Antena Căutare

Meteo 25 ianuarie. Cât va mai ninge și unde se încălzește

Meteo 25 ianuarie. Citește prognoza meteo pentru vineri și află unde va ninge și unde se încălzește. Vremea 25 ianuarie. Vremea în București.

Meteo 25 ianuarie. Citește prognoza meteo pentru vineri și află unde va ninge și unde se încălzește. Vremea 25 ianuarie. Vremea în București.

În Banat, Oltenia şi zona deluroasã a Munteniei, precum şi în zona montană aferentă, cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 30 l/mp. In regiunile sudice şi sud-estice vor predomină ploile, în nordul şi centrul Moldovei va ninge şi trecător vor fi posibile ploi şi lapoviţă, iar în restul teritoriului se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va prezența intensificări în jumătatea de sud a teritoriului, în general cu viteze de 55...60 km/h, dar şi pe crestele montane, unde ninsoarea va fi temporar viscolită, iar în restul teritoriului va suflă slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -7...-6 grade în nordul Moldovei şi 7...8 grade în sudul litoralului, iar cele minime se vor situa, în general, între -7 şi 3 grade.

Meteo 25 ianuarie. Vremea la munte

La munte, la altitudini joase, precipitaţiile vor fi în special sub formă de lapoviţă şi trecător ploaie, iar la peste 1500 m va ninge. Local, vor fi depuneri de polei în special în Muntenia şi în jumãtatea de sud a Moldovei. Minimele vor avea valori cuprinse între minus 17 și minus15 grade Clesius, în depresiunile Carpaților Orientali, iar în Dealurile de Vest, se vor înregistra temperaturi de până la 1 și 3 grade Celsius.

Articolul continuă după reclamă

Vremea în București 25 ianaurie 2019

Previziunile meteorologice pentru București, potrivit ANM, anunță că maxima zilei de vineri, 25 noiembrie 2019, va fi de 0 grade Celsius. Meteorologii anunță o ploaie rece și un procent de umiditate de 95%. Șansele de precipitații pe timpul zilei vor fi de 40%, iar vântul va sufla cu 31 km/h.

ANM, prognoză meteo specială. Cum va fi vremea în București în intervalul 23-25 ianuarie

Meteo 25 ianuarie. Avertizări ANM de vreme severă. Care sunt cele mai afectate zone... Vremea în București 25 ianuarie. Precipitațiile acoperă Capitala...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum ar putea fi, de fapt, iarna 2026–2027. Ce arată cea mai nouă prognoză Copernicus pentru Europa
Cum ar putea fi, de fapt, iarna 2026–2027. Ce arată cea mai nouă prognoză Copernicus pentru Europa
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De la caniculă la 18 grade în doar câteva zile. Vremea se schimbă radical în România. Prognoza pentru weekend
De la caniculă la 18 grade în doar câteva zile. Vremea se schimbă radical în România. Prognoza pentru weekend
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x