Live acumObservator 12
Prime Time 20:00Sacrificiul

D'ale scriitorilor. Caragiale avea mania virgulelor, Dickens scria și dormea cu fața spre nord, Tolstoi și-a jucat casa la cărți!

„Ce este scriitorul?”, se întreba G. Călinescu. „Un creator de monumente morale făcute cu spiritul și cu mâna”, își răspundea singur acesta. Totuși, să nu uităm că scriitorii sunt... oameni. Ca toți oamenii, au (avut) și ei fixuri, obiceiuri și „situații de viață”, unele fericite, altele mai puțin.

I.L.Caragiale alături de bunul său prieten, dramaturgul Alexandru Davila

ziarulmetropolis.ro

„Ce este scriitorul?”, se întreba – retoric – G. Călinescu. „Un creator de monumente morale făcute cu spiritul și cu mâna”, își răspundea singur „tatăl” Otiliei și al lui Felix. E o definiție prețioasă și pretențioasă, ar zice unii. Tocmai de-aceea, să nu uităm că, înainte de orice, scriitorii sunt... oameni. Ca toți oamenii, au (avut) și ei fixuri, obiceiuri și „situații de viață”, unele fericite, altele mai puțin...

Și dacă tot l-am amintit pe Călinescu, apăi cu el să începem: Călinescu a fost prof la Universitatea din București. Poeta Nora Iuga, ajunsă azi la 89 de ani, l-a avut profesor și-și amintește bine că, la Călinescu la oră, notițele erau strict interzise. Pentru cei care nu respectau interdicția, scriitorul avea la îndemână câteva creioane foarte ascuțite și nicio reținere să le arunce în direcția studenților neascultători.

Apropo de instrumente de scris, Marin Preda a folosit toată viața doar stiloul său cu peniță de aur, dezavuând pixul și creionul, și orice alt stilou i-ar fi oferit confrații scriitori. Penița tocită a acelui stilou numai Preda știa s-o facă să scrie; pentru ceilalți, respectivul toc era bun de aruncat.

Autorul bestseller-ului „Stăpânul inelelor”, J.R.R. Tolkien, a fost un francofob înverșunat – ura francezii și „franțuzismele” – și șofa teribil de prost. Dar nici când „trăgea pe dreapta” nu-i mergea mai bine: pe motiv că sforăie prea tare, soția îl invita să se culce oriunde altundeva, dar nu lângă ea. Așa că Tolkien înnopta singur... în cada din baie.

În locuința sa din Calea Dorobanți, Alexandru Macedonski ținea niște cenacluri literare deosebit de teatrale. Prezida întâlnirile de pe un scaun cu aspect de tron și le oferea învățăceilor, pe post de recompensă, pietre prețioase (false, desigur, maestrul era la fel de sărac precum discipolii).

De regulă, scriitorii se apucă și de altceva în afară de scris, dat fiind că din scris nu prea ies bani. Arthur Conan Doyle, autorul lui „Sherlock Holmes”, a făcut ca nelumea. El era oftalmolog și nu-i ajungeau banii, așa că s-a apucat de scris!

Despre Casanova, celebrul aventurier amoros care a dus la bun sfârșit nu mai puțin de 42 de cărți, se crede că era clarvăzător. În unicul său volum SF, Casanova anticipează apariția telefonului, televizorului, automobilului și avionului.

Charles Dickens dormea și scria cu fața spre nord. Nu se putea odihni altfel și nici inspirație n-avea, și dacă cineva îl contrazicea, ieșea urât. Eh, cine suntem noi să-l înfuriem pe regretatul care a dat „Marile speranțe”?

„Război și Pace”, capodopera lui Tolstoi, a fost transcrisă de soața sa de 7 ori. Pe vremea aceea nu existau mașini de scris, darămite calculatoare, deci biata femeie s-a spetit ca să-i facă pe plac soțului scriitor – cum era vorba de-o nouă editură care să-i primească manuscrisul, cum o punea pe nevastă-sa, Sofia Andreevna Berg, să-l mai transcrie o dată.

La fel ca Dostoievski, Tolstoi avea damblaua jocurilor de cărți. După un joc care a durat ca-n povești, 3 zile și 3 nopți, Tolstoi a reușit să-și piardă casa.

E.A. Poe, un scriitor cu predispoziție către teme mai întunecate, avea spaimă de... întuneric. Poe s-a căsătorit cu o verișoară de-a sa; când s-au luat, fata avea doar 13 ani.

După ce geniala sa fiică, Iulia Hasdeu, a trecut în neființă la 19 ani, Bogdan Petriceicu Hasdeu, îndurerat și confuz, a început să practice spiritismul. Ca să „vorbească” cu draga sa Iulia „așa cum trebuie”, omul de cultură a construit Castelul Iulia Hasdeu de la Câmpina.

Din familia Shakespeare, doar William Shakespeare știa să scrie și să citească.

Tânărul Kafka avea un fizic longilin și bolnăvicios, obosea ușor și stătea cocoșat. În primă fază, imaginea propriului corp îi repugna, de-aceea rămânea îmbrăcat chiar și la plajă, în plină vară.

Într-o a doua fază, la maturitate, scriitorul a descoperit fitness-ul din cartea unui guru danez al sportului, Jørgen Peter Müller. Astfel că, din timid și filistin, Kafka a ajuns exhibiționist și obsedat de exerciții fizice. Complet dezbrăcat, răsucindu-se, întinzându-se sau sărind în aer în fața ferestrei larg deschise și fără perdea, Kafka oferea o priveliște intrigantă praghezilor, care făceau haz pe seama „noii atracții turistice” de la ei din oraș.

Înapoi pe plaiuri mioritice, la nenea Iancu, ins spumos și cu multe chițibușuri. Caragiale avea 3 manii: mania ritmului frazelor și a punctuației, îndeosebi a virgulelor, mania superstițiilor și mania protecției, comportându-se excesiv de grijuliu cu Mateiu, Luca și Ecaterina, copiii săi.

Nenea Iancu nu-și lăsa copiii neînsoțiți în oraș, chiar de se făcuseră adolescenți – îi era o teamă cumplită, inexplicabilă, de posibilitatea ca aceștia să sfârșească într-un accident sau o altercație. Dar Slavici e cel care-i descrie bine cea mai predominantă apucătură.

„Una din marile lui slăbiciuni era să se uite la cei ce îi trec prin faţă ori stau în preajma vederii lui, să scruteze mutre, să prindă gesturi şi atitudini […]. Îmi dădea din când în când cu cotul, îmi trăgea cu ochiul, îmi șoptea „Ai văzut?”, şi atâta era destul pentru ca să ne înțelegem.

Adeptul autoironiei, el însuși și-a găsit porecla de „Moș Virgulă”.

Ce să mai vorbesc de melodia frazei, de frecătură, de ritmul vorbelor… Iaca, numai interpuncția… Câți nu înţeleg că interpuncția e gesticularea gândirii… Vezi, pe mine mă frământă astea, mă rod… Nu se poate artă fără migăleală… Cu vremea îți cresc tot mai mult scrupulele de conștiință… Dac-o fi să îmbătrânesc, ştiţi cum să-mi ziceți? Să-mi ziceți Moş Virgulă!

Honoré de Balzac adora cafeaua; anecdota e c-acesta ar fi obișnuit să consume 50 de cești de cafea pe zi. Când n-avea cum fierbe cafeaua, Balzac sfărâma niște boabe și le mesteca.

Gabriel García Márquez, fiindcă nu se ajungea cu banii pentru chirie, se adăpostea la bordelurile (nu puține) din Columbia anilor '40-'50 – rezidentele de-abia așteptau să-l găzduiască încă o noapte sau o săptămână pe prietenul care le vorbea așa frumos și cunoștea atât de multe.

Părintele lui „Colț alb”, Jack London, e considerat primul scriitor din lume care s-a îmbogățit exclusiv de pe urma cărților sale. Asta după ce editurile i-au refuzat manuscrisele de vreo 600 de ori.

Toată viața sa, James Joyce s-a luptat cu cinofobia, keraunofobia şi hidrofobia, adică frica paralizantă de câini, fulgere şi apă.

O repulsie cruntă nutrea ciudatul Mark Twain... pentru copii. Oricât de greu de crezut, creatorul cărților de aventuri cu Tom Sawyer și Huckleberry Finn venera pisicile, îi detesta pe cei mici și voia să-i ridice o statuie regelui Irod. Evident, nimeni n-a aprobat construcția statuii.

Voltaire, nu se știe nici până azi de ce, leșina ori de câte ori mirosea trandafiri. Byron suferea de așa-zisa „nebunie afectivă” (se zvonește c-ar fi avut în jur de 250 de amante numai în anul pe care l-a petrecut la Veneția), iar Hemingway de glosofobie, anume teama de a vorbi în public. În orice formulă mai mare de 3-4 oameni, Hemingway se făcea roșu ca racul și transpira îndelung, amuțind până la finalul întâlnirii.

În fine, pe cât de mult ținea Maiorescu la protocol (nu făcea gesturi largi, era enervant de punctual și se îmbrăca tare sobru), pe-atât de fixist era Garabet Ibrăileanu cu igiena. După ce dădea mâna cu cineva, scotea din buzunar o sticluță de spirt și, total nonșalant, începea să se dezinfecteze...

Surse: Wikipedia, ziarulmetropolis.ro, armoniiculturale.ro