Antena Căutare

Vești proaste de la meteorologi! Luna august aduce fenomene extreme! Canicula va alterna cu precipitații abundente! 

Luna iulie a adus ploi torențiale în mai multe zone ale țării și multe persoane se întreabă când vine, într-adevăr, vara.

Luna iulie a adus ploi torențiale în mai multe zone ale țării și multe persoane se întreabă când vine, într-adevăr, vara. Ei bine, meteorologii nu au vești bune nici pentru luna august, întrucât potrivit acestora deși temperaturile medii vor continua să se situeze peste norma climatologică, cantitățile de precipitații ce vor cădea vor fi semnificative.

Așadar, conform Administrației Naționale de Meteorologie, în cea mai mare parte a ţării, media valorilor termice pentru luna august se situează la 19,7 grade Celsius. Mai exact, temperaturile medii vor fi cuprinse între 18 şi 20 de grade Celsius în Maramureş, dar vor ajunge şi la 23 de grade Celsius, în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova.

Vremea în luna august! Sunt anunțate precipitații semnificative

La nivel de precipitaţii, în luna august, acestea vor fi deficitare, în cea mai mare parte a teritoriului, comparativ cu media multianuală stabilită la 64,7 l/mp. Cu toate acestea, în zona Munteniei sunt prognozate cantităţi medii de precipitaţii de până la 95 l/mp, în Transilvania de până la 90 l/mp, în Oltenia de până la 88 l/mp. Totodată, în Dobrogea, cantităţile medii de precipitaţii sunt estimate a se încadra între 28 şi 40 l/mp.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading (Anglia) şi au un grad de realizare de aproximativ 60%.

ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs de prognoză.

Vremea 19 iulie. Prognoza meteo anunță furtuni masive și inundații... În sfârșit! După ploile torențiale, apare soarele! Prognoza meteo pentru WEEKEND...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x