Live acumNeatza cu Razvan si Dani
Prime Time 20:00Sacrificiul

În căutarea adevărului! Ce a fost de fapt Sfântul Graal: obiectul pe care l-a folosit Iisus la Cina cea de Taină sau marea lui iubire?

Legendele despre Sfântul Graal continuă să pasioneze generații de iubitori e taine. Ce este acestă relicvă misterioasă, ambiguă, purtătoare a unei puteri formidabi? Există trei versiuni în legătură cu ceea ce înseamnă Graalul: potrivit uneia dintre ele, Graalul este o piatră, potrivit alteia, și cea mai răspândită, este un vas de care s-a slujit Hristos la Cina cea de taină. Cea de-a treia teorie este susținută de conspiraționiști și presupune că Sfântul Graal este chiar mormântul Mariei Magdalena. 

Se spune că totul a început cu o “profeţie”, la Biserica Saint-Sulpice din Paris. Un vizitator american a pus un mic volum în mâinile pastorului şi i-a spus pe un ton grav: “Părinte, această carte va crea foarte multe probleme”. Cartea se intitula "The Da Vinci Code" - “Codul lui Da Vinci”, şi urma să devină un best-seller în toată lumea.

Spre disperarea pastorului, previziunea vizitatorului american avea să se adeverească în curând. Cartea semnată de scriitorul Dan Brown avea să creeze industrie, nebunie, controverse uriaşe. "Codul lui Da Vinci" a întrecut toate aşteptările, chiar şi pe cele ale autorului.

Teoria care a schimbat lumea

Citește și: Au găsit Sfântul Graal! Creștinii din întreaga lume au rămas fără cuvinte! „Iisus a băut din asta la Cina cea de Taină”!

Un amestec de istorie a artei, descifrări de coduri, societăţi secrete, religie şi iniţiere, toate incluse în capitole scurte şi uşor de parcurs. Mai multe cărţi non-ficţiune au încercat să demonstreze afirmaţiile din carte, potrivit cărora Iisus s-ar fi căsătorit cu nimeni alta decât cu Maria Magdalena şi ar fi avut urmaşi, care ar fi ajuns să conducă Franţa Evului Mediu timpuriu, fiind întemeietorii dinastiei Merovingiene. Aceasta teorie şocantă este prezentată atât de interesant, încât milioane de cititori s-au lăsat convinşi de “supoziţiile” scriitorului, care pentru unii specialişti însă sună îngrozitor de discutabil. De aceea Vaticanul “a simţit nevoia” încă de la “propagarea” cărţii pe piaţă să ţină conferinţe de presă în care să le aducă aminte credincioşilor de pretutindeni că “există o diferenţă fundamentală între adevăr şi ficţiune”.

La început, francezii erau înnebuniţi după “tururi tematice”, organizate chiar…ca la carte. Adică urmând “indicaţiile” Codului. La un moment dat, patronul unei agenţii turistice franceze a declarat că este şocat de libertatea cu care autorul cărţii a inventat locuri şi fapte istorice care nu s-au petrecut niciodată. “Brown inventează poduri care nu exista. Pune copaci acolo unde nu sunt copaci. Mai susţine că Godefroy de Bouillon a fost rege al Franţei, dar el n-a fost niciodată”, a explicat patronul Traidmont Paris.

Romanul este oarecum imposibil de descris, pentru că numeroasele lui răsturnări de situaţie şi aventurile în care este târât profesorul (personajul central) desfind orice încercare de a le rezuma.

Teoria lui Brown desființează bagajul cultural

Cartea desfiinţează miturile creştine conform cărora Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, a fost răstignit pe cruce. Cartea desfiinţează, aşadar, bagajul cultural al creştinismului, revelat în Biblie.

Citește și: Preoții sunt speriați de această veste! Adevărul despre Iisus ar putea distruge creștinismul

Lewis Perdue, autorul romanelor "Moştenirea Da Vinci" şi "Fiica Lui Dumnezeu", susţine nu numai că Brown s-a inspirat din operele sale, dar a afirmat şi că “această lucrare ascunde, în culise, interese ascunse ale producătorilor de la Hollywood”.

Ceea ce şochează cel mai mult este că oamenii s-au călcat în picioare pentru a pune mâna pe "Codul lui Da Vinci". Adică pe romanul în care Maria Magdalena a fost aleasă să conducă o biserică creştină feministă, în care împăratul roman Constantin a inventat divinitatea lui Iisus şi a creat Noul Testament, şi în care Leonardo Da Vinci a lăsat moştenire, în lucrările sale, coduri secrete care scot adevărul la iveală.

Iisus şi Maria Magdalena au fost soţ şi soţie şi au avut urmaşi? A stat Maria Magdalena în dreapta Mântuitorului la Cina cea de Taină şi nu unul dintre cei 12 apostoli? “Probabil că Brown a speculat la maximum statutul pe care Biserica îl acorda Mariei Magdalena, considerată Apostolul Apostolilor, pentru că ea a fost cea care le-a transmis discipolilor lui Iisus marele mister: Du-te la fraţii mei şi spune-le că mă urc la Tatăl meu şi Tatăl vostru, Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru", sublinia unul dintre numeroşii comentatori ai romanului – care rămâne unul dintre cele mai controversate din lume. “Şi un spin în coasta Vaticanului”, după cum nota la un moment dat presa americană.

Citește și: Lumea creştină se CUTREMURĂ! "Aici se află de fapt Iisus Hristos, Biserica a ascuns ASTA!" Adevărul s-a AFLAT acum!

Cu toate explicaţiile logice ale experţilor, cartea lui Brown continuă să îşi exercite fascinaţia asupra cititorilor. De exemplu, în momentul în care a fost publicată, autorităţile de la Beirut au considerat că povestea este o ofensă adusă creştinismului, dar libanezii au căutat-o cu disperare. “Librăriile din America, Europa şi Orient sunt pline de Brown. De la lansarea Harry Potter, nici un autor nu şi-a atras cititorii astfel. Un amestec captivant între crimă şi mit", a notat presa americană despre “Cod”. Până la ecranizare nu a mai fost decât un pas: filmul “Codul lui Da Vinci” era prezentat pe 17 mai 2006, în deschiderea Festivalului Internaţional al Filmului de la Cannes, cu celebrul actor Tom Hanks în rolul principal.

Robert Crais, unul dintre cei mai bine cotaţi autori americani, nota că “nu aş fi crezut vreodată că acesta este genul meu de thriller, dar trebuie să vă spun ceva: cu cât citesc mai mult, trebuie să citesc mai mult. În Codul lui Da Vinci, Dan Brown a construit o lume bogată în cele mai fascinante detalii, de care nu mă pot sătura".

Enigma potirului lui Iisus

Eroul poveștii lui Chretien de Troyes, cavalerul Perceval din Wales, amintește de tainicul „castel al Graalului” și depre potirul lui vrăjit. Figura lui Perceval vine dintr-o veche saga din Wales, despre un viteaz numit Prider. În poveștile despre el este des pomenit un potir vrășt, ale cărui însușiri erau absolut identice cu cele ce i se atribuiau Graalului.

Despre cum a ajuns Graalul în Britania povestește Robert de Boron în poemul Iosif din Arimathea, scrs în jurul anului 1200. Ca și Chretien de Troyes, De Boron trimite la o poveste dintr-o veche carte, unde se spune că Iisus l-a chemat pe Iosif și i-a dat Graalul, potirul de la Cina cea de taină. Iosif a părăsit Palestina împreună cu sora sa și cu soțul acesteia, Bron, statornicindu-se într-o țară „departe de apus”, unde au propovăduit creștinismului.

În felul acesta, Robert de Boron leagă fără echivoc Graalul de tradiția creștină. Dar, în ciuda imensei popuarități a poveștilor despre Sfântul Graal, biserica nu a recunoscut niciodată Graalul ca relicvă creștină. Poate de aceea și are Graalul faima îndoielnică de simbol sacru al mișcării eretice organizate în sânul lumii creștine occidentale.

Cam tot prin anii când Robert de Boron își scria poemul, Wolfram von Eschenbach, cunoscutul poet german al timpului, crea Parzival, propria versiune a poemului neterminat al lui Cheretin de Troyes despre Graal. Ca și predecesorii săi, Wolfram afirmă că a folosit „izvoarele foarte vechi” și trimite la „un trubadur provensal, care și-a scris povestea în limba arabă,trăind în orașul spaniol Toledo”. În poemul său, Wolfram spune că Graalul este păstrat de ordinul Templaisen, în al cărui nume german deformat nu este greu de ghicit vestitul ordin al templierilor.

Sub influența templierilor s-a aflat ordinul monahal al cistercienilor, întemeiat în anul 1098. Cistercienii erau un ordin cunoscut și influent, iar cel mai popular reprezentant al său a fost cunoscutul abate Bernard de Clairvaux, „părintele spiritual” al templierilor. Cistercienii au avut o puternică influență asupra autorului din seria poveștilor despre Graal.

Citește și: Un simplu gest i-ar putea schimba viaţa pentru totdeauna! O fotografie cumpărată cu doar doi dolari ar putea valora milioane

Ordinul templierilor a fost înființat în anul 1118. Atunci când deveneau cavaleri, templierii făceau un jurământ de sărăcie și neprihănire, dar ordinul a devenit foarte repede cel mai bogat și mai influent din Europa. Ordinul și-a câștigat faima și printr-o interpretare originală a dogmelor creștine, apropiată de cea gnostică, lucru care n-a lipsit mult să fie considerat un cuib al ereziei. Asemeni tuturor ordinelor cavalerești și sectelor religioase ale timpului, templierii aveau propriile lor ritualuri și ceremonii, despre care s-a scris foarte mult, dar în realitate se știa foarte puțin.

Îndelungata confruntare dintre templieri și biserica oficială, care se bucura de sprijinul autorităților civile ale Europei, a dus la pieirea ordinului. Dar multe dintre tainele templierilor sunt taine și astăzi.

Între căderea Montsegur-ului și pieirea ordinului s-au scurs 60 de ani. În 1312, papa de la Roma, prin bula papală „Providența lui Hristos”, a desființat ordinul, iar pe 18 martie 1314 a fost ars pe rug ultimul mare magistru al templierilor, și o dată cu el și principalele comori ale ordinului, inclusiv Sfântul Graal, au dispărut fără urmă.

La început, căutările Graalului au fost conduse de un oarecare Otto Rahn, unul dintre inițiatorii teoriei nordice. El a vizitat la începutul anilor 1930 ruinele Montsegurului, dar, după cât avea să se vadă, cercetările întreprinse de el nu au fist unele serioase. Rezultatul lor a fost cartea Cruciada împotriva Graalului, în care el numește Graalul „potirul nibelungilor”. Iar în 1937, după cea de-a oua călătorie a sa în Languedoc, Rahn a dispărut. De atunci și până acum nu s-a mai aflat nimic despre el.

În iunie 1943, a sosit la Montsegur o mare expediție din Germania, care a cercetat peșterile până în primăvara anului 1944. Și cu toate că nu s-a găsit nimic, sistemul de ieșiri și căi subterane făcute de catari în pământul stâncos de sub Montsegur permite să se spere, după părerea arheologilor, că Graalul poate fi aici. De altmintere, tainițe inaccesibile au fost multe în Europa medievală, iar subteranele Montsegurului nu sunt cele mai perfecte dintre ele.