Live acumCasa Zurli
Prime Time 20:00Chefi la cutite Sezonul 9

Strămoșii ”bombardierilor” de azi : calicii, țiganii mitropoliei, jarcaleții. Simion Ciungul, Grigore Fulgeratul ori Tudor Gură - Stricată

Mahalaua calicească a fost primul teritoriu ”interzis”, în afara Bucureștiului. Domnitorii i-au luat sub protecția lor pe leproși, pe ciungi, pe alienați. Curând, a început lupta cu cei din mahalaua țiganilor. La mijlocul secolului al XVIII-lea, în preajma bisericii Sf. Spiridon Vechi apar jarcaleții, primii bătăuși organizați

Locul numit ”Podul Calicilor” s-a păstrat pentru multă vreme. Ilustrație din ”London News”, pe la 1841...

Dinoclo de apa Dâmboviței, în fața Curții Domnești, se căsca un spațiu mlăștios: râul era meandrat, cu ostroave, cu două delișoare de protecție, la Nord și la Sud, pe cel mare urmând a se ridica, peste vremuri, Mitropolia, pe cel mic, din vecinătate, Mănăstirea Antim. Printre aceste bălți se formase, treptat, o cale de acces. Pleca din Livada Domnească și continua printre bordeiele sărmanilor. Istă potecuță mai mare va primi numele de Podul Calicilor, pentru că pe aceste locuri vor fi așezați ei.

Era o lume a celor oropsiți, a celor respinși de societate. Una plină de leproși, de alienați, de ciungi. Pentru că Bucureștii se dezvoltau - mai întâi ca târg, apoi ca reședință domnească - boierii ceruseră îngrădirea lor, așa că domnitorii valahi îi luaseră sub protecția lor, așezându-i pe domeniile din afara urbei.

260 de ani de epidemii în România. Ne-au ucis trei domnitori, unul ctitor al faimoasei Mănăstiri Văcărești!

Calicii aveau un ”barosan” ales de ei. Purta numele de ”staroste de mișăi” ori de ”staroste de calici” și primea de la Curte carte de recunoaștere, putându-i judeca pe cei oropsiți atunci când apăreau neînțelegerile. De aici s-a născut expresia: ”Mai mare peste cei mici, staroste peste calici”. Documentele păstrează memoria numelor unora dintre ei, ”botezați” după beteșug: Tănase Picior-de-Lemn, Gavrilă Gură-Puțintea, Tudor Gură-Stricată, Nikita Gușatul, Atinia Surdul, Radu Orbul, Lisandru Ologul, Simion Ciungul ori Grigore Fulgeratul, un posibil nebun.

Strămoșii ”bombardierilor” de azi : calicii, țiganii mitropoliei, jarcaleții. Simion Ciungul, Grigore Fulgeratul ori Tudor Gură - Stricată

Mahalaua calicilor la 1856. Fotografie din clopotnița Mitropoliei, Ludwig Angerer

Regulamentul Mitropoliei stabilea normele ”morale” ale cerșetoriei: calicii nu întindeau mâna de două ori, căci asta mirosea a hoție: primeai pomana, lăsai locul altui milog! Nu umblai la răni, căci era înșelăciune. Cei care se luau la harță în fața bisercii erau șterși de pe listele cerșetorilor. Visteria domnească le plătea un bănuț pe zi, iar o dată pe an le dădea îmbrăcăminte și încălțăminte. Curând, însă, au apărut problemele: tiganii mitropoliei. Aceștia, ”înmulținud-se ca spuza, călcau locurile calicilor, de aici bătăi, adică judecata țigănească”. Pe la 1650, Domnia dă semne că s-a săturat de așa ceva, împingându-i spre Dealul Spirii ori spre Filaret. Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) îi gonește, efectiv, din București, desființând mahalaua la 1697. Cu toate acestea, mulțimea ”nevolnicilor și orbeților pe ulițele Bucureștilor deveni, la 1795, atât de mare”, încât printr-un pitac domnesc, se hotărî din nou trimiterea lor la mănăstirile din județele Ilfov, Vlașca, Dâmbovița, Ialomița, Muscel, Olt, Prahova, Argeș, Săcuieni, Buzău și Slam-Râmnic.

Jarcalete, jarcaleți, jărchinoși, a jărcui

Este momentul apariției strămoșilor ”bombardierilor” de azi, cu mult, mult înaintea unor găști de temut precum ”Peaky Blinders”. Prima mențiune documentară a Bisericii Sf. Spiridon Vechi datează din 9 martie 1680, de pe vremea lui Șerban Cantacuzino. Pe la 1714, este deja mănăstire, pentru că are în jurul ei mai multe acareturi. Se găsea la apus de Podul Mogoșoaiei, unde Dâmbovița făcea o buclă. Aici apare, la mijlocul secolului al XVIII-lea, mahalaua bătăușilor. Cea a jarcaleților. Azi, ”jarcalete” desemnează fie un vlăjgan, un lungan, fie un dezmățău, un orbete, o haimana, un blenderdeu. De când se știau fuseseră pierde vară. Erau trași în ”jercălău”, de unde le venea și numele, un cojoc făcut dintr-o piele slabă calitativ. ”Jărcuiau” cum puteau mai bine, adică își băteau victimele, cel mai adesea la comanda unor boieri. Erau ”jărchinoși”, adică jerpeliți, zdrențuroși, iar toată lumea îi considera ”jărpălăi”, mușterii care nu făceau nicio treabă. Prima formă incipientă de lume interlopă. Băteau și omorau pe bani, iar ”mălaiul” venea de la boieri prin intermediari. După Revoluția de la 1821, cea a lui Tudor Vladimirescu, gașca jarcaleților dispare. Cu toate acestea și azi, la mai bine de 200 de ani de atunci, numele lor continuă să existe în toponomia Bucureștilor. Și unde altundeva decât în zona Rahova - Ferentari, acolo unde există străduța ”Jarcaleți”.

Recomandari