Live acumFilm: Eroi de Sacrificiu
Prime Time 20:30Film: Eroi de Sacrificiu

6 februarie 1912: vine pe lume anonima perfectă. Hitler a ales-o pe ea. De ce? Cine a fost Eva Braun?

Pe 6 februarie 1912, la München, într-o casă bavareză, se naște Eva Braun, cea care va fi reținută de istorie drept „iubita lui Hitler”. Și atât. O figură căreia îi ștanțăm destinul din 3 cuvinte. Unde și cum s-a desfășurat viața femeii pe care Führer-ul a ținut-o atât de bine ascunsă?

Eva Braun, de profesie fotograf...

Geneee

În noaptea de 5 spre 6 februarie 1912, la München, într-o casă bavareză, se naște Eva Braun, cea care va fi reținută de istorie drept „iubita lui Hitler”. Și atât. O figură căreia îi ștanțăm destinul din 3 cuvinte. Unde și cum s-a desfășurat viața femeii pe care Führer-ul a ținut-o atât de bine ascunsă?

Cu milioane de vieți pe mână, cu enormă influență și un popor care-l urma orbește în acțiunea de a (re)institui supremația Germaniei, Hitler s-ar fi putut însoți cu orice femeie din lume. Dar el nu a ales orice femeie, și în niciun caz femeile dârze, intelectuale și sofisticate pe care i le băgau sub nas activiștii de partid. El a iubit-o pe Eva Braun, o tânără grațioasă și complet apolitică care lucra în fotografie și se visa star de cinema. De ce?

Cu această întrebare punem cel dintâi picior pe „cazma”, în încercarea de a săpa cât de adânc posibil în trecutul Evei Braun, deși informațiile care s-au păstrat despre bavareză sunt minime. Să începem, totuși, cu ce știm: originile.

„Pursânge”? Nu chiar.

Eva s-a născut într-o familie cu venituri medii, o familie neîncercată de sentimente antisemite, în sânul căreia a crescut vreme de 24 de ani ca „fiică preferată” a părinților ei, Franziska, croitoreasă-modistă și Fritz Braun, profesor. Sora mai mică a Evei se numea Ilse, sora mai mare, Gretl.

Fetele familiei Braun au crescut într-un puternic spirit catolic, umanist, dar pare-se că nu întru totul asimilat, dat fiind că Eva n-a pus nicio secundă sub semnul întrebării relația ei c-un om acuzat de genocid. Îl iubea sincer.

În treacăt fie spus, cercetătorii contemporani afirmă că Eva și familia ei ar fi avut oareșce rădăcini evreiești, respectivii strămoși fiind din partea mamei – aspect care va scăpa (oare?) acoliților pe care Hitler îi însărcinează cu „fișa biografică” a viitoarei lui iubite. Deși nu este o chestiune unanim acceptată, ADN-ul preluat din firele de păr găsite în reședința din Berghof confirmă această ipoteză.

Teoretic, în scenariul în care subordonații lui Adolf ar fi depistat originile îndepărtate ale Evei (probabile, nu certe), nu doar că cei doi n-ar fi ajuns niciodată împreună, dar astăzi am fi scris despre Eva Braun doar la modul general, am fi pus-o în aceeași frază cu ceilalți 6 milioane de evrei care au pierit în Holocaust.

Altfel, pe când Eva se face de doi ani, tatăl ei pleacă pe front, în Primul Război Mondial. Eva, Ilse și Gretl rămân în grija mamei. 5 ani mai târziu, Fritz se întoarce acasă într-o accentuată stare de stres post-război și, pe fondul inflației care cuprinde Germania anilor '20, descurcându-se tot mai greu să-și întrețină familia, divorțează de Franziska. Eva e expediată la bunici, de unde se întoarce peste doi ani, când ai săi părinți decid să se împace.

Eva continuă școala primară la München și, chestiune rară pentru o tânără de teapa ei, urmează și Liceul Catolic, semn că părinții își doreau o educație mai acătării pentru ea. Cu alte cuvinte, profesorul și modista ar fi dorit ca fiica lor să reușească ce lor nu le reușise – să sară din corăbioara clasei de mijloc în vaporul bogătașilor. Eva va izbuti într-adevăr, dar nu frecându-și coatele pe băncile școlii, ci un pic mai „original” de-atât.

Nu-și ia Bacalaureatul, iar în 1928, spre a-i cizela manierele în vederea unei căsătorii cu o partidă bună, Fritz și Franziska îi fac bagajul și o trimit tocmai într-un sătuc de la granița cu Austria, la o școală de maici. Doar că Eva n-are nici în clin, nici în mânecă cu viața domoală de mânăstire, ea e o mică nesupusă burgheză. „Dacă mai stau un singur an aici, fie mă sinucid, fie fug la Viena!”, le comunică mijlocia-Braun prea-catolicilor ei părinți.

Din adolescență era vioaie și feminină, preocupată deja de înfățișarea sa. Era interesată de haine și modă, înnebunită după sport și fotografie. Aceasta era lumea ei. – Gertraud, verișoara Evei

Iulie 1929 o găsește înapoi acasă, într-un München în care activitatea de propagandă a Partidului Nazist se întețise peste noapte. La insistențele tatălui, face un curs de dactilografie și, printr-o pilă, ajunge secretară la cabinetul unui doctor. Nici aici nu face mulți purici. Într-o zi de vară, o rubrică tip „mica publicitate” îi reaprinde un hobby din liceu: fotografia. Se prezintă a doua zi la ușa fotografului Heinrich Hoffmann, care dăduse sfoară-n țară că-și caută asistent pentru atelierul său foto.

Lui Hoffmann îi place de fata blonduță, sprintenă și destul de talentată într-ale fotografiei. O angajează pe loc. Merită spus că Hoffmann reprezenta un soi de epicentru al vieții artistice din München-ul vremii, deci e limpede că, la doar 17 ani, să fii asistenta lui trebuie să fi fost o mare realizare.

Sigur, Eva n-are de unde să știe că, peste ani, aceasta „bornă” de la jumătatea vieții ei – da, a murit la numai 33 de ani – se va dovedi unicul său succes personal. În foarte puțin timp, domnișoara Braun va face cunoștință cu Adolf, și nimic nu va mai fi, per se, al ei.

Prima întâlnire cu... domnul Wolf

Pe Amalienstrasse nr. 50, lucrurile stăteau foarte simplu. „Să preiei comenzile”, „să tipărești fotografiile”, „să pozezi ca model în zilele cutare și cutare”, iaca obligațiile pe care maestrul i le aduce periodic la cunoștință, și de care Eva se achită cu bucurie și farmec, drept pentru care șeful începe s-o cântărească, vorba vine, cu altă oca. „Ce s-ar putea scoate de pe urma acestei copile?”, se întreabă Herr Hoffmann, despre care am uitat să precizăm că era și fotograful oficial al Partidului Nazist...

Pe nesimțite trece o săptămână, trec două, iar în a treia săptămână de muncă, Eva îl cunoaște pe așa-zisul domn Wolf, un client cu care Hoffmann se comportă „exagerat de politicos”, după cum sesizează fata. Dacă nu v-ați dat seama deja, „domnul Wolf” nu-i nici mai mult, nici mai puțin decât personajul în papucii căruia mai intra Hitler când ieșea în spații publice. Evident, omul politic se deghiza din motive de securitate, prezentându-se sub nume fals în fața multor civili, mai cu seamă în fața femeilor frumoase.

E dragoste la prima vedere. Mai mult din partea Evei, ce-i drept. De notat însă că ei nu Adolf Hitler îi cade cu tronc – fața nu-i spune nimic, mustața nici atât, politica nu-i domeniul ei –, ci „domnul Wolf”, care-i pare un bărbat galant, cu o ținută ireproșabilă. Intuiește o diferență de vreo 20 de ani între ei, dar nu se încurcă-n detalii. Îl scanează pe Hitler din cap până-n picioare.

Mă urcasem pe o scară pentru a ajunge la dosarele ce erau ținute în sertarele de sus ale dulapului. În acel moment a intrat șeful, însoțit de un bărbat de vârstă mijlocie cu o mustață amuzantă, un palton englezesc deschis la culoare și cu o pălărie în mână. Am încercat să trag cu ochiul în direcția lor și am avut impresia că acest personaj se uita la picioarele mele. Exact în acea zi îmi scurtasem fusta și m-am simțit puțin stânjenită deoarece nu eram sigură că am tivit-o drept. – Eva povestindu-i surorii Ilse prima întâlnire cu Hitler.

A doua oară când o vede, Hitler o invită la teatru. A treia oară, fata e poftită în apartamentul lui. Aici, Eva înțelege că domnul Wolf nu e domnul Wolf. Nu reacționează în niciun fel, informația nu-i produce nicio tresărire în rău, nu-i râcâie vreun pic morala catolică, ba dimpotrivă, clarifică Hoffmann:

Hitler îi știa pe toți angajații mei și așa a cunoscut-o și pe Eva Braun, cu care conversa câteodată în mod normal. Ocazional, el ieșea din carapacea lui și îi făcea câte un mic compliment de tipul celora care plac atât de mult femeilor. Nici eu, nici ceilalți angajați nu am observat că îi acorda o atenție mai deosebită. Dar Eva le-a spus tuturor prietenilor săi că Hitler era îndrăgostit înnebunește de ea și că se va căsători cu el.

Hoffmann, la rândul lui, speculează avantajele, influența pe care i-ar aduce-o titlul de „Cupidon” al celui mai important om din Germania. Cât a stat ucenică la el, fotograful Partidului Nazist a făcut tot ce i-a stat în putință pentru ca Hitler și Eva să sfârșească împreună. Într-un fel, dorința i s-a îndeplinit ad litteram.

Soția mea (n.r. bucătăreasa lui Hitler) și sora lui Hitler au spus mereu după terminarea războiului că cei doi nu ar fi ajuns niciodată împreună într-o împrejurare normală. Dar Hoffmann a fost extrem de viclean în maniera lui de a o prezenta pe fată Führer-ului. El a tot insistat cu ea până când Hitler a înghițit momeala. – Herbert, majordomul lui Adolf Hitler în casa de la Berghof

Sinucigașa care ar fi putut schimba cursul istoriei

O chema Geli și Hitler îi era unchi. Dar și un fel de iubit! Lui Hitler, nepoata sa Geli îi făcea impresia femeii perfecte. Îl însoțea mereu la evenimente publice, despre ea (și nu despre Eva) le vorbea neîncetat prietenilor politici, cu ea petrecea nefiresc de multe momente în doi. Relația la limita incestului – biografii cancelarului nazist nu se pun de acord dacă a fost o iubire platonică ori ba – a început în 1927 și s-a terminat cum nu se poate mai tragic.

În 1931, Geli e găsită moartă în apartamentul Führer-ului, împușcată-n cap cu pistolul preferat al „unchiului Alf”.

În mijlocul unui scandal de proporții (jurnaliștii mirosiseră pista unei potențiale legăturii sexuale), Eva e scoasă la înaintare pe post de diversiune.

Istoricii sunt de părere că, dacă nu s-ar fi sinucis, Geli l-ar fi putut domestici pe Hitler, ba chiar, de dragul a ceea ce se înfiripase dintre ei, nepoata ar fi avut capacitatea să-l scoată pe nazist de la butoanele Germaniei și să plece împreună în lumea largă.

Sigur, acestea sunt supoziții. Realitatea e că Eva i-a luat locul. Nu accepta bani de la el, dar se îmbujora toată când îi auzea vocea la telefon, în toiul nopții. Era frivolă: adora întâlnirile romantice, bijuteriile, ciocolata, și Hitler se bucura c-o poate satisface prin toate acele distracții care nu-i dădeau bătăi de cap – nu era un om tocmai liber de responsabilități, fie ele diplomatice, belicoase sau criminale.

Plus, Eva nu cunoștea, nu voia să cunoască politică, ori asta era excelent pentru misoginul de Adolf, care antipatiza profund femeile inteligente. Mai mult decât orice, cancelarul îi admira discreția.

Mai presus de toate este mândră. La început lucra pentru Heinrich Hoffmann și trebuia să fie atentă cu banii, cu toate acestea a durat ceva timp până să mă lase să-i plătesc măcar taxiul. Timp de ani de zile a dormit în birou pe o bancă pentru a fi acolo în caz că sunam, telefonul ei de acasă nepermițând convorbiri pe distanță lungă. Numai în urmă cu câțiva ani am reușit să o conving să mă lase să-i cumpăr o mică casă. – Hitler despre Eva

În 1932, la 20 de ani, Eva devine amanta lui Hitler, deși încă locuia în casa părintească, muncind pentru Hoffmann. Părinții află de relația cu nazistul-emblemă când, nebăgată-n seamă de un Hitler mult prea ocupat cu „soția sa, Germania”, Eva își trage un glonț în piept. Scapă cu viață. Catolici practicanți și regaliști, părinții-s convinși că fiica le-a înnebunit din moment ce e atrasă de întruchipare a tot ce e condamnabil pe pământ. Situația îi intrigă, își disprețuiesc și totodată admiră fiica, dar mai mult n-au ce-i face. În 1933, Hitler iese cancelar al Germaniei, stă în Berlin. Rar revine în München.

„Nu e bine, dar până la urmă e ceva să fii preferata Führer-ului.” – mama Evei

„Vremea este minunată și eu, iubita celui mai puternic om din Germania și din lume, stau aici și mă uit la soare de la fereastră. Cum poate fi așa bătut în cap încât să mă lase aici să salut străinii? Păcat că e primăvară.” – din jurnalul Evei Braun

În 1935, sentimentul absurd de a fi anonima perfectă, figura ștearsă arareori căutată de iubitul care se află pe buzele întregii planete, o împinge pe Eva către al doilea gest extrem. Înghite 20 de somnifere, din nou scapă cu viață.

„Ar trebui să fiu mai atent cu ea!”, conchide Adolf și, treptat, îi face loc în cercul său intim.

Viața la Berghof

Berghof, casa de vacanță a lui Hitler, Bavaria muntoasă, unde Eva se mută încă din 1936 – aici e o tolerată, și nu o preferată a elitei naziste care mișună pe lângă Hitler. Dineuri, recepții cu artiști și oameni de cultură, serate, excursii la schi, drumeții – la unele, Hitler o pune „în rândul doi”, la altele nici nu-i permite să-și părăsească dormitorul.

Eva suferă, e geloasă. Ea e și nu e amanta lui Hitler, e atât de „bine păstrată” că mulți o confundă cu o secretară. Toți cei din cabinetul nazist îi reproșează lui Adolf că Braun nu e potrivită pentru el. Doi prieteni își face Eva, pe Herta Schneider și pe Albert Speer, Ministrul Înarmării. După terminarea războiului, Speer recunoaște:

Era destul de nefericită. Dragostea ei pentru Hitler, loialitatea ei erau absolute. O fată foarte drăguță, tânără, timidă și modestă. Mi-a plăcut instant de ea și mai târziu am devenit prieteni buni. Avea nevoie disperată de un prieten.

Inadaptată cercului de amici ai Führer-ului, Eva își construiește, în paralel, o viață numai a ei: sport, plimbări prin pădure, lecturi prelungite, fotografie, film, repetate du-te vino-uri Berlin-Berghof-München, pe urmele sau cât mai departe de Hitler, funcție de ce dispoziție primește de la el sau de la partid. Vara lui 1939 o prinde la Festivalul de Film de la Veneția, de unde e bruscată să plece. În Europa începuse Războiul.

Se poate spune că, din punct de vedere politic, Eva era de o ignoranță și de o nepăsare absolute. [...] Se plângea deseori că nimeni nu o ținea la curent cu evenimentele. Când i se explica o știre neplăcută, exclama întotdeauna cu un aer candid: «Vai, fetelor, habar n-aveam de ororile astea. [...] De fapt, nu-i mai bine că nu știu ce se întâmplă prin alte părți? La urma urmei, nu pot să schimb nimic.» – Christa Schroeder, secretara lui Hitler

Până-n 1942, viața Evei e departe de Hitler; el transpiră în cartierul general din Rastenburg, ea trăiește din inerție la Berghof. Dar în 1942, ceva se întâmplă. Războiul nu mai e de mult un subiect pe care-l poți pune-n paranteză, chit că Eva avea interzis la radio și presă. Eva își face griji pentru un Adolf măcinat de boli. Cei doi corespondează des. Eva se maturizează, Adolf începe s-o iubească.

„De fiecare dată când München-ul era amenințat de un atac aerian, el era neliniștit; aștepta ca un leu în cușcă să poată vorbi cu ea la telefon.” – secretara lui Hitler

„Iubirea mea, sunt copleșită. Disperată, distrusă, nefericită. Sunt pe jumătate moartă acum când știu că ești în pericol. Vino înapoi cât de repede cu putință! Știi că întreaga mea viață este să te iubesc.”, îi scrie Eva în 14 iulie 1944, pe când Hitler era cât pe ce să fie asasinat în buncărul său din Polonia, loc supranumit „Bârlogul Lupului”.

„Sper să ajung acasă în curând și să mă pot relaxa în brațele tale. Am o mare nevoie de odihnă, dar datoria mea față de poporul german trebuie să fie pe primul loc...”, vine și răspunsul conducătorului.

Sfârșitul e împreună

6 februarie 1945, Eva își serbează ziua de naștere alături de Hitler. Împlinește 33 de ani, în 34 de lumânări știe că nu va mai apuca să sufle. Germania pierde războiul, așa că iubitul o somează să părăsească țara. Pentru prima dată în 16 ani, Eva nu-i ascultă ordinul. Se înapoiază la Berghof cât să-și facă ordine-n lucruri și să-și ia rămas bun de la amica Herta Schneider. Vrea să moară cu Adolf.

Pe 29 aprilie, în buncărul din Berlin, Eva și Adolf se căsătoresc. Și se omoară a doua zi.

Am decis acum, înaintea morții, să o iau de nevastă pe femeia care, după mulți ani de prietenie adevărată, a venit voluntar în orașul ce era deja învins, pentru a-mi împărtăși soarta. Ea moare alături de mine ca și soția mea conform dorinței ei. – Adolf Hitler

Pe 2 mai, în grădina cancelariei din Berlin, într-un crater făcut de o bombă, rușii vor deranja îmbrățișarea a două cadavre. Primul le este arhicunoscut. Al doilea nu le spune nimic.

Albert Speer, amicul Evei, i-ar putea lămuri. În brațele Führer-ului nu stă anonima perfectă, cum ne-am putea lesne păcăli, ci soldatul perfect. Stă soldatul care, deși n-a făcut o zi de război, deși n-a fost atins o zi de propaganda media, deși e catolic, de sex feminin și antisemit, l-a urmat pe Hitler până la moarte. Și nici n-a fost nevoie de Hitler, căci asta l-a cucerit, de fapt, pe Adolf.

Evei Braun i-a fost suficient domnul Wolf.

La prima vedere, o simplă fată din München, un nimeni... și totuși a fost o femeie remarcabilă. Și Hitler știa asta, dar nu a spus-o niciodată. – Albert Speer, Ministrul Înarmării în Partidul Nazist

Fanatik.ro
Cele mai noi stiri
Lajumate.ro