Antena Căutare

Halep, despre finalul meciului cu Dart: Mi-am pierdut concentrarea

Simona Halep a avut parte de un final de meci încins cu Harriet Dart, locul 176 mondial, care a revenit în al doilea set de la 1-5 la 4-5, ratând o minge de 5-5. După partidă, Halep a spus că şi-a pierdut concentraarea în acele momente.

Ea a admis că l-a enervat pe antrenorul Darren Cahill, astfel că va urma să doneze o sumă consistentă pentru victimele incendiilor de vegetaţie din Australia.

"A fost un pic periculos, mi-am pierdut concentrarea, dar şi ea a început să joace foarte bune, mi-a fost mult mai greu să-i fac faţă, dar mă bucur că m-am calificat. Îmi place să joc sub presiune, e mai distractiv şi mai captivant, dar aş prefera să termin meciurile atunci când trebuie. Cred că azi sigur am strâns bani pentru incendiile de vegetaţie. Darren ţine socoteala şi mi-e frică să-l întreb. Este un lucru frumos de făcut, o fac cu plăcere (n.r. - donaţia). Este frumos să-l am din nou de partea mea pe Darren, îmi dă încredere şi mă ajută să-mi îmbunătăţesc jocul. Ar fi foarte frumos să câştig al treilea grand slam, dar sunt departe de a mă gândi la acest titlu. Am amintiri frumoase, în 2018 am făcut multe meciuri bune aici, este extraordinar să joc în faţa acestui public cald. Vă mulţumesc tuturor şi sper să câştig al treilea grand slam aici", a declarat Halep, la interviul pe teren.

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 4, a învins-o, joi, cu scorul de 6-2, 6-4, pe britanica Harriet Dart, locul 173 WTA, venită din calificări, în turul al doilea al Australian Open.

Fostul lider WTA va evolua a şasea oară în turul al treilea la Melbourne cu americanca Danielle Collins, locul 25 WTA şi cap de serie numărul 26, sau cu Iulia Putinţeva din Kazahstan, locul 38 WTA.

Articolul continuă după reclamă

Sursa : news.ro

Simona Halep - Harriet Dart 6-2, 6-4, Australian Open 2020! Simona Halep câștigă clar și se califică în turul III de la ... Iulia Putinţeva, adversara Simonei Halep în turul trei la Australian Open...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine este bărbatul alături de care Simona Halep s-a pozat în Dubai
Cine este bărbatul alături de care Simona Halep s-a pozat în Dubai
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Simona Halep a vorbit despre operația pe care a suferit-o la sâni în urmă cu 16 ani. Ce a spus abia acum
Simona Halep a vorbit despre operația pe care a suferit-o la sâni în urmă cu 16 ani. Ce a spus abia acum
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cezar Ouatu, primele declarații despre botezul fiicei sale. Cum va arăta evenimentul pregătit pentru Serena
Cezar Ouatu, primele declarații despre botezul fiicei sale. Cum va arăta evenimentul pregătit pentru Serena Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Prima reacție a lui Harry și Meghan la scrisoarea Regelui Charles despre statulul lor după revenirea în Marea Britanie
Prima reacție a lui Harry și Meghan la scrisoarea Regelui Charles despre statulul lor după revenirea în Marea... Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR BZI
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani Jurnalul
Mesajul ÎNGERULUI PĂZITOR pentru Berbec în 2027: Nu mai ești singur în luptă
Mesajul ÎNGERULUI PĂZITOR pentru Berbec în 2027: Nu mai ești singur în luptă Kudika
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari Redactia.ro
Patru baruri din România, în clasamentul celor mai bune din Europa. Un local din Timişoara, în top 25
Patru baruri din România, în clasamentul celor mai bune din Europa. Un local din Timişoara, în top 25 Observator
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum îți dai seama dacă metoda tradițională de învățare nu i se potrivește
Cum îți dai seama dacă metoda tradițională de învățare nu i se potrivește DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x