Antena Căutare

Vremea în luna noiembrie. ANM a anunțat cum va fi clima în luna noiembrie

Vremea in luna noiembrie. Administratia Nationala de Meteorologie a anuntat care vor fi caracteristicile climei in luna noiembrie in Romania. Afla ce temperaturi vor fi in luna noiembrie potrivit datelor meteo din untimi ani și cum arată caracterizarea climatică a acestei luni.

Vremea în luna noiembrie. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat care vor fi caracteristicile climei în luna noiembrie, în România. Află ce temperaturi vor fi în luna noiembrie potrivit datelor meteo din untimi ani și cum arată caracterizarea climatică a acestei luni.

Situată la hotarul dintre toamnă şi iarnă, luna noiembrie mai păstrează, cel puţin în prima sa decadă, caracteristici ale sezonului de toamnă, dar treptat, spre sfârşitul lunii, lapoviţa şi uneori ninsoarea anunţă sosirea iernii. În nopţile senine, frigul este adesea pătrunzător, iar bruma şi îngheţul la sol sunt fenomene des întâlnite. Masele de aer umed şi cele reci continentale ce se deplasează dinspre Câmpia Rusă se întâlnesc adesea deasupra ţării noastre astfel că vremea se menţine închisă şi umedă zile de-a rândul. În aceste condiţii şi valorile termice marchează o scădere considerabilă faţă de luna octombrie.

Vremea noiembrie. Vremea pe regiunile țării

Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961–2017 la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, se constată că temperatura medie multianuală a lunii noiembrie nu mai depăşeşte 8ºC decât în zona litoralului. În zonele joase din Dobrogea şi Banat, dar şi în lunca Dunării mediile de temperatură se situează între 6 şi 8ºC. În zonele de câmpie şi de deal din Muntenia, Oltenia, Moldova, Banat, Crişana şi Maramureş sunt caracteristice valori medii între 4 şi 6ºC. În Transilvania, Bucovina şi în Subcarpaţii Moldovei, temperatura medie variază între 2 şi 4ºC. În zona montană joasă şi în depresiunile intramontane sunt caracteristice temperaturi medii cuprinse între -2 şi 2ºC, iar în zona montană înaltă (peste 1500 m) aceste valori coboară sub -4 … - 2ºC.

Articolul continuă după reclamă

Prognoza meteo pe regiuni 30 octombrie - 11 noiembrie. Află cum va fi vremea​

Vremea noiembrie. Fenomene termice neobișnuite

Destul de rar, aerul cald venit dinspre bazinul Mediteranei pătrunde până la latitudinea ţării noastre, situaţie în care se pot înregistra temperaturi mari, neobişnuite pentru această lună, ce pot ajunge până în jurul valorii de 30 grade Celsius. Astfel de temperaturi extreme s-au înregistrat, de exemplu, în anii: 1926, 1990, 1994 sau 2004.

Temperatura maximă absolută a lunii noiembrie în România este 30,5 grade Celsius şi a fost înregistrată la Călăraşi în data de 1 noiembrie 1926. La Bucureşti, maxima absolută este de 29,4 grade Celsius, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret, tot în data de 1 noiembrie 1926.

Au existat şi ani în care s-au înregistrat temperaturi minime, la fel de neobişnuite pentru luna noiembrie, majoritatea sub -15 grade Celsius, ca de exemplu: 1993, 1989, 1975 sau 1948.

Temperatura minimă absolută din noiembrie în România este -30,8 grade Celsius, înregistrată la Vf.Omu, în data de 30 noiembrie 1957. La Bucureşti, minima absolută este de -19,4 grade Celsius, înregistrată în 26 noiembrie 1993, la Bucureşti-Băneasa.

Vremea noiembrie. Precipitații în luna noiembrie

Regimul precipitaţiilor din noiembrie înregistrează o uşoară creştere faţă de luna precedentă, observându-se o creştere a cantităţilor lunare în sudul şi sud-vestul ţării precum şi în vestul şi nord-vestul acesteia ca urmare a aportului de aer umed dinspre Marea Mediterană. În aceste zone, mediile multianuale, sunt cuprinse între 50 şi 75 l/m2. Cantităţi lunare, medii multianuale, între 20 şi 50 l/m2 sunt caracteristice Dobrogei, estului Munteniei, Moldovei şi celei mai mari părţi a Transilvaniei. Valori între 75 si 100 l/m2 se înregistrează în zona montană înaltă.

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din noiembrie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 357,9 l/m2 , la Dr. Tr. Severin, în anul 1937. La Bucureşti, maxima absolută lunară de precipitaţii este de 224,5 l/m2 , înregistrată la Bucureşti-Afumaţi, în anul 1966.

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este 146,8 l/m2 (Dr. Tr. Severin, 6 noiembrie 1937). La Bucureşti, cantitatea maximă absolută de precipitaţii cazută în 24 de ore este de 78,4 l/m2, înregistrată în 4 noiembrie 1962, la Bucureşti-Filaret.

Vremea în luna noiembrie. ANM a anunțat cum va fi clima în luna noiembrie

Vremea în luna noiembrie. ANM a anunțat cum va fi clima în luna noiembrie

Vremea în luna noiembrie. ANM a anunțat cum va fi clima în luna noiembrie

Vremea în luna noiembrie. ANM a anunțat cum va fi clima în luna noiembrie

Cu umbrele sau fără? Prognoza meteo pentru weekend în București. Se SCHIMBĂ vremea în Capitală!... Cod GALBEN EXTINS în România! Zona în care se strică vremea, în următoarele ore...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum va fi vremea până pe 24 august 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara pentru 30 iulie - 24 august 2026
Cum va fi vremea până pe 24 august 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara pentru 30...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Weekend cu 6 avertizări meteo de cod galben. Pentru ce zone au anunțat meteorologii caniculă, vijelii, grindină și rafale
Weekend cu 6 avertizări meteo de cod galben. Pentru ce zone au anunțat meteorologii caniculă, vijelii, grindină...
Selahattin Paşalı și Lara Paşalı se află în vacanță în Bodrum. Ce au observat fanii la ce doi
Selahattin Paşalı și Lara Paşalı se află în vacanță în Bodrum. Ce au observat fanii la ce doi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Alertă meteo în România! Temperaturi extreme și furtuni puternice. Șapte județe, sub cod roșu
Alertă meteo în România! Temperaturi extreme și furtuni puternice. Șapte județe, sub cod roșu Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
După ce i-au fost descoperite mesajele vechi de pe Instagram, o regină a frumuseții a rămas fără coroană
După ce i-au fost descoperite mesajele vechi de pe Instagram, o regină a frumuseții a rămas fără coroană Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Cheia unei vieți mai lungi, ascunsă într-un organ ignorat de medicină zeci de ani 
Cheia unei vieți mai lungi, ascunsă într-un organ ignorat de medicină zeci de ani  Jurnalul
Ce salariu, proprietăți și credite a declarat Mirabela Grădinaru
Ce salariu, proprietăți și credite a declarat Mirabela Grădinaru Kudika
Ce să nu arunci SUB NICI O FORMA din casă astăzi, de Schimbarea la Față . Se spune ca ....
Ce să nu arunci SUB NICI O FORMA din casă astăzi, de Schimbarea la Față . Se spune ca .... Redactia.ro
A cincea zi la rând de recorduri meteo. Unde s-a înregistrat cea mai caldă dimineață din România
A cincea zi la rând de recorduri meteo. Unde s-a înregistrat cea mai caldă dimineață din România Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Dezvoltarea intuiției la copii: Cum să-ți înveți copilul să își asculte intuiția și să ia decizii bune
Dezvoltarea intuiției la copii: Cum să-ți înveți copilul să își asculte intuiția și să ia decizii bune DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x