Antena Căutare

Betty Salam se mândrește cu un copil superb. Cât de mult a crescut nepotul lui Florin Salam

Betty Salam, fiica lui Florin Salam, este o mamă fericită și împlinită, drept dovadă stau imaginile de pe rețelele sociale cu fiul său.

Betty Salam, fiica lui Florin Salam, este o mamă fericită și împlinită | Instagram

Beatrice Stoian, cunoscută pe numele de scenă Betty Salam, este una dintre cele mai apreciate și îndrăgite artiste. Aspectul fizic și calitățile vocale au fost cele care au atras simpatia publicului încă din prima clipă.

Fiica lui Florin Salam se mândrește cu o carieră de succes în industria muzicală, o viață de lux, dar și o familie minunată. Aceasta se poate declara o mama împlinită și fericită, lucru evident din imaginile sale din mediul online cu Matthias, băiețeul său, care îi bucură sufletul în fiecare zi.

Citește și: Betty Blue, poză nemachiată. Cum arată artista atunci când renunță la trucurile de înfrumusețare

Deși are o viața foarte activă și își dedică o parte din timp carierei sale artistice, Betty nu uită de cele mai importante persoane din viața sa, alături de care încearcă să petreacă cele mai frumoase momente, pe care le și imortalizează pentru a le păstra drept amintire. De data aceasta și-a surprins cei 404 mii de urmăritori de pe Instagram cu o fotografie alături de micuțul său, care a atras imediat toată atenția.

Articolul continuă după reclamă

Cât de mult a crescut fiul lui Betty Salam

De curând, Beatrice Stoica a publicat pe rețelele sociale o imagine adorabilă cu fiul său, care a crescut foarte mult. Ipostaza în care cei doi s-au lăsat fotografiați a înduioșat inima internauților și a generat o mulțime de comentarii pozitive.

Un lucru este evident, Matthias a moștenit cele mai frumoase trăsături ale feței de la mama sa, care este o frumusețe rară. Acesta este un copil de-a dreptul superb, iar Betty se laudă cu el de câte ori are ocazia.

"O zi liniștită", a fost descrierea pe care fiica lui Florin Salam a adăugat-o fotografiei cu micuțul său.

Reacțiile pozitive ale prietenilor virtuali nu au încetat să apară. Aceștia au ținut neapărat să îi mărturisească că este un copil extrem de frumos și că a crescut mult.

Fotografia a strâns rapid 18 mii de aprecieri, semn că artista este urmărită de un număr mare de persoane.

Citește și: Betty Blue, sutienul care i-a lăsat la vedere bustul de invidiat. Ipostaza incendiară în care s-a fotografiat artista

"Wow, ce frumos este Matthias 😍Ce mare s-a făcut 🥰" sau "Cel mai frumos cadou al tau!❤️", au fost câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online, care și-au dorit să îi transmită complimente și laude la adresa fiului său.

La doar doi ani, Matthias face furori pe rețelele sociale și îi surprinde pe fanii mamei sale cu frumusețea sa.

Ruby, imaginea în care pare că nu poartă lenjerie intimă. Ce detaliu a atras atenția internauților... Răzvan Fodor, posterul de la începutul anilor 2000 care i-a amintit de tinerețe...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Claudia Dumitru, declarație de iubire pentru Rareș Cojoc. Fotografiile în care modelul îl sărută: «Campionul meu!»
Claudia Dumitru, declarație de iubire pentru Rareș Cojoc. Fotografiile în care modelul îl sărută: «Campionul...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Halle Berry a terminat programul de parenting impus de instanță. Actrița se luptă cu fostul soț pentru custodia fiului
Halle Berry a terminat programul de parenting impus de instanță. Actrița se luptă cu fostul soț pentru custodia...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Aproape 30°C în octombrie într-o zonă din România. De săptămâna viitoare, temperaturile scad şi vin ploile
Aproape 30°C în octombrie într-o zonă din România. De săptămâna viitoare, temperaturile scad şi vin ploile Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x