Antena Căutare

Poftiți la circ 2020, ediția 17. Oase și CRBL, show incredibil de mimică, fără muzică. Cum au reușit să cucerească publicul

CRBL și Oase au primit aplauze furtunoase în ediția 17 a emisiunii Poftiți la Circ după numărul lor cauciucuri.

A venit și rândul băieților, CRBL și Oase, care au fost introduși în scenă de Andrei Ștefănescu. Băieții au intrat în scenă cu cauciucurile, după ce s-au chinuit la repetiții.

“Ne lăsași un pic să ne concentrăm? Avem de spus Înger, îngerașul meu”, a spus CRBL, emoționat.

El a mărturisit că are emoții foarte mari, deși la repetiți, dintre el și Oase, el s-a descurcat cel mai bine.

“Am și emoțiile lui Oase și emoțiile mele. (...) Prima oară în viața pe o scenă de circ”, mărturisește CRBL.

Artistul a explicat că are zeci de motive pentru a se îngrijora cu privire la numărul lor, inclusiv că ar putea uita de muzică, că ar putea să nu le iasă numărul sau alte probleme neprevăzute.

“Pe ultima sută de metri am fugit repede la DJ, am ales piesa”, povestea CRBL.

Ei au ales piesa “transpirații din Caraibe”, cum spunea CRBL în glumă.

Oase, deși încerca să își păstreze calmul, spunea că tremura tot și nu se putea controla.

Liviu și Andrei au intrat în scena și i-a prezentat pe colegii lor, CRBL și Oase.

“Doi proști cu colacele la subraț. Lumea ne vede, ne recunoaște, aplaudă, râde”, spune CRBL care încerca să scape de emoții.

citește și: CRBL, Oase și surorile Cheeky Girls, ajutoarele lui Nea Marin, la Poftiți la circ

După ce s-au prezentat în scenă și au intrat cu colacele, CRBL a realizat că au uitat să dea drumul la muzică. Când au văzut că începutul numărului lor nu s-a ridicat tocmai la înălțimea așteptărilor, Oase a decis că ar fi mai bine să facă împreună ce știu ei și să se distreze.

După prima încercare de a se urca pe cauciuc, Oase a căzut și i-a predat legătura colegului său CRBL.

Improvizația i-a ajutat pe CRBL și Oase

“A fost super, foarte mult mi-a plăcut numărul lor. A fost nostim”, spune Gabriela de la Cheeky Girls.

“Dacă îl gândeam și îl repetam, nu ne ieșea mai bine”, a zis CRBL, după reprezentația lor.

Alexei Turtă, cel care i-a instruit pe băieți la reptiții, s-a bucurat de reprezentația celor doi invitați ai lui nea Marin și a spus că i-a plăcut actoria lor.

citește și: Poftiți la circ 2020. Legătura mai puțin cunoscută dintre Nea Marin și Sony Medini

CRBL a făcut senzație după ce a luat coarda de la Oase și a început să sară, fiind urcat pe cauciuc. Publicul s-a distrat extraordinar, iar cei doi au primit aplauze furtunoase.

“Lumea a simțit energia asta, a aplaudat și a fost un număr excepțional”, a spus cu mândrie CRBL.

Urmărește clipul video de mai sus din emisiunea „Poftiți la circ” de la Antena 1 ca să savurezi momentul!

Nea Marin a revenit la Antena 1 cu un nou sezon al emisiunii Poftiți la circ, difuzat în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la ora 20:30.

Noul sezon "Poftiți la circ" cu nea Marin Barbu se desfășoară la circul Bellucci, unde se află o familie de circari cu tradiție în această activitate. Familia italiană Bellucci crede în tradiție și în valorile moștenite de la generațiile anterioare, pentru a livra spectatorilor un show de cea mai bună calitate.

In fiecare saptămână, nea Marin are parte de invitații speciali și diferiți, care îndeplinesc sarcini care mai de care mai solicitante - de la procurarea alimentelor, la vânzarea biletelor pentru spectacole, dar și activități în diverse locuri pentru a face rost de cele necesare evenimentelor desfășurate la circul Bellucci.

Poftiți la circ 2020, ediția 17. Dansul la care nimeni nu s-a putut abține din râs. Ce show a făcut Oase... Poftiți la circ 2020, ediția 17. Gabriela de la Cheeky Girls, show total la circ. Bruneta se încadrează perfect în peisa...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Nea Marin a făcut scena să tremure! Cu ce show spectaculos a încheiat sezonul Poftiți la circ
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Nea Marin a făcut scena să tremure! Cu ce show spectaculos a încheiat sezonul...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Număr de dans special, în premieră. Cum au uimit publicul ”cei trei care au speriat vestul”
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Număr de dans special, în premieră. Cum au uimit publicul ”cei trei care au...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x