Antena Căutare

Ianis Hagi speră că şi-a făcut familia mândră după ce a marcat două goluri în meciul Rangers - Braga

Ianis Hagi a marcat două goluri, joi, în meciul pe care echipa lui Glasgow Rangers l-a câştigat, cu scorul de 3-2, în faţa portughezilor de la Sporting Braga, în Liga Europa. Familia lui Ianis, în frunte cu Gheorghe Hagi, a fost în tribunele stadionului Ibrox Park, iar tânărul fotbalist speră că şi-a făcut părinţii mândrii prin evoluţia lui.

"Întrega mea familie era aici, aşa că este extrordinar. Este prima dată când ei vin aici şi sunt foarte mândru că au fost în tribune. Sunt foarte fericit şi cred că i-am făcut mândri. Îmi fac doar treaba. De fiecare dată când intru pe teren ştiu ce am de făcut. Trebuie să pasez decisiv, să creez şi să marchez. Asta este treaba şi nu se schimbă dacă pierdem, câştigăm sau terminăm la egalitate. Este o importantă victorie, dar este numai prima manşă, acum trebuie să ne gândim la meciul cu St. Johnstone de duminică. Jucăm la trei zile, aşa că nu avem timp să zăbovim pe niciun meci. Trebuie să jucăm manşa a doua, aşa că nimic nu este terminat. Dar suntem încrezători că putem marca la ei şi ne califica. Prima repriza a fost 50-50. Chiar dacă ei conduceau cu 2-0, am avut ocaziile noastre şi le-am ratat. Ei au avut ocaziile lor şi au marcat, asta a fost diferenţa, dar ambele echipe au avut ocazii. Ne-am ridicat nivelul în repriza a doua şi am reuşit să ne fructificăm ocaziile. Este 50-50, este încă deschis, jucăm returul în deplasare, va fi un meci deschis, cu siguranţă", a declarat Hagi jr, potrivit surreycomet.co.uk.

Fotbalistul echipei Glasgow Rangers, Ianis Hagi, a contribuit decisiv la victoria obţinută, joi seară, pe teren propriu, scor 3-2, în faţa formaţiei Sporting Braga, în prima manşă a 16-imilor de finală ale Ligii Europa, meci la care oaspeţii au condus cu 2-0.

Ianis Hagi a înscris două goluri, în minutele 67 şi 82. Pentru învingători a marcat şi Ayodele-Aribo ’75, iar Braga a înscris prin Fransergio ’11 şi Ruiz ’59.

Hagi a jucat pe toată durata partidei, sub privirile tatălui său, Gheorghe Hagi, prezent în tribună.

Articolul continuă după reclamă

Sursa : news.ro

Ianis Hagi a înscris două goluri pentru Glasgow Rangers în Liga Europa: scor 3-2 cu Braga, după ce adversarii au condus ... Mitriţă a marcat un gol în Liga Campionilor Concacaf...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Doliu în lumea culturismului! Alix Small, campioană de fitness și participantă la Mr. Olympia, a murit la doar 26 de ani
Doliu în lumea culturismului! Alix Small, campioană de fitness și participantă la Mr. Olympia, a murit la doar 26...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Naționala de fotbal a României joacă la Campionatul Mondial live în AntenaPLAY între 19 noiembrie şi 13 decembrie
Naționala de fotbal a României joacă la Campionatul Mondial live în AntenaPLAY între 19 noiembrie şi 13 decembrie
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x