Antena Căutare

Silviu Lung Jr este în Turcia pe timpul pandemiei: Aveam cununia civilă în mai...Dar, în condiţiile acestea…

Portarul Silviu Lung Jr. e blocat în Kayseri şi a decis, spre deosebire de alţi coechipieri, care stau izolaţi în reşedinţele lor din Turcia, să petreacă această perioadă în baza de pregătire a clubului.

Goalkeeper-ul în vârstă de 30 de ani se află de zece zile în cantonamentul lui Kayserispor. „Îmi e mai uşor decât la mine în apartament. Sunt obişnuit cu viaţa în cantonament, în plus aici am posibilitatea de a mă pregăti în condiţii foarte bune: sală de fitness, piscină, saună”.

Aici, practic, tricolorul nu interacţionează cu nimeni! Explică: „Staff-ul este cazat într-o altă aripă, totul este aranjat în aşa fel încât să nu intru în contact nici cu bucătarul. La câteva zile, o doamnă echipată cu mască de protecţie, cu mănuşi, îmi schimbă lenjeria şi prosoapele din cameră”.

Lui Silviu îi e tare greu fără cei dragi, dar încearcă să nu se plângă: “Sunt sănătos, familia mea, la fel. Mi-am stabilit programul încât să mă pregătesc bine şi să mă odihnesc”. Totuşi, situaţia i-a dat planurile peste cap: „În luna mai urma ca eu şi logodnica mea, Roxana, să facem cununia civilă. Dar, în condiţiile acestea…”.

El a povestit pentru frf.ro cum decurge o zi în izolare:

Articolul continuă după reclamă

" Ora 10:00

Mă trezesc zilnic în jur de ora 10. Recunosc, dintotdeauna mi-a plăcut să dorm mai mult. Primul lucru pe care îl fac este să ies pe balcon. Am o privelişte superbă spre muntele Erciyes…

Ora 10:30

La micul-dejun mănânc, de regulă, ouă. Fierte sau omletă. Cu un sos de susan foarte bun. De asemenea, nu lipseşte mierea din meniu.

Ora 11:30

E timpul să merg în sala de fitness. Fac o şedinţă de 45 de minute de spinning pe bicicletă, iar apoi, timp de o jumătate de oră, lucrez partea superioară a trunchiului: braţe, spate, piept.

Ora 13:30

Prânzul e mai mult o gustare. Puţine paste, poate un piept de pui. Trebuie să mă menţin în formă!

Ora 14:30

Sunt la ”centrul de divertisment”. În perioada asta îmi ocup timpul liber citind, jucându-mă pe Play Station sau urmărind un film. Sunt fan al scriitorului Dan Brown, i-am citit toate cărţile. Până la următoarea lui apariţie editorială, l-am descoperit pe Ken Follett, cu romanul ”O avere periculoasă”. Pe consolă mi-am descărcat mai multe jocuri, dar vreau să termin în curând ”Assassin’s Creed”.

Ora 18:30

Cine este servită! Carne de vită, orez şi, neapărat, o salată lângă. Un meniu echilibrat.

Ora 19:30

Seara este dedicată familiei. Vorbesc zilnic cu părinţii mei, cu logodnica mea, o dată la câteva zile cu fratele meu. Mă bucur că toţi sunt bine, sănătoşi, sper să îi revăd cât mai curând şi să îi pot îmbrăţişa…

La televizor mă uit mai puţin. Seara, iese de fiecare dată Ministrul Sănătăţii din Turcia şi anunţă cazurile noi, numărul de persoane care şi-au pierdut viaţa şi câţi s-au vindecat. Ne sfătuieşte mereu să stăm în casă. Iar lumea am văzut că respectă toate indicaţiile. Din fericire, aici nu sunt probleme cu materialele de protecţie, aşa cum am auzit că e în România.

Vreau să le transmit tuturor românilor să aibă grijă de ei şi de cei din jur. Să respecte recomandările şi, cu siguranţă, în curând ne vom putea relua toţi activitatea", a spus Lung.

Sursa : news.ro

Bild: Bundesliga s-ar putea relua în mai, cu un număr total de 239 de persoane în tribune... Şeful NBA afirmă că nicio o decizie privind reluarea meciurilor din NBA nu se va da mai devreme de luna mai...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Ferma care oferă cazare gratuită la o cabană cu piscină, în mijlocul naturii. Şi mâncarea e gratis. E o singură condiţie pentru turişti
Ferma care oferă cazare gratuită la o cabană cu piscină, în mijlocul naturii. Şi mâncarea e gratis. E o... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
24 de români morți după ce au căzut de pe trotinetă. Cazul lui Denis, mort la 13 ani, după 3 săptămâni de comă
24 de români morți după ce au căzut de pe trotinetă. Cazul lui Denis, mort la 13 ani, după 3 săptămâni de comă Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x