Antena Căutare

Bianca Drăgușanu, surprinsă de la balcon în costum de baie. Cum a fost fotografiată vedeta

Bianca Drăgușanu nu încetează să-și uimească fanii cu aparițiile sale incendiare.

Bianca Drăgușanu a publicat o fotografie în care apare într-o ipostază incendiară | Instagram

La cei 39 de ani ai săi Bianca Drăgușanu arată impecabil, iar acest aspect este lesne de observat. Recent, Bianca Drăgușanu s-a lăsat fotografiată de la balcon, într-un costum de baie minuscul. Vedeta a publicat imaginea pe rețelele sociale, oferindu-le fanilor ceva mai mult decât priveliștea plajei în fața căreia se afla.

Într-un costum de baie cu imprimeu animal print, Bianca Drăgușanu s-a lăsat fotografiată, într-o ipostază incendiară, spre încântarea fanilor. Peste 10 mii de fani au apreciat imaginea Biancăi, iar unii dintre aceștia chiar s-au întrebat cum de blonda are un posterior atât de bombat și dacă și-a făcut implant in posterior. Dacă presupunerile fanilor sunt reale sau nu, un lucru e cert: Bianca Drăgușanu își lucrează foarte mult posteriorul la sală.

„Nu sunt o persoană ipocrită. Când am vrut să-mi ajustez o parte a corpului, am facut-o. Mi-am pus botox, am implanturi mamare, mi-am scos câteva aluniţe şi dacă o să mă mai nemulţumească ceva la corpul meu pe viitor, o să fac o nouă modificare. Cu toate acestea sunt anumite operaţii faţă de care am o reticenţă. Niciodată nu m-aş aşeza pe masa de operaţie să-mi fac un implant fesier. Prefer să-mi lucrez posteriorul la sala de fitness”, spunea Bianca Drăgușanu în urmă cu câțiva ani, potrivit VIVA!

Bianca Drăgușanu și-a mărit buzele și plănuiește să-și schimbe implanturile mamare

Articolul continuă după reclamă

Bianca Drăgușanu și-a mărit buzele și plănuiește să-și schimbe implanturile mamare. La ce intervenții a mai apelat blonda.

Bianca Drăgușanu are mare grijă de aspectul ei și de-a lungul timpului vedeta a trecut prin multe transformări și de fiecare dată apărea public cu chipul puțin câte puțin retușat. De data aceasta, Bianca a anunțat că va face din nou schimbări, chiar dacă arată bine, ea susține că "mereu este loc de mai bine".

Vedeta a anunțat pe pagina sa de Instagram că a ajuns pe mâinile unui medic bun, care o ajută să arate impecabil. Aceasta s-a dus tocmai la Cluj pentru a-și mări buzele, pentru a-și ridica sprâncenele și își propune să-și înlocuiască implanturile mamare.

Citește și: Bianca Drăgușanu, imagine adorabilă alături de fiica ei. Cât de mult a crescut Sofia

În InstaStory medicul anunță că se va ocupa cu foarte mare atenție de Bianca, care, deși arată extraordinar de bine, "este o perfecționistă" și vrea mereu schimbări.

"Sunt perfectă, dar cred că se poate și mai bine de atât", spune Bianca Drăgușanu încântată că urmează să intre pe mâna medicului estetician. De-a lungul timpului, Bianca Drăgușanu a fost supusă mai multor operații esteitice. Printre intervențiile de înfrumusețare ale Biancăi Drăgușnu se numără: implant mamar, acid hialuronic, fațete dentare, tatuarea sprâncenelor, scoaterea alunițelor, umplerea ridurilor de expresie, blefaroplastie, potrivit VIVA.

Bianca este recunoscută pentru aspectul său impecabil și pentru vizitele foarte dese la cabinetul medicilor. Aceasta a ajuns în atenția publică după nenumăratele transformări prin care a trecut. Vedeta din România a ajuns cunoscută după ce a pozat ca model în reviste pentru bărbați, dar și după ce a stat în preajma unor cunoscuți oameni din showbiz. La numai 16 ani Bianca Drăgușanu a apărut la emisiunea „Din dragoste”, de la Antena 1, pentru a-şi recupera un iubit de la acea vreme din Petroşani. Mai târziu, a apărut pe sticlă, dar și pe paginile revistelor, în ipostaze sexy.

Citește și: Mama Biancăi Drăgușanu s-a lăsat pe mâna medicilor esteticieni. Ce a ales să își facă

În toamna anului 2009 a fost aleasă pentru a o înlocui pe asistenta lui Dan Capatos de la emisiunea „Un Show Păcătos”, iar de atunci a ajuns o figură publică foarte cunoscută și dorită de telepectatori, dar și de producătorii TV.

Khloe Kardashian, zi de naștere fastuoasă. Fotografia postată de sora ei, Kim. Cum arătau surorile Kardashian când erau ... Armin van Buuren revine în România. Când și unde îl poți vedea...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce a făcut Mirela Retegan cu banii câștigați la amuletă, la Asia Express. Dezvăluiri emoționante după întoarcerea acasă
Ce a făcut Mirela Retegan cu banii câștigați la amuletă, la Asia Express. Dezvăluiri emoționante după...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce se știe despre viața amoroasă a Anei Maria Mocanu de la Asia Express. Ce a dezvăluit despre iubiții ei și de ce nu s-a măritat
Ce se știe despre viața amoroasă a Anei Maria Mocanu de la Asia Express. Ce a dezvăluit despre iubiții ei și de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x