Antena Căutare

Așa arată acum, dar înainte de operații estetice Bia Khalifa era alt om. Dovada transformărilor prin care a trecut

Bia Khalifa a postat o serie de fotografii de când era adolescentă. Aceasta nu era operată, iar diferența este colosală. Cât de mult s-a schimbat tânăra și mesaj a transmis celor care o urmăresc.

Bia Khalifa a postat o serie de fotografii de când era adolescentă. Aceasta nu era operată, iar diferența este colosală. Cât de mult s-a schimbat tânăra și mesaj a transmis celor care o urmăresc. | Antena 1/ iUmor

Bianca Emanuela Niculai, pe numele său real, a postat câteva fotografii din perioada în care nu intrase încă pe mâna esteticianului. Aceasta era cu totul altă persoană, iar transformările prin care a trecut a făcut-o să devină cu totul alt om.

Aceasta nu se sfiește să arate etapele prin care a trecut și a transmis și un mesaj care a inspirat tinerele domnișoare care îi urmăresc activitatea.

Cum arăta Bia Khalifa înainte de operații estetice. Imaginile din adolescență au uimit

Bia se mândrește cu operațiile estetice pe care le are și cu viața ei. Toată lumea se întreba cum era aceasta înainte de intervenții, iar ea a arătat tuturor curioșilor poze din adolescență.

Articolul continuă după reclamă

Bia Khalifa a ajuns în atenția tuturor după apariția incendiară din platoul iUmor, acolo unde și-a acoperit zonele intime doar cu câteva măști de protecție medicale.

Deși numărul său de la iUmor nu a reușit să impresioneze jurații, Bia Khalifa a rămas întimpărită în mintea multor persoane ca o prezență controversată. Bia Khalifa și-a făcut contul pe Only Fans când era minoră, a scos banii când era majoră și este o împătimită a operațiilor estetice. Ea a declarat în nenumărate rânduri că este fericită atunci când își mai face câte o intervenție.

De asemenea, ea a vrut să transmită și un mesaj care să inspire femeile: "Da , eu sunt ! ☺️
Astazi mi a reamintit o fata cat de frumoasa este naturala ( hata are un plus ) . Asta sunt eu naturala , fara filtre , fara operatii , v am lasat toti porii dilatati in poza exact cum postam cand aratam asa. Binenteles cine mi a spus nu se compara cu mine cand eram naturala , pentru ca oi fi eu fake pe dinafara dar vedeti voi... unele fete sunt fake pe dinauntru 🤭 am deschis un iphone 7 ca sa intelegeti cat timp a trecut .v am lasat pozele astea sa vedeti cum eram si cum pot sa fiu , acidul se scoate , tatuajele se scot . Silicoanele la fel, easy. Fetele care vorbesc de feminism , drepturi , etc , si isi dau arama pe fata eu cred ca isi fac rau singure :)) so. Morala . Nu mi mai dati cu hate ca si eu pot sa mi dau reveneala :* am la poze de pot sa postez de acum un an tot ce am in telefon cu mine fara operatii nemachiata . Duceti va la un curs de self esteem sau faceti yoga fetelor ca poate va dati si voi reveneala :* toate suntem frumoase in felul nostru :)"
, a scris Bia Khalifa.

Citește și: Bia Khalifa, alături de bărbatul care i-a "sucit" mințile. Imaginea postată de fosta concurentă iUmor a stârnit un val de reacții

Blonda și-a făcut nenumărate intervenții la nas, la buze, la sâni și la fese ca să arate precum o păpușică. Cu toate că a intervenit și asupra corpului ei, din fotografii se poate observa că Bia Khalifa era posesoarea unui trup de invidiat încă de când era mică și nu dăduse de gustul intervențiilor.

În ceea ce privește intervențiile chirurgicale, Bianca a povestit la Antena Stars despre toate operațiile pe care le are din cap până în picioare. Aceasta a zis că are o liposucție abdominală, o intervenție la nivelul șoldurilor, la nivelul bustului, dar și a nasului, iar în viitorul apropiat își dorește și mai multe operații estetice.

Citește și: Bia Khalifa are probleme de sănătate. Concurenta de la iUmor suferă de anorexie nervoasă: Este ceva ce a pornit de la psihic

Vica Blochina vrea să plece din țară și și-a scos apartamentul la vânzare. Cu ce sumă își dă locuința... Lidia Buble s-a filmat în așternuturi și a publicat totul pe Internet. Cum arată artista fără sutien, acoperită de un ce...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Patrick Stewart, legendarul actor din filmele „Star Trek” și „X Men”, a murit. Care a fost cauza decesului
Patrick Stewart, legendarul actor din filmele „Star Trek” și „X Men”, a murit. Care a fost cauza decesului
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce nu a contestat Andreea Popescu contractul prenupțial după divorțul de Rareș Cojoc: „50.000 sau 100.000 de euro”
De ce nu a contestat Andreea Popescu contractul prenupțial după divorțul de Rareș Cojoc: „50.000 sau 100.000 de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x