Legată cu lanțuri de pat, înfometată, ținută prizonieră 25 de ani, pentru că a iubit pe cine nu trebuia! Mama ei a preferat să o vadă moartă decât căsătorită cu un „falit”

S-a îndrăgostit de un bărbat și a îndrăznit să viseze la un viitor alături de el. A fost luată, legată cu lanțuri de pat, înfometată, încuiată într-o cameră minusculă, fără pic de lumină. Așa și-a petrecut 25 de ani din viață. Torționarul ei a fost propria mamă, care a preferat să își transforme fiica într-un schelet uman decât să o vadă căsătorită cu un „falit”.

S-a îndrăgostit de un bărbat și a îndrăznit să viseze la un viitor alături de el. A fost luată, legată cu lanțuri de pat, înfometată, încuiată într-o cameră minusculă, fără pic de lumină. Așa și-a petrecut 25 de ani din viață. Torționarul ei a fost propria mamă, care a preferat să își transforme fiica într-un schelet uman decât să o vadă căsătorită cu un „falit”.

Blanche Monnier era frumoasă, educată și provenea dintr-una dintre cele mai importante familii din Franța sfârșitului de secol XIX. În 1876, când avea 26 de ani, tânăra s-a îndrăgostit nebunește de un avocat. Cei doi urmau să se căsătorească.

Însă vestea logodnei nu a fost pe placul mamei lui Blanche. Femeia a încercat tot ce i-a trecut prin minte pentru a o convinge pe fiica ei să se răzgândească. Doamna Monnier nu putea permite ca imaginea impecabilă a familiei să fie pătată de căsătoria cu un „avocat falit”. Însă Blanche nu a renunțat nicio clipă la bărbatul pe care îl iubea. Pentru asta, a plătit scump...

A DISPĂRUT DIN SENIN. NIMENI NU A CĂUTAT-O

Din senin, Blanche Monnier a dispărut. Nimeni nu și-a pus prea multe întrebări despre soarta tinerei. A fost plânsă de mama și de fratele ei, puțină vreme, apoi viața a mers mai departe, iar numele ei a fost șters, parcă, din memoria oamenilor.

Așa au trecut 25 de ani. Logodnicul lui Blanche a murit fără să afle vreodată ce s-a întâmplat, de fapt, cu iubita lui.

Totul s-a schimbat în 1901, în momentul în care o scrisoare anonimă ajunge în mâinile Procurorului General al Parisului. Mesajul era terifiant:

„Domnule Procuror General, am onoarea să vă informez în legătură cu o chestiune extrem de serioasă. Este vorba despre o fată bătrână închisă în casa doamnei Monnier. Această ființă este pe jumătate moartă de foame și a trăit în mizerie în ultimii 25 de ani – cu alte cuvinte, în propria ei murdărie.”

Era aproape imposibil de crezut că doamna Monnier, o figură atât de importantă în societatea pariziană, premiată pentru donațiile generoase făcute cauzelor nobile,ar fi fost capabilă de o asemenea cruzime față de o altă ființă umană.

Însă acuzațiile nu puteau fi ignorate. Poliția a fost trimisă la casa femeii, însă agenților nu le-a fost permisă intrarea. Au forțat ușa, convinși că familia avea ceva de ascuns. Au întors casa cu susul în jos, în căutarea fetei chinuite. Nimic nu i-ar fi putut pregăti pentru ce au găsit.

„Femeia demnă de milă zăcea complet goală pe o saltea de paie putrezite. În jurul ei se formase un soi de crustă alcătuită din excremente, rămășițe de carne, legume, pește și pâine mucegăită… Am văzut și cochilii de scoici și gândaci care fugeau pe patul domnișoarei Monnier. Aerul erairespirabil și mirosul emanat de cameră era atât de putred, încât ne-a fost imposibil să rămânem și să ne continuăm investigația.”

Într-o cameră mică, întunecată, misterul dispariției lui Blanche Monnier a fost elucidat. Tânăra superbă era acum o umbră, un schelet acoperit de fecale și mizerie. Gândacii se plimbau peste trupul ei gol, iar aerul din temnița improvizată era irespirabil. Blanche avea 50 de ani, dar abia mai putea fi numită om. Nu mai vorbea, era speriată și nu suporta lumina soarelui, pe care n-o mai văzuse de un sfert de secol.

NIMENI NU A PLĂTIT PENTRU CEI 25 DE ANI DE TORTURĂ

Mama ei a fost scoasă în cătușe din casă. Ajunsă în arest, a dat câteva explicații scurte și seci despre motivele pentru care și-a chinuit singura fiică. Nu a apucat să dea socoteală niciodată pentru ce a făcut, doamna Monnier murind, 15 zile mai târziu.

Marcel, fratele lui Blanche,a fost singurul condamnat pentru sechestrarea femeii. Cu toate că primise o pedeapsă de 15 luni de închisoare, a fost eliberat imediat, pe motiv că nu i-ar fi restricționat niciodată libertatea surorii sale!

De la bun început, Marcel a susținut că nici el, nici mama lui nu au obligat-o pe Blanche să rămână închisă în temniță. Din punctului lui de vedere,sora lui a fost cea care și-a ales soarta.

Povestea „tinerei din temniță” a ținut primele pagini ale ziarelor din acea vreme. Despre Blanche Monnier a scris și publicația New York Times, în ediția din 9 iunie 1901.

„Timpul trecea, iar Blanche nu mai era tânără. Avocatul pe care l-a iubit atât de mult a murit în 1885. În tot acest timp, fata a fost închisă în acea cameră singuratică, hrănită cu resturi de la masa mamei sale – asta, atunci când primea mâncare. Singurii ei tovarăși erau șobolanii care se adunau ca să mănânce crusta întărită de pe podea. Nicio rază de lumină nu pătrundea în temniță și putem doar să ne imaginăm suferințele acestei fete.”

Autorul scrisorii ce a dus la eliberarea lui Blanche nu a fost niciodată identificat, însă mulți cred că a fost trimisă chiar de fratele femeii, Marcel. Din nefericire, povestea nu are un final fericit. Blanche Monnier a fost internată într-un azil pentru persoanele cu probleme psihice. Nu s-a întors niciodată în societate. „Fata din temniță” a murit în 1913.

PREMIUM