Antena Căutare

Simona Halep şi Ion Ţiriac au comentat finala de la Wimbledon. Imaginele au fost proiectate pe un ecran

Simona Halep şi Ion Ţiriac au rememorat finala de la Wimbledon, în cadrul evenimentului organizat, miercuri, pe Arena Naţională, în care campioana de la All England Club şi-a prezentat trofeul cucerit.

Simona Halep a fost ovaţionată de peste 20.000 de spectatori pe Arena Naţională, unde jucătoarea de tenis şi-a prezentat replica trofeului câştigat la Wimbledon.

Îmbrăcată în echipament de joc, alb, ca la Wimbledon, campioana a intrat pe teren pe melodia We Are the Champions şi a trecut printr-un culoar pe care se aflau de-o parte şi de alta foşti campioni olimpici.

Pe un ecran au fost proiectate mesaje de la alţi campioni olimpici: Ana Maria Brânză, de la Campionatele Mondiale de scrimă de la Budapesta, Nicu Vlad, Camelia Potec, de la Campionatele Mondiale de nataţie din Coreea de Sud, Laura Badea, Nadia Comăneci, de la academia lui Bart Connor, iar cei peste o sută de copii din jurul fostei gimnaste au strigat în limba română "Bravo Simona!"

"Este o mare bucurie să vă am alături în această seară, să împărţim acest trofeu, pentru că este al nostru, este al ţării, în primul rând şi este o seară foarte specială pentru mine. Şi anul trecut a fost, dar acum este şi mai specială. Vă mulţumesc foarte mult că aţi venit. Să ne bucurăm şi să ne gândim că se mai pot întâmpla astfel de zile. Vă mulţumesc încă o dată!", a spus Simona Halep.

Articolul continuă după reclamă

Prezentator al evenimentului a fost Andi Moisescu, iar imnul României a fost interpretat de Andra.

"Aş spune că este seara noastră, nu este doar seara mea, pentru că am fost inspirată de aceşti campioni care au venit astăzi să fie alături de mine, în această seară specială şi le mulţumesc tuturor celor care mi-au transmis un mesaj pe video. Este o onoare să vă am alături de mine, să vin să împart această bucurie cu toţi oamenii care au venit special să mă vadă. O parte din acest trofeu aş vrea să-l dedic mamei mele, pentru că a fost visul ei, le mulţumesc părinţilor, familiei, aşa cum am spus mereu, ei au fost foarte importanţi, cei mai importanţi pentru mine ca să ajungem aici, în faţa dumneavoastră şi să ne bucurăm de aceste trofee, tuturor antrenorilor, nu o să dau nume, pentru că au fost mulţi alături de mine, de la patru ani şi jumătate am avut cei mai buni antrenori şi vreau să le mulţuemsc pentru fiecare cărămidă pe care au pus-o, beînţeles, doamnei Virginia Ruzici, care a fost o inspiraţie pentru mine, lui Ilie Năstase, care ne-a făcut să iubim acest sport cu adevărat şi domnului Ion Ţiriac, care mi-a dat sfaturi destul de dure, dar care au fost foarte importante. Bineînţeles, României, aici m-am născut şi aici sper să trăiesc toată viaţa. Mulţumesc foarte mult!", a mai spus Halep.

Imagini din cadru finalei cu Serena Williams au fost proiectate pe un ecan aflat pe teren, iar cei doi au comentat diverse faze din meci şi dinaintea lui. Ţiriac a prezentat contextul imaginilor proiectate, iar Simona Halep a explicat ce a gândit în acele momente.

"Am văzut multe finale, vreo 20. Am văzut şi alte două finale ale unui român, care s-a hotărât să le facă cadou altor jucători, nu a vrut să le câştige el. Dar nu poţi şi nu ar fi drept să nu-l numeşti pe Ilie Năstase. Eu am păşit pe terenul central de acolo, jucând doar dublu, e deosebit de orice alt teren central, nu numai pentru verdele care este acolo, ci pentru această tradiţie de 150 de ani. Nu schimbă nimic, aşa rămâne. Eu am hotărât cu Simona să mai trecem încă o dată prin această finală. Cu rugămintea ca Simona, onestă şi sinceră, să ne spună fiecare acest moment prin care vom trece. Nici eu nu ştiu Simona dinăuntru, nu Simona dinafară, cea care a stat 55 de minute, spre surpriza mea şi a tuturor şi eu sunt greu de surprins, cu o concentrare, cu o tehnică deosebită şi a adus României un trofeu pe care nu-l găseşti în fiecare zi", a declarat Ţiriac.

Imaginile au prezetat la început dumul şi ieşirea jucătoarelor pe teren.

"Aveam ceva emoţii şi eram intimidată de eveniment, dar am fost destul de lucidă şi de sigură pe mine că pot să intru şi să fiu faţă-n faţă cu această mare campioană. Am intrat prima pentru că aşa am vrut eu, să o iau eu înainte, nu este nicio regulă la Wimbledon, dar am vrut eu să plec prima. Acest coridor (n.r. - prin Loja regală) poate fi intimidant şi a fost, dar am avut ocazia să joc pe central de mai multe ori şi am tot mers, nu m-am gândit la nimic despre meci, m-am gândit că am rachetele în thermobag, că sunt pregătite, pantofii de sport care trebuie şi trebuie să mă duc şi să joc meciul", a explicat Halep.

Pe ecran au urmat mai multe momente din timpul finalei, timp de peste 30 de minute, şi Simona Halep a comentat ce a gândit şi cum a abordat punctele respective.

Întrebată, după vizionarea meciului, ce îşi mai doreşte, Halep a răspuns: "Nu am vrut să închid gura nimnăui, am vrut dar să deschid o mentalitate spre un vis măreţ, pe care l-am avut. Cred că am inspirat foarte mulţi copii, am inspirat mulţi oameni, că atunci când crezi în tine şi crezi că nimic nu este imposibil, ai o şansă să realizezi ceea ce au visat mereu. Aşa că sper ca acest rezultat să dea mai multă încredere oamenilor pentru că există posbilitate şi orice e posibil dacă noi credem în noi. Îmi doresc ca un milion de copii să meargă la tenis şi să avem cât mai mulţi campioni şi să venim aici pe stadionul acesta, să-i sărbătorim. Este un vis măreţ şi acesta, dar sper să se realizeze. Împreună cu federaţia, există un proiect şi am promis că o să mergem prin ţară după US Open, atunci când o să am şi eu o perioadă mai liberă, să alegem cât mai mulţi copii şi să-i îndrumăm spre o perfromanţă, spre un drum frumos, greu, dar care poate aduce multă bucurie acestui popor."

"Vreau doar să vă mulţumesc pentru toată energia pozitivă pe care mi-o transmiteţi mereu. O simt şi atunci când merg la turnee am mulţi români alături de mine. Este un lucru deosebit că în seara aceasta aţi venit atât de mulţi să be bucurăm împreună de acest trofeu. Este extraordinar că imi transmiteţi atâta bucurie şi atâta iubire şi cel mai important lucru, ştiu că aveţi nevoie de un model în viaţă ca să fiţi inspiraţi, dar cel mai imprtant lucru este să credem în noi. Aşa că dacă ajungem să credem în noi, în puterea nostră interioară, putem să facem orice. Vă doresc numai bine şi vă mulţumesc că aţi fost alături de mine, într-un moment frumos", a încheiat campioana de la Wimbledon.

Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, i-a oferit jucătoarei un tricou al naţionalei de fotbal, inscripţionat cu numărul 1 şi cu numele ei.

Soprana Irina Baianţ a interpretat melodia One Moment in Time (Whitney Houston), iar solistul Operei Naţionale Andrei Lazăr, cântecul You Raise Me Up (Secret Garden), o melodie favorită a Simonei.

Gica Popescu şi Gheorghe Hagi au fost prezenţi, alături de părinţii Simonei şi de fratele ei. Ilie Năstase, Virginia Ruzici şi Alina Tecşor au fost şi ei pe Arena Naţională.

Festivitatatea, care a durat o oră şi 15 minute, s-a încheiat cu o explozie de confetti, în culorile drapelului naţional.

Sursa : news.ro

Simona Halep pe Arena Naţională: „Să împărţim acest trofeu, pentru că este al nostru, este al ţării”... Simona Halep primită ca un star rock în România...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Cine este bărbatul alături de care Simona Halep s-a pozat în Dubai
Cine este bărbatul alături de care Simona Halep s-a pozat în Dubai
Ce efecte are consumul zilnic de apă minerală asupra organismului: beneficii și posibile riscuri
Ce efecte are consumul zilnic de apă minerală asupra organismului: beneficii și posibile riscuri Catine.ro
Simona Halep a vorbit despre operația pe care a suferit-o la sâni în urmă cu 16 ani. Ce a spus abia acum
Simona Halep a vorbit despre operația pe care a suferit-o la sâni în urmă cu 16 ani. Ce a spus abia acum
Artistul RBD care a fost internat într-o clinică de reabilitare. Despre cine este vorba și ce s-a întâmplat
Artistul RBD care a fost internat într-o clinică de reabilitare. Despre cine este vorba și ce s-a întâmplat Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Viața unui francez la București, la mijlocul anilor 2000: „Am ieșit cu TAB-ul de pe stadion. În oraș, arătam legitimația și toți polițiștii ne făceau pârtie”
Viața unui francez la București, la mijlocul anilor 2000: „Am ieșit cu TAB-ul de pe stadion. În oraș, arătam... Libertatea.ro
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor”
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor” AntenaSport
Eliza Natanticu, dezvăluiri în lacrimi despre starea ei de sănătate. Soția actorului Cosmin Natanticu a suferit un AVC la doar 36 de ani
Eliza Natanticu, dezvăluiri în lacrimi despre starea ei de sănătate. Soția actorului Cosmin Natanticu a suferit... Elle
Adriana Bahmuțeanu, apariție rară alături de fostul său cumnat! Asemănarea dintre el și Silviu Prigoană este izbitoare
Adriana Bahmuțeanu, apariție rară alături de fostul său cumnat! Asemănarea dintre el și Silviu Prigoană este... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Spanac cu ciuperci și năut. Una dintre acele mâncăruri simple, dar hrănitoare
Spanac cu ciuperci și năut. Una dintre acele mâncăruri simple, dar hrănitoare HelloTaste.ro
Imagini din satelit. Palatul din Teheran al ayatollahului Ali Khamenei a fost distrus complet în atacul israelian
Imagini din satelit. Palatul din Teheran al ayatollahului Ali Khamenei a fost distrus complet în atacul israelian Antena3.ro
Samsung a dezvăluit seria Galaxy S26. Cât costă noile smartphone-uri
Samsung a dezvăluit seria Galaxy S26. Cât costă noile smartphone-uri useit
Laura Cosoi, confesiune emoționantă despre pierderea părinților! „Prea puțin timp în care să plâng!”
Laura Cosoi, confesiune emoționantă despre pierderea părinților! „Prea puțin timp în care să plâng!” BZI
Zodii norocoase martie 2026: cine profită de Mercur Cazimi
Zodii norocoase martie 2026: cine profită de Mercur Cazimi Jurnalul
Iulia Albu și Mike, apariție surpriză la un eveniment monden. Relația lor ridică semne de întrebare. Formează din nou un cuplu?
Iulia Albu și Mike, apariție surpriză la un eveniment monden. Relația lor ridică semne de întrebare. Formează... Kudika
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii Redactia.ro
Caracatiţa din spatele afacerilor cu peşte. Cultura şpăgii a dus calcanul aproape de dispariţie
Caracatiţa din spatele afacerilor cu peşte. Cultura şpăgii a dus calcanul aproape de dispariţie Observator
Ce provoacă presiunea în spatele ochilor. Cum apare acest simptom ocular
Ce provoacă presiunea în spatele ochilor. Cum apare acest simptom ocular MediCOOL
Fursecuri fragede cu cremă fină. Rețetă de mărțișoare dulci
Fursecuri fragede cu cremă fină. Rețetă de mărțișoare dulci HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută UseIT
Chiftele din cartofi cu morcovi și mazăre, pentru gustări de post
Chiftele din cartofi cu morcovi și mazăre, pentru gustări de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x