Antena Căutare

„Poftiți la Nea Mărin, luni și marți, de la ora 20.00, la Antena 1. Adriana Trandafir, Carmen Tănase, Nicolai Tand și Cătălin Oprișan fac echipă cu Nea Mărin

Adriana Trandafir, Carmen Tănase, Nicolai Tand și Cătălin Oprișan sunt cei care voi fi struniți de gazda show-ului „Poftiți la Nea Mărin”, în cea mai nouã ediţie, difuzatã luni şi marţi, de la ora 20.00, la Antena 1.

Cea de-a șasea ediție a reality show-ului „Poftiți la Nea Mărin” difuzată luni şi marţi, de la ora 20.00, la Antena 1, reunește alte patru vedete dispuse să muncească și să îndeplinească diverse sarcini care îi scot din programul lor zilnic, cu scopul de a-l ajuta pe Nea Mărin în administrarea restaurantului de pe malul Mării Negre. Adriana Trandafir, Carmen Tănase, Nicolai Tand și Cătălin Oprișan sunt cei care voi fi struniți de gazda show-ului, în cea mai nouã ediţie a show-ului.

Luni, de la ora 20.00 pe Antena 1, cei patru invitați speciali nu vor avea timp să se acomodeze cu schimbarea de peisaj, pentru că Nea Mărin le pregătește cele mai diverse activități, iar trezitul dis-de-dimineață, munca fizică și organizarea afacerii sunt printre provocările pe care aceștia le vor întâmpina: „Am stat cu mâna pe clanță, am auzit bătai în ușă la camera de alături și când am vrut să ciocăne...am tras imediat de mâner!”, mărturisește Cătălin Oprișan amuzat. Deși multe vedete se tem că programul lui Nea Mărin este mult prea solicitant, cele două prezențe feminine din cea de-a șasea ediție a reality show-ului sunt foarte entuziasmate să își îndeplinească sarcinile cât mai bine: „Ca de obicei când vin în emisiune mi se întâmplă lucruri care nu mi s-au întâmplat până acum. Tocmai de aceea sunt foarte recunoscătoare și mereu curioasă să vin, deși nu este deloc ușor.”, afirmă Carmen Tănase. Alături de ea va sta colega sa breaslă, Adriana Trandafir, care a acceptat cu zâmbetul pe buze să intre în competiție alături de Nea Mărin: „Eu îl iubesc și recunosc că am tânjit să vin în emisiunea lui, pentru că mereu m-a luat prin surprindere cu toate năzbâtiile și haiduciile pe care le-a făcut.”

„Poftiți la Nea Mărin, luni și marți, de la ora 20.00, la Antena 1. Adriana Trandafir, Carmen Tănase, Nicolai Tand și Cătălin Oprișan fac echipă cu Nea Mărin

Tot săptămâna aceasta, telespectatorii vor avea parte de o surpriză, pentru că Fernando, fost concurent „Chefi la cuțite” ce i s-a alãturat Marlenei în bucãtãria restaurantului condus de Nea Mãrin în ediția trecută va schimba tabăra și va încurca formula de lucru: „Fernando este un spion, nu are ce căuta între noi...decât după, sau înainte începerii programului.”, afirmă Cătălin Oprișan. Cum vor fuziona cele patru vedete invitate ca o adevărată echipă și care vor fi intervențiile spumoase ale lui Nea Mărin în momentul în care Fernando va încerca să saboteze afacerea, rãmâne de vãzut în cea mai nouã ediţie „Poftiţi la Nea Mãrin”, difuzatã luni şi marţi, de la 20.00, la Antena 1.

Articolul continuă după reclamă
Şerban Copoţ, câştigãtorul celei de-a cincea ediţii ”Poftiți la Nea Mărin”... Nicolai Tand își aduce aminte de copilărie la ”Poftiți la Nea Mărin”: ”Aici fac multe lucruri pe care în viața de zi cu ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Nea Marin a făcut scena să tremure! Cu ce show spectaculos a încheiat sezonul Poftiți la circ
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Nea Marin a făcut scena să tremure! Cu ce show spectaculos a încheiat sezonul...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Număr de dans special, în premieră. Cum au uimit publicul ”cei trei care au speriat vestul”
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Număr de dans special, în premieră. Cum au uimit publicul ”cei trei care au...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai și trebuiau dați înapoi
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x