul Giorgios: „Cum am...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cu ce se ocupă mama lui David Popovici. Detalii neștiute despre părinții săi. Cum i-au susținut din umbră visul de campion
Cu ce se ocupă mama lui David Popovici. Detalii neștiute despre părinții săi. Cum i-au susținut din umbră...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care vorbesc toți americanii
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune procedura „AAA” despre care vorbește Angela Martini
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul BZI
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general Cosmin Ghiță
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general... Jurnalul
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi?
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi? Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
"Avem şi noroc". Doi turişti au găsit cea mai ieftină cazare pe litoralul românesc în 2026 Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x