Antena Căutare

Cererea de liberare condiţionată a lui Cristian Borcea a fost admisă. Decizia nu este definitivă

Fostul acţionar dinamovist Cristian Borcea poate fi liberat condiţionat, a decis miercuri, Judecătoria Sectorului 4, dar decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de trei zile de la comunicare.

Fostul acţionar dinamovist Cristian Borcea poate fi liberat condiţionat, a decis miercuri, Judecătoria Sectorului 4, dar decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de trei zile de la comunicare.

Judecătoria Sectorului 4 a hotărât miercuri să admită cererea de liberare condiţionată formulată de Cristian Borcea. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată de procurori în termen de trei zile de la comunicare.

Cristian Borcea a fost condamnat în februarie 2019 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, în care au mai fost condamnaţi fostul primar al Constanţei Radu Mazăre şi fostul preşedinte al CJ Constanţa Nicuşor Constantinescu.

Borcea fusese eliberat condiţionat în 2 iulie 2018, el fiind la acel moment condamnat definitiv, din 2014, de Curtea de Apel Bucureşti, la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul "Transferurilor".

Sursa : news.ro

Messi, accidentat, nu va evolua în meciul cu Valencia... Naţionala SUA, eliminată în sferturile Cupei Mondiale de baschet, din China; americanii, învinşi după 13 ani...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x