"În urma rezultatelor înregistrate de echipa noastră de fotbal în acest an, conducerea clubului a decis să întărească banca tehnică. Astfel, Claudiu Niculescu a fost numit în funcţia de director tehnic al CS Mioveni, acesta urmând să răspundă de rezultatele echipei de fotbal. Antrenorul Marius Stoica va rămâne în continuare în corpul tehnic al antrenorilor de fotbal de la CS Mioveni", se arată în comunicatul citat.
Niculescu, 43 de ani, a mai antrenat CS Mioveni în sezonul 2014/2015. El a mai pregătit formaţiile U Cluj, FC Bihor, Damila Măciuca, CSM Râmnicu Vâlcea, FC Voluntari şi Dinamo.
CS Mioveni ocupă locul 2, de promovare, cu 38 de puncte, în clasamentul Ligii a II-a. Lider este UTA, cu 47 de puncte, iar FC Rapid este pe locul 3, de baraj, cu 37 de puncte.
Sursa : news.ro