Formă excelentă pentru cele trei românce de pe tabloul principal al turneului Premier Mandatory de la Beijing. După ce Niculescu a învins-o ieri pe Johanna Konta, azi, în turul II de la China Open, Sorana Cîrstea și Simona Halep s-au calificat în ”optimi” după meciuri excelente.
Dacă Simona a profitat de abandonul slovacei Magdalena Rybarikova, Sorana Cîrstea (41 WTA) a dus la capăt un meci pe care l-a început extrem de modest cu americanca Christina McHale (71 WTA). De la 1-4 în setul inaugural, Sorana a mai pierdut doar două game-uri și s-a impus cu 7-6, 6-0.
În turul următor, Sorana o va înfrunta pe Karolina Pliskova (4 WTA), într-un meci care va avea loc joi.
În schimb, mult așteptatul meci Simona Halep - Maria Șarapova se va juca mâine, pe terenul central de la Beijing în jurul orei 10:30 -11:00 (ora României).
Tot mâine, și tot pe ”central”, Monica Niculescu (65 WTA) o înfruntă în ”optimi” pe reprezentanta gazdelor, Shuai Peng (25 WTA), de la ora 9:00 - 9:30 (ora României)
ULTIMA ORĂ! Lovitură pentru naționala României: Arena Națională, suspendată un meci de către FIFA!... Gimnastica românească, mai săracă cu o mare campioană. Cătălina Ponor se retrage...