Căutare Live

Cartonaș roșu oferit de Ion Crăciunescu echipei Marmotele vesele în prima ediție România are Roast: „Nu am făcut bine?”

Mâine seară, la Antena 1, începe cea mai așteptată competiție de roast a României. Marmotele vesele și Pârșii circumspecți vor lua la roast Oltenia și Moldova în prima ediție România are Roast. Ion Crăciunescu a sancționat echipa Marmotelor vesele pentru roast-ul acid pe care l-au făcut pe seama Olteniei.

Cartonaș roșu oferit de Ion Crăciunescu echipei Marmotele vesele în prima ediție România are Roast: „Nu am făcut bine?”

Antena 1/România are Roast

Așteptarea a luat sfârșit. Prima ediție a show-ului care îi va face pe telespectatori să glumească pe seama regiunii din care provin va fi difuzată mâine seară, de la 20.30, la Antena 1.

Marmotele vesele și Pârșii circumspecți vin pentru prima dată în platoul emisiunii România are Roast

Oltenia și Moldova sunt cele două regiuni pe seama cărora vor glumi echipele conduse de Cătălin Bordea și Cosmin Natanticu.

Marmotele vesele și Pârșii circumspecți se vor duela în cinci runde de roast pentru a convinge publicul din platou că merită premiul de 2000 de lei al fiecărei runde.

Echipa care va obține încrederea publicului la cât mai multe runde va fi numită echipa câștigătoare a ediției.

Echipa Marmotelor vesele a început cu stângul competiția roast-ului, primind cartonaşul roşu încă din prima ediţie. Ion Crăciunescu, Ion Doldurea, primarul Caracalului, Ramona Bădescu, Ion Drăgan și Emilia Dorobanțu veniți să susțină Oltenia, au fost luați prin surprindere de roast-ul făcut de Cătălin Bordea și Teodora Nedelcu.

„Vreau să felicit oltenii pentru că au simțul umorului. Acolo s-au făcut glume foarte bune”, a spus căpitanul echipei Marmotele vesele după terminarea roast-ului. Glumele spuse pe seama regiunii din care provine l-au determinat pe Ion Crăciunescu, fostul arbitru de fotbal, să arate cartonașul roșu echipei Marmotele vesele: „Nu am făcut eu bine că i-am sancționat?”.

Citește și: România are Roast, în curând la Antena 1. Cine este prezentatorul emisiunii

Ion Doldurea, primarul orașului Caracal, a sărit în apărarea Olteniei: „Toată lumea trebuie să viziteze Oltenia pentru a vedea ce diferență mare este între ce s-a spus și realitatea”. Telespectatorii pot vedea prima confruntare a Marmotelor vesele cu Pârșii circumspecți, mâine seară, de la 20.30, la Antena 1.

Ultimele știri
x