Antena Căutare

Andreea Antonescu și-a emoționat fanii cu imaginea în care a apărut alături de cele două fiice ale sale. Ce le promite cântăreața

Andreea Antonescu și-a surprins fanii cu o imagine emoționantă în care a apărut alături de cele două fiice ale sale. Însă alături de imagine, cântăreața a atașat și un mesaj sensibil.

Andreea Antonescu și-a emoționat fanii cu imaginea în care a apărut alături de cele două fiice ale sale. Ce le promite cântăreața | Instagram

Andreea Antonescu parcurge o perioadă foarte fericită din viața ei, de când a devenit mamă a doua oară. Cântăreața și-a dorit să împărtășeze și cu fanii care îi urmăresc activitatea pe rețelele de socializare imaginea și a fost foarte apreciată de toată lumea.

Andreea Antonescu, imaginea adorabilă cu cele două fiice ale sale. Cât de frumoase au ieșit și ce mesaj le-a transmis mama lor

Andreea Antonescu își iubește foarte mult fetițele și petrece mult timp cu ele. Iată că, de curând, acestea au mers la o ședință foto și s-au pozat într-un cadru de vis toate trei. Cântăreața a publicat imaginea pe rețelele de socializare, unde este urmărită de foarte multe persoane și a primit multe comentarii de felicitare pentru surpriza pe care le-a făcut-o fanilor.

Citește și: Andreea Antonescu, prima plimbare în trei, după ce a născut o fetiță. Ce mesaj a transmis proaspăta mămică pe rețelele sociale

Articolul continuă după reclamă

Aceasta a apărut alături de fiicele sale îmbrăcate în haine asemănătoare, de culoare roșie și albă. Jumătatea trupei Andre a ținut să scrie și un mesaj emoționant cu această ocazie, promițându-le fiicelor sale că le va iubi toată viața.

„Îmi doresc să vă fiu cea mai bună mamă, promit să vă iubesc, să vă prețuiesc și să vă feresc de tot ce-i rău! Când veți fi mari vreau să mă considerați cea mai apropiată prietenă… vă iubesc până la cer și înapoi de un infinit de ori”, a scris Andreea Antonescu pe Instagram, în dreptul fotografiei superbe.

Fanii le-au scris numai cuvinte de laudă, iar pe Andreea Antonescu au felicitat-o pentru cât de dedicată este ca mamă în relația cu fiicele sale.

Citește și: Andreea Antonescu, primele imagini de când a devenit mamă pentru a doua oară. Andreea Bălan a vizitat-o alături de fiicele ei

Andreea Antonescu, însărcinată cu al doilea copil, în timpul filmărilor pentru America Express

Andreea Antonescu și Andreea Bălan au format una dintre echipele care au acceptat provocarea vieții lor, aceea de a participa în cadrul show-ului America Express, care va avea marea premieră duminică, 15 ianuarie, de la ora 20:00, la Antena 1.

Cântăreața era deja însărcinată în perioada filmărilor pentru America Express, însă nu a avut simptome specifice, pentru a-și da seama de asta. Mai mult, ea a pus unele semne în baza condițiilor nefavorabile ale emisiunii, cum ar fi oboseala.

„Nu vreți să știți ce am mâncat acolo. Fetița este o minune de la Dumnezeu (...) Fetița este un miracol. America Express e un show greu, este foarte tare, cu foarte multă oboseală, rucsacii pe care îi aveam cântăreau 12 kilograme... Dormeam maximum 4- 5 ore pe noapte. Și eu, și Andreea, suntem firi ambițioase și determinate. Nu ne lăsam indiferent de greutatea situației.

Singurul lucru care mi-a dat un pic de gândit a fost faptul că nu mai aveam atâta anduranță. Mi-am zis că e oboseala acumulată în timp, dormeam 4-5 ore pe noapte, nemâncate, fiind în priză nonstop, m-am gândit că o să fie așa o săptămână, o lună. (..)

Practic, lucrurile pe care le mâncam eu atunci, le mâncau strămoșii lor. Lucruri urâte, foarte urâte. Nici măcar pofte nu am avut și e a doua sarcină prin care am trecut”, a explicat Andreea Antonescu, potrivit Spynews.ro.

Georgina Rodriguez, primul mesaj după ce s-a vehiculat că ea și Cristiano Ronaldo nu mai formează un cuplu. Ce a transmi... Mădălina Crețan a publicat o poză emoționantă alături de NOSFE. Mesajul de dor pe care l-a scris a înmuiat inimile inern...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Patrick Stewart, legendarul actor din filmele „Star Trek” și „X Men”, a murit. Care a fost cauza decesului
Patrick Stewart, legendarul actor din filmele „Star Trek” și „X Men”, a murit. Care a fost cauza decesului
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce nu a contestat Andreea Popescu contractul prenupțial după divorțul de Rareș Cojoc: „50.000 sau 100.000 de euro”
De ce nu a contestat Andreea Popescu contractul prenupțial după divorțul de Rareș Cojoc: „50.000 sau 100.000 de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x