Antena Căutare

Unul dintre milionarii României s-a stins din viață pentru un selfie. Cine era, dar și ce afaceri îl legau de Gigi Becali

Marius Ivan a murit la vârsta de 64 de ani, după ce a căzut într-o râpă pe munte în timp ce încerca să își facă o poză. Află din rândurile de mai jos cine era, dar și de ce i se spunea „Gigantul”!

Unul dintre milionarii României s-a stins din viață pentru un selfie. Cine era, dar și ce afaceri îl legau de Gigi Becali | Antena 1

Marius Ivan a fost dat dispărut de la finalul săptămânii trecute, după ce nu le-a mai răspuns apropiaților la telefon, potrivit Observator. Aceștia știau despre el că ar fi plecat la Sinaia, așa că au anunțat imediat salvamontiștii.

Forțele de intervenție l-au găsit într-o zonă greu accesibilă. Ulterior, polițiștii au refăcut și filmul tragediei.

Citește și: Presupuse rămășițe umane au fost găsite printre resturile submersibilului Titan. Anunțul făcut de Paza de Coastă din America

Marius Ivan, unul dintre milionarii României, a murit pentru o poză. Cum s-a petrecut totul

Articolul continuă după reclamă

Tragedia s-a petrecut la cota 1400, într-o zonă cunoscută în rândul amatorilor de fotografii, dar foarte periculoasă, întrucât nu ar exista un parapete de protecție, potrivit Observator.

Se pare că bărbatul ar fi plecat cu mașina spre Cota 1400, oprind pe marginea drumului, într-o parcare improvizată. În încercarea de a-și face un selfie, bărbatul a alunecat în prăpastia de 50 de metri, potrivit sursei citate mai sus.

Citește și: Un călător a căzut pe linia de metrou, în stația Aviatorilor. Medicii au constatat ulterior decesul bărbatului

Cine era Marius Ivan și de ce era poreclit „Gigantul”

Marius Ivan era poreclit „Gigantul” de la succesul său în afaceri, dar și de la statura sa.

După Revoluție, el a început să importe alimente din Germania, intrând, apoi, în afaceri cu o fabrică de vopsele. A creat două branduri mari şi în domeniul materialelor de construcții.

Mai târziu, Marius Ivan a vândut acţiunile unui gigant internaţional din care a câştigat 23 de milioane de euro. Ulterior, antreprenorul s-a lansat și în imobiliare, făcând și mai mulți bani din această afacere.

„În Pipera, omul de afaceri a dezvoltat o clădire de birouri pentru care a plătit la licitaţie, în 2017, peste 16 milioane de euro. Un aspect speculat la vremea respectivă, pentru că spre Pipera fac naveta zilnic zeci de mii de angajaţi. Şi proiectul Pipera City din Voluntari a fost ideea lui Marius Ivan, care plănuia sute de locuințe şi birouri, pe 12 hectare. A vândut terenul în urmă cu câţiva ani la un preţ mult mai mic decât cel plătit lui Gigi Becali înainte de criză. 40 de milioane de euro îi plătise atunci lui Becali.”, au aflat reporterii Observator.

„Afacerile pe care eu le am dezvoltat în România au pornit de la ideile mele, de la faptul că doresc foarte mult să dezvolt ceva în România. Am ţinut cont de intuiţia şi flerul meu. Și tot intuiţia şi flerul meu mi-au arătat drumul către parteneri strategici cu care am făcut aceste businessuri majoritatea nemţi.”, spunea, la un moment dat, Marius Ivan, citat de sursa menționată mai sus.

Citește mai multe știri pe observatornews.ro.

Cum a fost ademenit și înșelat un turist de către un chelner în Mykonos. A primit o notă de plată care l-a lăsat fără cu... S-a aflat cine era bărbatul care a murit în stația de metrou Aviatorilor. Acesta era preot și avea 39 de ani...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O româncă, oripilată de suma cerută pentru un machiaj de mireasă. Indiciu: a costat mai mult decat un televizor 4k
O româncă, oripilată de suma cerută pentru un machiaj de mireasă. Indiciu: a costat mai mult decat un televizor 4k
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un avion cu 150 de pasageri s-a întors din zbor după ce o însoțitoare de bord a văzut un mesaj pe telefonul unui călător
Un avion cu 150 de pasageri s-a întors din zbor după ce o însoțitoare de bord a văzut un mesaj pe telefonul unui...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x