Live acumObservator 13 Weekend
Prime Time 20:00Chefi la cuţite

Ciuma lui Caragea, 90.000 de morți. Un sfert din București a dispărut. ”Se cărau la groapă și câte 300 de suflete pe zi!” Epidemia a fost adusă chiar de către domnitor!

În vara lui 1813, Bucureștiul este afectat de o epidemie de ciumă bubonică, ce se extinde imediat. Primele cazuri apăruseră în decembrie 1812, chiar la curtea domnitorului Ioan Vodă Caragea, adusă de la Constantinopol. Se ajunge și la 300 de morți pe zi, numărul cioclilor sporește la 60. Sunt deschise barierele, pentru ca oamenii să poată fugi din oraș. Se estimează că 90.000 de oameni au pierit atunci, adică aproape un sfert din populația Bucureștiului!!!

În vara lui 1813, Bucureștiul este afectat de o epidemie de ciumă bubonică, ce se extinde imediat. Primele cazuri apăruseră în decembrie 1812, chiar la curtea domnitorului Ioan Vodă Caragea, adusă de la Constantinopol. Se ajunge și la 300 de morți pe zi, numărul cioclilor sporește la 60. Sunt deschise barierele, pentru ca oamenii să poată fugi din oraș. Se estimează că 90.000 de oameni au pierit atunci, adică aproape un sfert din populația Bucureștiului!!!

Pe 24 noiembrie 1812, noul domnitor al Valahiei, Ioan Vodă Caragea, cel care plătise, conform tradiției, 8.000 de pungi cu galbeni (undeva la 4.000.000 lei - aur) către Poartă, pentru a fi ”uns”, ajunge la București. Alaiul domnesc și instalarea propriu zisă ”cu tuiurile și cuca în cap” vor avea loc pe 12 decembrie. Fix în acea noapte, reședința domnească de la Curtea Nouă, zidită de Vodă Ipsilanti în 1775, arde până la temelii, lucru pe care locuitorii îl consideră drept lucru rău, prevestitor de moarte. Locul capătă numele de Curtea Arsă, iar Caragea se mută la Mănăstrirea Cotroceni. Deși există o perioadă de carantină, aici moare, de ciumă bubonică, primul om din suita sa, undeva pe 20 decembrie, epidemia fiind adusă direct de la Constantinopol. Domnitorul vrea, însă, să ascundă problema, crede că va putea gestiona situația. Dar nu este așa.

În primăvara lui 1813 sunt semnalate 12 cazuri, dar, încă, nu este nimic alarmant. Pe 30 iunie, Caragea e informat că epidemia se extinde. Dă poruncă, atunci, și numește un zapciu spătăresc, care, ajutat de 15 neferi (arnăuți) trebuie să păzească toate drumurile dintre Spirea și Văcărești și să nu lase pe nimeni să pătrunză în oraș. În van!

Numărul carelor ce cară morții e sporit de la 3 la 12!

În iulie se declanșează cumplita epidemie de ciumă bubonică, rămasă în istorie drept ”ciuma lui Caragea”, una dintre cele mai mari tragedii ale Bucureștiului, din toate timpurile. Se iau, imediat, măsuri de pază severe: se închid barierele, se izolează cerșetorii și țiganii, sunt numiți ipistați de mahalale pentru spraveghere. Dar plaga se extinde cu repeziciune, ”ajutată” și de condițiile precare de trai ale bucureștenilor.

Bucureștii pe la 1820

Oamenii nu-s pregătiți. „Spaima intrase în toate inimile şi făcuse să dispară orice simţământ de iubire şi devotament. Muma îşi părăsea copiii, cuprinsă de disperare, iar bărbatul, ca să salveze propria viaţă, îşi abandona soţia în mâinile cioclilor, ce erau nişte oameni fără cuget şi fără frică de Dumnezeu”, notează Ion Ghica. Acesta face referire la cei 60 de cioclii numiți de stăpânire, recrutați din rândul derbedeilor de pe ulițe, plătiți cu ziua, care adunau muribunzii ori cadavrele și le dădeau foc, pe câmpul Dudeștilor, pentru a impiedica extinderea epidemiei. ”Se cărau la groapă și câte 300 de suflete pe zi”, amintește el. Situația scapă de sub control. Cioclii sunt luați la bătaie. Vodă dă ordin ca ei să fie însoțiți de către un vătășel domnesc, care să noteze, într-un raport, la finalul zilei, ce și cum. Se ajunge la observații de umor negru: ”Azi am adunat 15 morți, dar n-am putut îngropa decât 14, fiindcă unul a fugit și nu l-am mai prins”, aluzie la faptul că se adunau și muribunzii, nu numai cei decedați.

Legiuirea lui Caragea, 1818

La 1 august 1813 se ridică barierele și se îngăduie locuitorilor să fugă. Pe 26 iulie începuse construirea Spitalului ”Filantropia”, ”spitalul nemernicilor” (n.r. - al oamenilor sărmani), dar acesta nu va fi gata până la eradicarea epidemiei. Cum Bucureștiul avea, la acea vreme, cam 400.000 de locuitori, iar 90.000 dintre ei își pierduseră viața după apariția ciumei, e clar că aproape un sfert din populația urbei dispăruse în cursul lui 1813.

Epidemia se stinge în martie 1814 în București, dar în țară va continua până în luna iunie. După ce dă ”legiuire lui Caragea”, prin care stabilește noi taxe pentru țărani și eliminarea femeilor din viața politică (1818), Vodă se pune pe furat puternic. Adună o avere colosală, apoi își plănuiește fuga, înconjurat de 300 de mercenari. Călărește la Brașov și, în urma sa, arde toate podurile pentru a nu putea fi ajuns. Trage la Pisa, în Peninsula Italică, de unde ajută, cu sume de bani, mișcarea grecească Eteria. Finalmente se stabilește la Atena, unde moare, pe la 1844, la 90 de ani.

Fanatik.ro
Cele mai noi stiri
Lajumate.ro