Una dintre cele mai cunoscute melodii românești este furată! În versiunea originală, țiganca fermecătoare „Zaraza” care l-a înnebunit pe Cristian Vasile era... un bou

 
+8 click pentru
galerie

„Zaraza”, una dintre cele mai cunoscute melodii românești, își are originile, de fapt, departe de țara noastră. Acest tango îi aparține argentinianului Benjamin Tagle Lara, care l-a compus pentru a fi interpretat de Ignacio Corsini, un muzician născut dintr-o relație scandaloasă și ajuns cioban, înainte de a deveni artist. Deși în versiunea originală a piesei se face referire la o femeie, „Zaraza” nu era nicidecum numele damei de companie de o frumusețe uluitoare, a cărei cenușă urma să fie mâncată cu lingurița de „ultimul trubadur” Cristian Vasile. Termenul era un apelativ de alint pe care un căruțaș i-l dădea unui bou.

Varianta originală a melodiei „Zaraza” și semnificația versurilor

Versiunea originală a melodiei „Zaraza” îi aparține argentinianului Benjamin Tagle Lara (1892-1932), care a compus-o în Uruguay, în 1929, același an în care piesa a și câștigat locul al doilea la Gran Concurso Uruguayo de Tangos del Disco Nacional de la Cine Teatro Cervantes din Montevideo, în interepretarea orchestrei Francisco Canaro.

Tot în anul 1929, melodia a fost înregistrată de trei mari cântăreți: José Razzano, Ignacio Corsini și Charlo, alături de trupa Canaro Francisco. Apoi, piesa a mai fost înregistrată și de alți interpreți, precum pianistul Rodolfo Alberto Biaggi, cu vocea lui Jorge Ortiz (martie 1941).

Ignacio Corsini, a cărui interpretare a melodiei „Zaraza” a făcut istorie, a fost un muzician argentinian cu origini italiene, născut dintr-o relație scandaloasă pe care mama lui a avut-o cu un bărbat a cărui identitate nu a fost dezvăluită. Tatăl lui nici nu ar fi știut despre existența lui. El a emigrat alături de mama lui din Italia în Buenos Aires, Argentina, în 1896. Artistul a fost cioban și a condus o căruță trasă de un bou. El a spus că aceea a fost perioada din viața lui în care a învățat să cânte – de la păsări.

Versiunea originală a melodiei este despre dragoste și ură, dar în versurile acesteia „Zaraza” nu este numele unei femei, ci un apelativ de alint pe care un căruțaș îl dă boului său. În această melodie, căruțașul îndeamnă boul să meargă mai departe pe potecă, făcând, însă, referire și la o femeie „ingrată”.

„Înainte, înainte, zaraza (dragă, n.r.)/ Înainte, frumosule!/ Oare se va întoarce ingrata acasă/ sau hoinărește departe?/ O voi revedea, zaraza/ Îi voi vorbi cu siguranță/ Megi înainte, înainte, zaraza/ Înainte, frumosule!”, arată refrenul versiunii originale a melodiei „Zaraza”.

Apelativul „zaraza” este folosit în Argentina pentru animale și are o conotație afectivă. Zaraza este un tip de material textil confecționat din bumbac, in sau cânepă („creton”), la modă în anii ’20 ai secolului trecut, având un imprimeu caracteristic. Astfel, căruțașul din tangoul lui Benjamin Tagle Lara își cheamă boul „zaraza” datorită unui desen de pe pielea animalului. Este ca și când l-ar fi numit cu drag „pielosule” ori „grasule”. De aceea, în versurile originale, „zaraza” este scris cu literă mică.  

Cum a ajuns „Zaraza” în România

Tangoul „Zaraza” al lui Benjamin Tagle Lara a ajuns foarte repede în Europa foarte repede, in 1930, prin intermediul actriței și cântăreței Sofia Bozan, care l-a cântat la Paris. Apoi, regizorul britanic de origine maghiară Alexander Korda a folosit meloda într-un film de-al său.

În Bucureștiul interbelic, numit „Micul Paris”, o Capitală cu o elită educată în Franța, cu cafenele și locuri de divertisment, unele dintre cele mai mari staruri erau Cristian Vasile, Jean Moscopol, Titi Botez, Dorel Livianu, Maria Tănase, Zavaidoc, Petre Alexandru. Aceștia cântau unul dintre cele mai appreciate genuri muzicale din Europa Centrală la acea vreme – tangoul – muzica ce putea exprima atât dorința disperată de a supraviețui, cât și atmosfera tragică a vremii.

În acest context, „Zaraza” a devenit o melodie celebră, în interpretarea lui Cristian Vasile, numit „ultimul trubadur”.

Însă, în România au existat, în 1939, două interpretări ale celebrului tango, înregistrate pe disc - „Zaraza", versuri de Ion Pribeagu, cântată de Cristian Vasile (înregistrare Odeon, Berlin, 1931) și „Și pe tine or să te doară...", versuri de Nicolae Kirițescu, cântată de Manole Stroici (înregistrare Homocord, Berlin, 1931).

Melodia este legată de o adevărată legendă despre o dragoste încheiată tragic. Cristian Vasile i-ar fi mâncat cu lingurița cenușa fermecătoarei țigănci Zaraza

Melodia „Zaraza” a devenit sursa unei adevărate legende despre o dragoste pătimașă încheiată tragic între Zaraza – o țigancă fermecătoare, și Cristian Vasile, care după moartea ei, i-ar fi mâncat cenușa cu lingurița. 

Startul acestei legende a fost dat de Ion Pribeagu, care începutul anilor ’30 era un personaj cunoscut în cercurile culturale de la Bucureşti. Aşa s-a întâmplat să fie rugat să scrie versurile unei melodii pentru celebrul trubadur al României interbelice Cristian Vasile. Pribeagu era, de fapt, un pseudonim, bărbatul fiind, de fapt, un evreu botoşănean pe nume Isac Lazarovici. 

Sursa de inspiraţie a acestor versuri ar fi fost o tânără botoşăneancă pe care micul şi timidul evreu (cu o înălțime de 1,5 metri), venit din micul târg Suliţa, a văzut-o în adolescenţă, când îşi încerca norocul în Botoşani. Întâlnirea ar fi avut loc la intrarea în Grădina Publică Vârnav din Botoşani, astăzi Parcul „Mihai Eminescu“.  

Descrisă drept o prostituată de lux fermecătoare, se spune că Zaraza a murit tânară, fiind ucisă de un bărbat plătit de un admirator gelos. Cristian Vasile, care era îndrăgostit nebuneşte de ea, i-ar fi înghiţit cenuşa.

Potrivit unei descrieri pe care a făcut-o Mircea Cărtărescu în cartea „De ce iubim femeile”, Zaraza arăta astfel: „Avea fața aspră, buzele ca de bărbat senzual și părul atât de negru și de lucios, încât de bună seamă ca fusese dat cu pumni întregi de ulei de nucă. Purta o rochie verde praz, cercei baroc de strasuri și pantofi de asemenea cu strasuri sclipitoare pe catarame"

Cu farmecul ei incredibil, Zaraza ar fi fost considerată una dintre curtezanele de lux ale Micului Paris și ar fi avut trecere doar la cei mai sofisticaţi boieri ai vremii.

Zaraza și Crisitan Vasile s-ar fi îndrăgostit la prima vedere unul de altul în localul „Vulpea roşie”, de pe Lipscani, unde muzicianul era resident. Frumoasa țoigancă intrase în local la brațul unui aristocrat. În acel moment, Cristian Vasile cânta dumnezeiește pe scenă.

Chiar în acea noapte, Zaraza ar fi devenit femeia lui Cristian Vasile și ar fi rămas așa timp de doi ani, până când ar fi fost omorâtă de Borilă, un ţigan din anturajul lui Zavaidoc.

„A fost omorâtă de un ţigan gelos, pe malul Dâmboviţei, în timp ce mergea să cumpere tutun. Cristian Vasile a fost devastat. Pentru că o iubea atât de mult, se zice că, după ce a fost incinerată, lăutarul ar fi furat din crematoriu urna cu cenuşa ei şi ar mâncat-o cu linguriţa”, a spus istoricul Dan Falcan.

Dacă această fermecătoare Zaraza a existat cu adevărat și dacă scenariul este unul real nu se știe sigur. Istoricul și scriitorul Stelian Tănase a argumentat că dacă Zaraza ar fi fost țigancă, potrivit tradiţiei, ea trebuia să fie îngropată, şi nu incinerată. Cristian Vasile a murit în anul 1974, la Sibiu. 

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
Black Friday - nu rata ofertele
PREMIUM

Mai multe