Dobrogea era plină de cămile! ”Dau 20 kg de lână! Se ascund în zăpadă”! Antonescu le-a vrut pe front!

 
+3 click pentru
galerie

Deși pare greu de crezut, cu 85 de ani în urmă pe pământurile dobrogene pășteau...cămilele. Conform doctorului R. I. Călinescu, de la care n-eau rămas multe detalii, ”Erau bune de carne, dar nu se mâncau, fiind prea scumpe. Dădeau lapte, iar la tunsoarea din Mai lăsau 20 de kilograme de lână”. Crescătoria era a lui Zaharia Holevici, fost luptător de seamă în marea Bătălie de la Mărășești, din 1917

„După ce ieşim dintre zidurile cenuşii şi scunde ale Cavarnei şi apucăm spre apus, câmpul se-ntinde neted, cât vedem cu ochii, fiind acoperit de vegetaţie sărăcăcioasă, arsă de soare, formată mai ales din scaeţi. Cam după două ceasuri de drum cu trăsura de la Cavarna, apare în fine Duranlar, un sătuleţ atât atât de mic şi tot atât de umilit, ascuns, din cauza vântului, într-o vâlcea largă, arsă de soare”. Așa își începe reportajul ”Cămilele dela Duranlar”, profesorul doctor R. I. Călinescu, cel care a mers special la fața locului pentru un material în ”Analele Dobrogei”.

Suntem în 1934, România Mare, ”Dodoloață”. Duranlarul (Belgun în zilele noastre) e în Kavarna, regiunea Dobrici, Bulgaria de azi. Între 1913 și 1940 a făcut parte din plasa Casim a județului Caliacra, în Cadrilater, pământul nostru. Marea majoritate a locuitorilor de aici era dată de români. Pentru că nu e ceva ce vezi la tot pasul, Călinescu organizează o adevărată expediție. „Multe automobile, mai mult sau mai puţin luxoase, au oprit în satul Duranlar şi multe feţe distinse, adesea de miniştri ai agriculturii, cari au promis dar n-au făcut nimic, au coborât din maşină în această neînsemnată localitate, pentru a vedea un lucru unic în România: cămilele bactriane”, scrie profesorul. De fel, bactriana este o cămilă cu două cocoașe care trăiește în regiunile deșertice nisipoase, semideșertice și de stepă din Asia de Est. Are capacitatea de a îndura temperaturi de între -29°C și +40°C, iar în momentul în care ajunge la oază, bea și până la 110 litri de apă în doar 10 minute. Poate rezista 2-3 zile fără apă în timpul verii și 5-8 zile în timpul iernii.

Imagine din lucrarea profesorului Călinescu, 1934, Dobrogea

”Cămilele erau domesticite”, continuă reporterul. ”Ferma” aparținea domnului Zaharia Holevici, fost combatant pe frontul de la Mărășești, în 1917. După terminarea primei mari conflagrații a Omenirii, se retrăsese pe aici. Avea și câteva hectare de pămât arabil, pe care-l lucra cu aceste animale. ”Domnul Holevici este o persoană în vârstă și poartă barbă ca exțarul Ferdinand al Bulgariei. Este un om cult, modest, muncitor și plin de energie. Are vederi politice înalte, fărăr să mai facă politică militară ca altădată. A luptat la Mărășești, în calitate de căpitan român de rezervă. Băiatul său cel mare e avocat la Cavarna și direcor al liceului bulgar din această localitate”, continuă autorul.

Excursia de la ferma de...cămile din Dobrogea

”Caravana” se oprește la oarecare distanță de cămile. Începe descrierea lor. ”Aceste ciudate fiinţe, cu aspect de animale apocaliptice, să nu se sperie de cai. Armaţi cu aparatele fotografice în mâini, ne apropiem de ele. Sunt cinci în total: un bărbat tânăr, un pui de sex masculin şi trei femei, dintre care una bătrână şi chioară. Sunt masive, înalte ori scunde pe picioare, având câte o pernă de lână în partea de sus a picioarelor; culoarea lor e cenuşie-gălbue; gâtul lor lung este îndoit în sus; au două cocoaşe. Pasc liniştite şi cu vădită plăcere scaeţii câmpului, fiind păzite de un turculeţ cu fes, ascuns după nişte tufe de mărăcini. Masculul e frumos şi voinic, iar cocoaşele sale sunt pline şi stau drept în sus, cea dinainte aplecată puţin spre dreapta. El singur îndeplineşte acum, de bine de rău, obligaţiile de bărbat, faţă de cele trei femele, dintre care una e chiar mama lui, iar celelalte rude de aproape şi care au aşteptat trei ani pentru ca acesta să se facă mare“, sunt prezentate lucrurile văzute. „În acest peisaj de stepă, presărat cu scaeţi, în faţa acestor animale de stepă şi pustiu, care pasc liniştite şi indiferente printre mărăcini, impresia că suntem în Asia devine din ce în ce mai puternică. Pe aici au păscut, nu de mult, exemplare mult mai numeroase, atingând chiar şi cifra de 25 de capete“.

  • 40.000 de lei era prețul unei cămile în 1934, o sumă mare la acea vreme

R. I. Călinescu află de la Holevici că deși pare imposibil, cămilele au trăit și în ținuturi mai reci decât Dobrogea. Ajunseseră până în Siberia cea plină de frig, unde erau folosite ca animale de povară de către tătari, mongoli ori chinezi. Profesorul vrea să știe dacă ele s-au putut aclimatiza în România. „Proprietarul ne povesteşte dealtfel că într-o iarnă, fugindu-i cămilele de acasă, acestea n-au mai venit câteva zile sub şopronul lor, ieşind într-o bună zi la câmp, d-l Holevici a observat la oarecare distanţă o movilă de zăpadă, cu o gaură la mijloc, prin care ieşeau aburi. Ducându-se să vadă această minune, nu mică i-a fost surprinderea când a constatat că sub zăpadă erau chiar cămilele sale, strânse cu toate bot la bot şi având puii sub lâna de sub gât, aşezaţi la căldură“.

Călinescu a studiat, mult, flora și fauna din Dobrogea

Pentru că bactrienele trăgeau mai bine la plug comparativ cu bivolii, domnul Holevici înhămase cinci dintre ele. ”Sunt mai răbdătoare și mai rezistente decât orice bou”, spunea dumnealui. Dădeau, ”la tunsul din Mai”, 20 de kilograme de lână, ”erau bune și de carne, dar nu se mâncau din cauza prețurilor mari”. Nu făceau nazuri la mâncare, dădeau lapte și nu aveau nevoie prea mare de apă. Perfecte pentru Dobrogea, unde clima era uscată, vegetația arsă și plină de scaieți ori mărăcini, iar șesurile sunt pietroase.

Din păcate, pe la 1937, doar cinci cămile se mai găseau prin zonă. Erau îmbătrânite și afectate de împreunarea între rude apropiate și lipsa de sânge proaspăt. Profesorul Călinescu, cel care avea să mai viziteze locul, nota că bactrienele începuseră să nască pui bolnavi, degenerați, care mureau repede.

”Este un păcat că niște animale atât de utile pentru muncile agricole ale Dobrogii și care împrumută pesiagiului dobrogean atâta pitoresc, să piară din lipsa de interes a celor în drept”.

Ai crede că povestea se termină aici. Dar ea continuă. 

Cămilele reapar în Dobrogea (și nu numai!) peste doar...șapte ani, tot la ferme. Mareșalul Ion Antonescu le află povestea, trimite emisari. Unul dintre funcționarii guvernamentali ajunși acolo, notează: „Pasc liniştite şi cu vădită plăcere scaeţii câmpului, fiind păzite de un turculeţ cu fes, ascuns după nişte mărăcini. În acest peisaj de stepă, presărat cu scaeţi, văzând aceste animale liniştite şi indiferente, impresia că te afli în Asia este din ce în ce mai puternică“.

Citește și: ”Bunicul tău poate fi aici! Eroii de la Stalingrad! ”Nemții nu aveau nicio carie, românii erau cu dinții stricați. Așa îi identificăm”. Din 110.000 de ostași mai avem de reînhumat 109.089!​

Istoricul Florian ”Padre” Bichir avea să descopere, după 1990, în literatura de specialitate, că ostașii români înhămaseră la care cămile, în loc de boi ori cai! În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mai precis în 1943, în urma operațiunilor de pe frontul de Est, unele unități au adus în țară asemenea animale. Este vorba despre cele din arealul Kubanului ori din Stepa Calmucă. Divizia 4 Munte și Divizia 24 Infanterie, ce luptaseră în aceste locuri, vin cu cămilele cu două cocoașe în România. Imediat, Secția IV din cadrul Marelui Stat Major, condusă de către colonelul C. Nestorescu, înaintează, la 4 ianuarie 1944, către Președinția Consiliului de Miniștri - Cabinetul Militar, un raport din care rezultă avantajele creșterii acestor bactriene. Se propune, ca loc, Ferma de la Dulbanu Crețu, din județul Buzău, unde deja se aclimatizaseră șase exemplare! Așa cum prevede regulamentul, Cabinetul Militar, prin persoana colonelului Radu Davidescu, trimite, pe 10 ianuarie, un raport către Mareșalul Ion Antonescu. „Marele Stat Major, cu nr. 675158 din 4 ianuarie 1944 a raportat Domnului Mareşal că unele M.U. au adus din Rusia un număr de cămile, care urmează a fi îngrijite şi crescute în ţară. O parte din aceste animale au fost cedate Institutului Naţional Zootehnic, care a format un nucleu de creştere de şase exemplare la Staţiunea Dulbanu-Creţu, judeţul Buzău. O altă parte mai mare (22 bucăţi) au fost aduse ulterior în ţară şi se găsesc la unităţile militare. Cerându-se indicaţiuni, Institutul Naţional Zootehnic a propus ca aceste exemplare să fie cedate acestui institut, pentru a se forma la Ferma Dulbanu-Creţu un nucleu de creştere, cunoscând că există regiuni întinse în ţară, unde această specie s-ar putea preta în mod economic la exploatare. În cadrul aceloraşi preocupări Domnul Profesor G.K. Constantinescu, profesor de zootehnie la Facultatea de Medicină Veterinară şi Directorul Institutului Naţional Zootehnic, a solicitat să i se pună la dispoziţie două perechi de cămile (1 mascul şi 3 femele), în dorinţa de a face cercetări şi observaţiuni directe, asupra puterii lor de tracţiune, vitezei, alimentaţiei, vieţii sexuale, etc. la ferma experimentală a domniei sale din comuna Peştera, jud. Constanţa“.   

Mareșalul Antonescu (stânga) a fost de acord cu începerea creșterii cămilelor în România. Din păcate, proiectul nu s-a concretizat, 1944 fiind un an greu pentru țara noastră

Antonescu e scurt și ferm. Pe nota primită, notează: ”Aprob să se treacă imediat la execuție în bune condițiuni!” Dar anul 1944 nu e favorabil Armatei Române. Lucrurile se precipită, Antonescu este arestat, iar proiectul e aruncat la gunoi. Abia acum povestea e încheiată!
 

Sursă și credit foto: Dr. R. I. Călinescu, în ”Analele Dobrogei”, anul XV, 1934




 



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI