10 ani fără el. Toate glumele cu genialul Gheorghe Dinică. ”Nea Gigi, cât ai băut?” ”Du-te dracu', TOT!”

 
+5 click pentru
galerie

Gheorghe Dinică - un actor infinit. 75 de ani de viață, 75 de filme. Plus roluri epocale. A fost Savu, a fost Lăscărică, a fost Diplomatul, a fost Pepe, a fost Gică Salamandră, a fost Bastus. A băut și s-a veselit ca nimeni altul. A consumat alături de actori, de regizori ori de cascadori. Și a dat naștere celor mai tari istorioare din filmografia noastră, cu replici nepieritoare. 10 ani fără el

Pe când era copilandru și se întorcea de la țară, de la Cochineștii Argeșului, Gheorghe Dinică trăgea la cinematografele de pe Calea Griviței. Râdea la poantele lui Charlie Chaplin, la gagurile lui Stan și Bran, știa replicile lui John Wayne ori James Stewart. Dacă făcea rost de lovele, intra și la ”Revistă”, unde jucau imenșii ”Titi” Mihăilescu ori Puiu Călinescu. Așa s-a lipit de scenă, de actori. La 17 ani juca din Moliere ori Shakespeare. Mare Dina Cocea l-a zărit la o gală, pe când avea 22 de ani. Ce a urmat, se știe. O carieră incredibilă, cu peste 70 de filme. A fost Pirgu din ”Craii de Curtea veche” sau Stănică Raţiu în ”Felix şi Otilia” – , motiv pentru care Horaţiu Mălăele l-a supranumit: “cel mai mare rău al cinematografiei româneşti”, a fost Savu (“Zidul”- 1974, regia Constantin Vaeni), Paraipan (“Un comisar acuză” – 1974 şi “Revanşa” – 1978, regia Sergiu Nicolaescu), Diplomatul (”Prin cenuşa imperiului” – 1975, regia Andrei Blaier), imensul Lăscărică ori Gică ”Salamandră” Oprișan. Când ieșea de pe scenă ori din lumina reflectoarelor, nea Gigi Dinică - așa cum l-au cunosc toți - era un personaj la fel de fabulos. Cânta, bea, iubea viața, chiar dacă în lumea asta erau ”mese multe și oameni puțini”. Sunt 10 ani fără Maestru. 10 ani mult mai triști...

Cum era la un pas să ia bătaie de la un cascador: ”Te bag în mă-ta, bețiv nenorocit!”

Filmări la ”Un comisar acuză” (1974). Se nimerise zi de leafă. Dinică i se adresează cascadorului Adrian Ștefănescu, Plopeanu în film, un legionar. ”Stimate, mergem la Atlantic!” ”Atlanticul” era barul de vis-a-vis de Comitetul Central. Numai lume bună. Gigi primește o sondă plină cu whisky cu gheață. ”Nu știusem, până atunci, cât bea. Când am văzut că e <<pâlnie de argint>>, am zis s-o las mai moale. Muiam doar buzele în vodca mea. La un moment dat, a adormit cu capul pe masă”, rememora Ștefănescu. Când s-a trezit, maestrul l-a luat la șuturi. ”Ce cauți, boule, la masa mea? Da, cu tine vorbesc, cascadoru' lui pește!” Două ore l-a ținut așa, în joc de glezne. Orele săriseră mult peste miezul nopții, la opt dimineață aveau filmare. ”Măi, boule, tu n-ai nicio obiecție?”, l-a întrebat după un nou perdaf. Ștefănescu n-a mai rezistat: ”Te bag în mă-ta de bețiv nenorocit, dacă-ți dau acum un pumn stai până poimâine sub masă!” Genialul actor s-a ridicat brusc, l-a pupat pe creștet și i-a spus: ”Bravo, mă, bravo! M-am săturat de milogi și de servitori care acceptă orice doar ca să stea cu mine la masă!”

Cum a băut ”Petrosin”. ”E bun, mă, nu-l schimba!”

Alta. Se bea la Dumitru Rucăreanu acasă. Conclav mare, actori, epigoni. Nea Titi avea o instalație artizanală pentru încălzitul caloriferelor. Așa era atunci, pe vremea lui Ceaușescu. Niște țevi trase prin toată casa, cu punct de pornire în holul de dinaintea băii, unde era cazanul. Cheamă un copil de pripas, aciuat pe la masă, îi explică de unde trebuie să aducă vinul, ce bidon să aleagă. Legendă au ba, țârcovnicul nu potrivește treaba, vine cu soluția cu care se pornea focul. Dinică gustă, scuipă și zice. ”E Petrosin, e bun!” ”Petrosinul” era, pe vremea aceea, un lichid incolor, ușor inflamabil, cu miros caracteristic, obținut dintr-un amestec de benzine ușoare, ce se folosea mai ales în gospodărie. Nea Titi Rucăreanu își dă seama de încurcătură, sare să-i ia paharul din mână. Maestrul protejează cupa la al său piept și zice: ”Mă, nu schimba vinul, să nu ne doară capul după aia!”

Gheorghe Dinică (25 decembrie 1933 - 10 noiembrie 2009) a debutat în film, în 1963, în ”Comoara din Vadul Vechi”. A fost și prima peliculă a lui Lucian Pintilie (regizor de teatru până atunci, secundul lui Victor Iliu atunci), dar și a lui Ion Caramitru

Cum l-a bătut Colea Răutu la ”Șarpele Roșu”

La ”defuncta” ”Șarpele Roșu” se consuma ca-b basme, cu zilele. Nea Ștefan Iordache, nea Gigi Dinică, Nelu Ploieșteanu, Colea Răutu. Ultimul nu gusta prea mult glumele. După ce se ”încălzește”, conform obiceiului, Dinică îi ia pe toți la rând. Îi înjură, cu discernământ, de mamă, de tatăm de neam, de orice. Ajunge și la Colea Răutu. ”Și tu, muscalule (n.r. - birjar de origine rusă), să-mi bag, să-ți fac”...Venerabilul se ridică în picioare și, jap, jap, două palme ce-l amuțesc pe nea Gigi toată seara. A doua noapte, aceeași trupă. Bancuri, veselie, poante, caterincă. Dinică e mut precum un pește, nu scoate o vorbă. Colea îl ataca blând: ”Gigi, da' ce pățiși?” Gigi, magistral ca întotdeauna: ”Nu vorbesc cu tine, că bați bețivii!” „Trei lucruri nu l-am văzut făcând niciodată: curte unei femei, măcar să stea de vorbă cu ea, să se încaiere cu cineva, violenţa lui era pur şi simplu verbală, şi să vorbească despre sine (...) De 35 de ani de când îl cunosc pe Dinică, nu s-a schimbat deloc. Aceeaşi figură, aceeaşi greutate corporală. Timpul trece peste el fără să-l atingă”, scria alt mare actor, Dumitru Furdui.

 Cum a găsit ”dropia” actriței Ileana Stana Ionescu în drum spre Vaslui

Prin anii '80, artiștii - actori ori cântăreți - se urcau în caravane și plecau prin țară, la spectacole, pentru că cei de acolo îi iubeau și voiau să-i vadă. Acum se mergea spre Vaslui, unde, la Casa de Cultură, era sindrofie mare. În autocarul plin de lume bună s-au executat reprize întregi de hidratare. La un momentat, se cere ”pauză de pipi”. Șoferul trage pe dreapta, ia microfonul și, pentru că pe atunci era mai greu să găsești o toaletă în mijloc de drum, zice: ”Femeile merg către spatele autocarului, bărbații, către față”. Porumbul e înalt și des, e loc pentru toți. Gigi uită unde trebuie să se ducă. Pleacă în spate, dă peste Ileana Stana-Ionescu. ”Aoleo, Gigi, nesimțitule, mi-ai văzut păsărica!”, spune. ”Aia e păsărică, aia de dropie!”, vine replica. 

Dinică face, în ”Filantropica”, un rol magistral. După premieră, se merge la un restaurant, să se sărbătorească succesul. Sunt toți actorii acolo, plus Nae Caranfil, regizorul. Un prieten se apropie de ei. ”Maestre, senzațional film, senzațonală prestația”. Dinică, întorcându-se spre Caranfil: ”E clar, dă-i omului înapoi banii pe bilet!”

Cum a dormit o noapte, legat, de calorifer

Se filma la ”Automatica”, în Pantelimon. De aici, Dinică merge glonț la ziua Smarandei Jelescu, cunoscutul om de televizune care-și serba ziua de naștere pe undeva prin Drumul Taberei. Se ”lucrează” mult acolo. Doi cascadori, Aurică Popescu și Gigi Mazilu dau să-l petreacă până acasă pe genialul actor. Ședea la ”Adam”, în spate. Cum încercau să plece, cum auzeau, fix din spatele lor: ”Găinarilor, unde fugiți?” Așa că au decis să-l lege pe nea Gigi, de o mână și de un picior, de calorifer, să nu maim poată veni după ei. Au plecat, a doua zi de dimineață, la filmare. Pe platouri, i-au spus directorului filmului, Ion Floroiu, ce-au făcut. ”Băăă, sunteți nebuni?”, s-a auzit. O mașină a plecat în trombă spre centrul orașului. Gheorghe Dinică a fost dezlegat și a ajuns, cu întârziere, pe platouri...

„...a făcut atâtea filme că toată lumea din România crede că nu există film fără Dinică. Ba chiar umblă şi o glumpă: Sergiu Nicolaesdu- regia, Sergiu Nicolaescu- costume, Sergiu Nicolescu- muzica şi în rolul lui Sergiu Nicolescu- Gheorghe Dinică”. 

                                                                  (Marin Moraru)

Cum i-au băut pescărușii toate sticlele cu băutură!

Mangalia, iarnă, ninge, frig. Dinică dispare din hotel. Jean Constantin îl sună pe regizorul Sergiu Nicolaescu. ”L-am găsit, e în Constanța!” Se merge după el, e adus înapoi. Nicolaescu îl unge Cerberul său pe cascadorul Milică Militaru. ”Nu te mai dezlipești de el! Și îl cauți și de băutură!” Terasa maestrului, plină! Militaru sare dintr-un balcon în altul, face curățenie. Dinică, dis de dimineață: ”Domnule, incredibil, ceva curios, mi-au dispărut sticlele. Dar ușa era încuiată, eu am stat pe cameră, nimeni n-a intrat”. Și vine replica lui Militaru. ”Măiestruțule - așa îl alintau - poate or fi fost pelicanii”...

Mihai Moraru, Mișu Fotino, Radu Beligan, Mariana Mihuț și Gheorghe Dinică

A trecut prin geam, după ce n-a mai nimerit ușa

Să ne mai întoarcem, olecuță, la ”Un comisar acuză” (1974). Se trage ultimul tur de manivelă, se merge la Athenee Palace. Ca de fiecare dată, Sergiu Nicolaescu pune un cascador să se țină scai de Dinică. ”Să fim clari, filmul ăsta s-a terminat, altul va începe. Fără Dinică am pus cruce și la bani, și la peliculă, da?” N-apucă să termine replica, când se aude o bubuitură puternică: actorul, bine ”amorsat”, trecuse direct prin geam, pentru că nu nimerise ușa...

Uneori exersa. Se băga la ”Lili Marleen”, piesă grea. Îi ținea isonul fratele lui Johnny Răducanu, pianistul de atmosferă al localului. Deranj mare, note luate anapoda, dar lumea se amuza. Era dus, de către doi ospătari, spre taxi. Șoferul, logic, arunca întrebarea: ”Unde vă duc, maestre?” ”Acasă!”, sosea răspunsul. ”Păi unde stați?” ”Dacă nu știi unde stau înseamnă că ești un incult!”

Își iubea, la nebunie, mama. Ajunge acasă, femeia îi face o supă de pui. Pentru că era caldă, proaspătă, abia trasă de pe foc, actorul zice să se mai odihnească nițeluș. Adoarme cu capul pe masă. Femeie vine peste câteva minute și, dojenitor, îi zice: ”Gigi, mămică, s-a răcit de tot”...Dinică, trezit din somn, țipă: ”Nota!”

Cum l-a bătut, cu picioarele în burtă, pe Rică Răducanu!

”Totul pentru fotbal” (1978), o comedie spumoasă, localizată într-un mic orășel de provincie, unde totul merge strună, mai puțin activitățile sportive. Așa că e cazul să se intervină. ”Tăticule, ce-am mai tras cu Dinică, a fost caterincă mare”, își aducea aminte alt uriaș, Rică Răducanu. ”Nea Gigi juca rolul unui arbitru grec, pe care ăștia, reprezentanții clubului gazdă, trebuiau să-l îmbete înainte de a intra pe teren. Doamne, ce circ, pentru că nea Gigi chiar era beat! Consumaase cu noi înainte de filmări și-l luase, binișor, flama”. Punctul culminant a fost în momentul în care actorii se pregăteau de ”Motor!”, așa că s-au dus să-l aducă pe maestru de la masă. ”Atunci a început scandalul. N-a vrut să plece și pace! Ne-a făcut în fel și chip, apoi a început să dea din picioare, zicea că e pe bicicletă. Îl țineam culcat, dar el tot lovea. Mi-a tras vreo câteva în burtă, de le simt și acum”, a încheiat ”Tamango”. ”Până la urmă s-au tras câteva cadre cu el pe o terasă, dar noi îl țineam să nu cadă”... 

Dinică crescuse în Giulești, ”era rapidist original, sută la sută”, după cum spune Rică Răducanu. ”Avea porumbei, pe care-i creștea și îi vindea. Eu strângeam bani și îi mai cumpăram, cu 25 de lei bucata. Dar ei zburau înapoi și trebuia să-i dau lovelele iar. Bandit de Giulești, Dinică ăsta”...

”Te-am iubit, Gicule!”

E 29 octombrie 2007. Într-o duminică. A treia zi de la moartea marelui Dobrin și ultima în care trupul său e depus pe arena ce avea să-i poarte numele. Plouă. Se face loc la intrare. Gigi a venit să-l vadă, pentru ultima oară, pe Gicu. Fuseseră buni prieteni. S-a apropiat de sicriu, cu o lumânare în mână. S-a aplecat și i-a șoptit ceva la ureche. Apoi l-a sărutat și a izbucnit în plâns. ”Ca și mine, și lui i-a plăcut iarba și șprițul. Aveam multe să-i spun, dar o voi face când ne vom întâlni. Dincolo.”, zicea Gheorghe Dinică. Ambii erau argeșeni, ambii artiști. ”La un moment dat, după câteva pahare, la o petrecere, i-am ciripit că sunt bucuros. M-a întrebat de ce? N-am avut curaj să-i spun că mă simțeam așa pentru că stau lângă un uriaș fotbalist. Am râs și am plâns împreună!” Atunci, la ureche, îi șoptise: ”Te-am iubit, Gicule!”

În doi ani aveau să se regăsească...

Surse: ”Adevărul”, ”Libertatea”, ”Filmat în România”



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
50 DE ANI DE LA PRIMA ASELENIZARE

vezi mai multe